{"id":6046,"date":"2012-11-14T11:06:43","date_gmt":"2012-11-14T11:06:43","guid":{"rendered":"https:\/\/noi3.org\/site\/?p=6046"},"modified":"2012-11-14T11:06:43","modified_gmt":"2012-11-14T11:06:43","slug":"de-ce-l-a-creeat-dumnezeu-pe-om","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/site.noi3.org\/?p=6046","title":{"rendered":"De ce l-a creeat Dumnezeu pe om?"},"content":{"rendered":"

\t\"\"Dragostea lui Dumnezeu, una dintre însu\u015firile Lui cele mai vrednice de Dumnezeirea Sa, este \u015fi cauza crea\u0163iei. Datorit\u0103 Atotiubirii Lui, Dumnezeu a dorit s\u0103 creeze fiin\u0163e pentru a le transmite bun\u0103tatea \u015fi binefacerile Sale. De aceea, cu îndrept\u0103\u0163ire este scris c\u0103 f\u0103pturile erau ”bune foarte”.<\/span><\/p>\n

<\/p>\n

\t\"\"<\/p>\n

\tDragostea lui Dumnezeu, una dintre însu\u015firile Lui cele mai vrednice de Dumnezeirea Sa, este \u015fi cauza crea\u0163iei. Datorit\u0103 Atotiubirii Lui, Dumnezeu a dorit s\u0103 creeze fiin\u0163e pentru a le transmite bun\u0103tatea \u015fi binefacerile Sale. De aceea, cu îndrept\u0103\u0163ire este scris c\u0103 f\u0103pturile erau ”bune foarte”.<\/span><\/p>\n

\tRezumând înv\u0103\u0163\u0103tura P\u0103rin\u0163ilor Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin scrie despre cauza crea\u0163iei: ”Pentru c\u0103, a\u015fadar, bunul \u015fi preabunul Dumnezeu nu S-a m\u0103rginit la contemplarea de Sine, ci din prea marea-I bun\u0103tate a binevoit s\u0103 fie create fiin\u0163e care s\u0103 pr<\/span>imeasc\u0103 binefacerile Sale \u015fi s\u0103 fie p\u0103rta\u015fe bun\u0103t\u0103\u0163ii Sale, le creeaz\u0103 de la nefiin\u0163\u0103 \u015fi le aduce la fiin\u0163\u0103 pe toate – pe cele v\u0103zute \u015fi pe cele nev\u0103zute – \u015fi pe om, care este alc\u0103tuit din stihii v\u0103zute \u015fi nev\u0103zute. Dumnezeu gânde\u015fte \u015fi zide\u015fte, \u015fi gândul se împline\u015fte prin lucrare, care este împlinit\u0103 prin Cuvântul \u015fi des\u0103vâr\u015fit\u0103 prin Duhul”.<\/span><\/p>\n

\t1. <\/strong><\/em>De ce a creat Dumnezeu lumea \u015fi pe om?<\/strong><\/em><\/span><\/p>\n

\tDragostea lui Dumnezeu, una dintre însu\u015firile Lui cele mai vrednice de Dumnezeirea Sa, este \u015fi cauza crea\u0163iei. Datorit\u0103 Atotiubirii Lui, Dumnezeu a dorit s\u0103 creeze fiin\u0163e pentru a le transmite bun\u0103tatea \u015fi binefacerile Sale. De aceea, cu îndrept\u0103\u0163ire este scris c\u0103 f\u0103pturile erau ”bune foarte”.<\/span><\/p>\n

\tRezumând înv\u0103\u0163\u0103tura P\u0103rin\u0163ilor Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin scrie despre cauza crea\u0163iei: ”Pentru c\u0103, a\u015fadar, bunul \u015fi preabunul Dumnezeu nu S-a m\u0103rginit la contemplarea de Sine, ci din prea marea-I bun\u0103tate a binevoit s\u0103 fie create fiin\u0163e care s\u0103 pr<\/span>imeasc\u0103 binefacerile Sale \u015fi s\u0103 fie p\u0103rta\u015fe bun\u0103t\u0103\u0163ii Sale, le creeaz\u0103 de la nefiin\u0163\u0103 \u015fi le aduce la fiin\u0163\u0103 pe toate – pe cele v\u0103zute \u015fi pe cele nev\u0103zute – \u015fi pe om, care este alc\u0103tuit din stihii v\u0103zute \u015fi nev\u0103zute. Dumnezeu gânde\u015fte \u015fi zide\u015fte, \u015fi gândul se împline\u015fte prin lucrare, care este împlinit\u0103 prin Cuvântul \u015fi des\u0103vâr\u015fit\u0103 prin Duhul”.<\/span><\/p>\n

\tProasta folosire a libert\u0103\u0163ii unora dintre fiin\u0163ele ra\u0163ionale, a lui Lucifer \u015fi a lui Adam, a adus stric\u0103ciunea \u015fi moartea ca lucr\u0103ri (enérgeies<\/em>) împotriva firii. Acum a\u015ftept\u0103m rena\u015fterea, când Arhitectul [întregii zidiri], Dumnezeu Cuvântul, va readuce s\u0103n\u0103tatea \u015fi echilibrul în firea stricat\u0103 a fiin\u0163elor \u015fi va strica stric\u0103ciunea, nestatornicia \u015fi moartea.<\/span><\/p>\n

\t2. <\/strong>Cum tr\u0103ia omul în Rai?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tRaiul era un loca\u015f dumnezeiesc, s\u0103la\u015f potrivit pentru omul care era ”chipul \u015fi asem\u0103narea” lui Dumnezeu. Acolo tr\u0103ia în fericirea dumnezeie\u015ftilor însu\u015firi pe care le cuprindea firea lui. Avea sim\u0163irea superiorit\u0103\u0163ii \u015fi st\u0103pânirii sale asupra tuturor f\u0103pturilor. Era nep\u0103timitor, f\u0103r\u0103 de grij\u0103, f\u0103r\u0103 de îndeletnicire \u015fi nu era nevoie s\u0103 fac\u0103 multe pentru via\u0163a lui. Nu avea decât s\u0103 aduc\u0103 neîncetat cânt\u0103ri de laud\u0103 Ziditorului. Deplin\u0103tatea asem\u0103n\u0103rii lui dumnezeie\u015fti, care era st\u0103pânitoare în el, nu îi îng\u0103duia s\u0103 aib\u0103 nel\u0103muriri \u015fi întreb\u0103ri, iar deplin\u0103tatea dumnezeie\u015ftii Atotbun\u0103t\u0103\u0163i îi era desf\u0103tarea dumnezeiasc\u0103. Omul ”se s\u0103l\u0103\u015fluia în acest loca\u015f prea înalt, f\u0103r\u0103 de asem\u0103nare \u015fi prea frumos având acolo împreun\u0103-locuitor pe Dumnezeu \u015fi purta aceast\u0103 hain\u0103 luminoas\u0103, fiind îmbr\u0103cat cu harul Lui, \u015fi se desf\u0103ta doar de rodul prea dulce al vederii Lui” (Sfântul Ioan Damaschin).<\/span><\/p>\n

\tPoate exista, a\u015fadar, mângâiere mai înalt\u0103 decât s\u0103 ai ceea ce iube\u015fti, mai ales atunci când cel iubit este Dumnezeu Însu\u015fi?<\/span><\/p>\n

\t3. <\/strong>Care a fost pricina c\u0103derii omului?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tC\u0103derea s-a datorat necerc\u0103rii \u015fi lipsei de trezvie a omului pl\u0103smuit de Dumnezeu \u015fi astfel el a ajuns s\u0103 neglijeze \u015fi s\u0103 tr\u0103deze în fapt unitatea personal\u0103 \u015fi comuniunea cu Dumnezeu Tat\u0103l, crezând c\u0103 poate \u015fi singur s\u0103 fie fericit.<\/span><\/p>\n

\tC\u0103dere, a\u015fadar, este socotit\u0103 \u015fi este numit\u0103 ruperea \u015fi retragerea oric\u0103rei existen\u0163e create din comuniunea cu Dumnezeu, Care este cauza primordial\u0103 a crea\u0163iei. Toate cele create – potrivit dumnezeie\u015ftii Revela\u0163ii – fiind rezultate ale cauzei, deci fiind cauzate<\/em>, nu pot exista singure, ci ”prin împ\u0103rt\u0103\u015firea” de dumnezeiasca lucrare (enérgeia<\/em>) \u015fi pronie, [care este cauza lor]. Prin urmare, fiin\u0163ele create, dac\u0103 sunt t\u0103iate de la puterea \u015fi lucrarea (enérgeia<\/em>) lui Dumnezeu care pe toate le \u0163ine în via\u0163\u0103, se stric\u0103 \u015fi mor.<\/span><\/p>\n

\tÎndep\u0103rtarea fiin\u0163elor de Dumnezeu a dus la dou\u0103 urgii deopotriv\u0103 de amarnice. Una este îndep\u0103rtarea de F\u0103c\u0103torul \u015fi St\u0103pânul \u015fi obr\u0103znicia fa\u0163\u0103 de El, iar cealalt\u0103, retezarea de la r\u0103d\u0103cina vie\u0163ii ve\u015fnice, de la Dumnezeu, singura pricin\u0103 a existen\u0163ei \u015fi a p\u0103str\u0103rii în existen\u0163\u0103.<\/span><\/p>\n

\tAtât în firea îngereasc\u0103, cât \u015fi în cea omeneasc\u0103, aceea\u015fi gre\u015feal\u0103 a pricinuit pr\u0103p\u0103dul. Îngerii, din înfumurare egoist\u0103 \u015fi-au închipuit c\u0103 pot f\u0103r\u0103 de Dumnezeu s\u0103 devin\u0103 autonomi \u015fi \u015fi-au pierdut nu doar valoarea, pozi\u0163ia \u015fi luminarea, ci s-au preschimbat la chip \u015fi din persoane luminoase \u015fi preabune, s-au f\u0103cut mon\u015ftri înfrico\u015f\u0103tori, ta\u0163i ai fricii \u015fi ai groazei, f\u0103r\u0103 vrere spre poc\u0103in\u0163\u0103 \u015fi întoarcere.<\/span><\/p>\n

\tOmul, victim\u0103 a r\u0103ut\u0103\u0163ii diavole\u015fti, de\u015fi a pierdut asem\u0103narea cu Dumnezeu \u015fi a fost exilat aici, în valea plângerii, nu a fost totu\u015fi lipsit de binefacerea poc\u0103in\u0163ei, care poate s\u0103 îl duc\u0103 la întoarcere.<\/span><\/p>\n

\t4. De ce s<\/strong>-a dat porunc\u0103 primilor zidi\u0163i?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tPorunca lui Dumnezeu c\u0103tre oamenii cei dintâi zidi\u0163i nu s-a dat spre a fi priva\u0163i de libertatea lor personal\u0103. A\u015fa cum am spus \u015fi mai înainte, toate cele create, ca unele ce sunt „cauzate”, nu sunt de sine st\u0103t\u0103toare \u015fi astfel nu doar „fiin\u0163area” nu o au de la sine, dar nici „buna fiin\u0163are” \u015fi „fiin\u0163area ve\u015fnic\u0103” nu le pot dobândi prin propria lor putere. Le primesc de la Creator. Modul prin care se împline\u015fte comuniunea \u015fi rela\u0163ia lor cu Ziditorul este \u0163inerea poruncii. \u0162inerea poruncii este pentru om o necesitate ontologic\u0103. În porunc\u0103 vedem nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu, Care voie\u015fte s\u0103 îl \u0163in\u0103 pe om aproape de El. C\u0103derea nu a provocat-o Dumnezeu, ci îndep\u0103rtarea fiin\u0163elor de Via\u0163a în sine. Cu îndrept\u0103\u0163ire, Scriptura ne descoper\u0103 c\u0103 „Dumnezeu nu a f\u0103cut moartea \u015fi nu se bucur\u0103 de pieirea celor vii” (În\u0163elepciunea lui Solomon 1, 13).<\/span><\/p>\n

\t5. De ce Dumnezeu, de vreme ce cuno\u015ftea dinainte c\u0103derea lui Adam, nu a împiedicat-o?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tDac\u0103 ar fi împiedicat-o, ar fi intervenit cumva abuziv \u015fi ar fi anulat libertatea omului, pe care El Însu\u015fi i-a d\u0103ruit-o ca harism\u0103. Dac\u0103 l-am lipsi pe om de libertate, atunci purtarea, dar \u015fi mântuirea lui, ar fi silnice. Omul \u015fi-ar pierde personalitatea \u015fi ar fi o fiin\u0163\u0103 lipsit\u0103 de voin\u0163\u0103. De aceea, Dumnezeu a preferat s\u0103 Î\u015fi schimbe planurile de dragul omului, decât s\u0103 îl lipseasc\u0103 pe el de elementul cel mai important al personalit\u0103\u0163ii sale, \u015fi anume de libertate.<\/span><\/p>\n

\tUn al doilea element, binef\u0103c\u0103tor pentru om, care i-a fost ad\u0103ugat de c\u0103tre Dumnezeu, este dreptatea lui în fa\u0163a r\u0103ut\u0103\u0163ii \u015fi invidiei diavole\u015fti. Diavolul credea c\u0103 prin în\u015felarea omului ar împiedica dumnezeiescul plan \u015fi ar distruge asem\u0103narea lui cu Dumnezeu, a\u015fa încât \u015fi pe Dumnezeu s\u0103 se r\u0103zbune, \u015fi pe om s\u0103 îl lipseasc\u0103 de valoarea lui. Dumnezeu nu l-a împiedicat, a\u015fadar, pe diavol s\u0103 î\u015fi pun\u0103 în practic\u0103 r\u0103utatea, ca s\u0103 îl zdrobeasc\u0103 deplin prin asumarea viitoare a firii umane de c\u0103tre Dumnezeu, prin Întruparea Lui. Astfel, omul, devenit o victim\u0103 a r\u0103ut\u0103\u0163ii diavole\u015fti, s\u0103 fie ridicat „mai presus decât toat\u0103 încep\u0103toria \u015fi st\u0103pânia \u015fi puterea \u015fi domnia \u015fi decât tot numele” (Efeseni 1, 21) \u015fi în prezent, \u015fi în ve\u015fnicie. A\u015fadar, împiedicarea c\u0103derii omului de c\u0103tre Dumnezeu l-ar fi lipsit de valoarea sa, pe care acum a mo\u015ftenit-o prin unirea lui ipostatic\u0103 cu Însu\u015fi Dumnezeu prin Întrupare.<\/span><\/p>\n

\t6. <\/strong>Ce este p\u0103catul str\u0103mo\u015fesc \u015fi care sunt urm\u0103rile acestuia?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tEste p\u0103catul pe care l-a s\u0103vâr\u015fit omul întâi-zidit în gr\u0103dina Edenului, unde îl a\u015fezase Creatorul. Omul – care mai înainte nu avea sim\u0163irea p\u0103catului, era simplu \u015fi lipsit de r\u0103utate – trebuia s\u0103 fie încercat, ca unul ce era fiin\u0163\u0103 ra\u0163ional\u0103 \u015fi liber\u0103, ca s\u0103 hot\u0103rasc\u0103 con\u015ftient dac\u0103 vrea s\u0103 se afle în comuniune cu Dumnezeu sau nu. \u015ei, ca s\u0103 învedereze acest lucru, trebuia s\u0103 asculte de porunca de a nu mânca din rodul pomului cunoa\u015fterii binelui \u015fi r\u0103ului. Îns\u0103 omul a înc\u0103lcat porunca \u015fi nu s-a mai încredin\u0163at voii lui Dumnezeu.<\/span><\/p>\n

\tO tripl\u0103 vin\u0103 a pricinuit str\u0103mo\u015filor no\u015ftri aceast\u0103 fapt\u0103. Mai întâi, neascultare fa\u0163\u0103 de Cel Care a dat porunca; în al doilea rând, a fost o fapt\u0103 nedreapt\u0103 de obr\u0103znicie \u015fi de necuviin\u0163\u0103, de lips\u0103 de mul\u0163umire \u015fi de nerecuno\u015ftin\u0163\u0103 fa\u0163\u0103 de Creatorul binef\u0103c\u0103tor; în al treilea rând, s-a v\u0103dit drept p lucrare f\u0103r\u0103delege, de vreme ce omul cuno\u015fteau c\u0103 înc\u0103lcarea poruncii va aduce moartea. Motivul central al îndep\u0103rt\u0103rii omului a fost dorin\u0163a de independen\u0163\u0103, dorin\u0163a de a fi egal cu Dumnezeu, pe care cu viclenie i-a sugerat-o diavolul. Oamenii au crezut c\u0103 se vor face dumnezei cu de la sine putere \u015fi, prin urmare, independen\u0163i [de Dumnezeu]. S-au f\u0103cut îns\u0103 asemenea satanei care i-a în\u015felat. Astfel, s-a adeverit cuvântul Creatorului „c\u0103ci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negre\u015fit” (Facere 2, 17).<\/span><\/p>\n

\tPrin p\u0103cat, omul a c\u0103zut de foarte sus. Urm\u0103rile au fost tragice. A pierdut darurile harului Sfântului Duh, care alc\u0103tuiau „chipul” \u015fi prin care ar fi putut s\u0103 î\u015fi împlineasc\u0103 menirea, adic\u0103 s\u0103 ajung\u0103 la „asem\u0103narea” cu Dumnezeu. În urma t\u0103ierii lui de la izvorul vie\u0163ii ve\u015fnice a pierdut posibilitatea nemuririi, a nestric\u0103ciunii \u015fi a statornicirii în bine. „Chipul” s-a înnegrit, s-a întunecat \u015fi s-a atrofiat. Nu a fost distrus în întregime, a\u015fa cum înva\u0163\u0103 protestan\u0163ii, nici nu a r\u0103mas neatins, a\u015fa cum înva\u0163\u0103 romano-catolicii. Dup\u0103 c\u0103dere, omul p\u0103streaz\u0103 în sine no\u0163iunea binelui \u015fi poate lucra virtutea.<\/span><\/p>\n

\tFirea adamic\u0103 s-a pervertit în întregime. A c\u0103zut sub st\u0103pânia necesit\u0103\u0163ii stric\u0103ciunii \u015fi a mor\u0163ii. Patimile, dorin\u0163ele \u015fi instinctele l-au cople\u015fit pe om. Mintea, lipsit\u0103 de izvorul Luminii adev\u0103rate, i s-a întunecat, a c\u0103zut în în\u015felare \u015fi oamenii au ajuns s\u0103 se închine „f\u0103pturii, în locul F\u0103c\u0103torului” (Romani 1, 25). Sau, ca s\u0103 o spunem prin cuvântul psalmistului: „omul în cinste fiind n-a priceput; al\u0103turatu-s-a dobitoacelor f\u0103r\u0103 de minte \u015fi s-a asem\u0103nat lor” (Ps. 48, 13).<\/span><\/p>\n

\tFiecare om, prin na\u015fterea lui, este legat de firea primului om. Poart\u0103, adic\u0103, firea stricat\u0103 a lui Adam, cel care s-a predat mor\u0163ii. Din pricina acestei unit\u0103\u0163i a firii umane se transmite ereditar p\u0103catul str\u0103mo\u015fesc.<\/span><\/p>\n

\tPavel descrie propria noastr\u0103 tragedie spunând c\u0103 „prin neascultarea unui om s-au f\u0103cut p\u0103c\u0103to\u015fi cei mul\u0163i” (Romani 5, 19). \u015ei în alt\u0103 parte scrie: „printr-un om a intrat p\u0103catul în lume \u015fi prin p\u0103cat moartea” (Romani 5, 12). Descriind pervertirea firii de dup\u0103 c\u0103dere, spune: „Pentru c\u0103 ceea ce fac nu \u015ftiu; c\u0103ci nu s\u0103vâr\u015fesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce ur\u0103sc… acum nu eu fac acestea, ci p\u0103catul care locuie\u015fte în mine” (Romani 7, 15-17). Aceast\u0103 scurt\u0103 descriere, prin cuvintele lui Pavel, arat\u0103 întreaga pervertire pe care ne-a pricinuit-o gre\u015feala str\u0103mo\u015feasc\u0103 \u015fi pe care a t\u0103m\u0103duit-o Domnul nostru prin venirea Lui aici pe p\u0103mânt.<\/span><\/p>\n

\t7.  Care sunt însu\u015firile caracteristice \u015fi puterile sufletului omenesc?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tCea mai important\u0103 dintre însu\u015firile sufletului este, potrivit Scripturii, asem\u0103narea cu dumnezeiasca Fiin\u0163are. Cuno\u015ftin\u0163a aceasta, c\u0103 firea uman\u0103 a fost creat\u0103 „dup\u0103 chip \u015fi asem\u0103nare”, este cea mai înalt\u0103 plusvaloare<\/em> a omului fa\u0163\u0103 de toate fiin\u0163ele pe care le-a creat Dumnezeu.<\/span><\/p>\n

\tÎn nici una din etapele cre\u0103rii f\u0103pturii, nu a ar\u0103tat F\u0103c\u0103torul Dumnezeu atâta bun\u0103pl\u0103cere ca la pl\u0103smuirea omului, care, în chip paradoxal, nu s-a s\u0103vâr\u015fit prin porunc\u0103, precum la celelalte f\u0103pturi, la care „El a zis \u015fi s-au f\u0103cut” (Ps. 32, 9). Nici locul de s\u0103l\u0103\u015fluire a omului nu s-a creat prin porunc\u0103, pentru c\u0103 „Domnul Dumnezeu a s\u0103dit o gr\u0103din\u0103 în Eden, spre r\u0103s\u0103rit” (Facere 2, 8). A\u015fadar, cea mai caracteristic\u0103 însu\u015fire a sufletului omenesc – care este dumnezeiasc\u0103 suflare de via\u0163\u0103 – este asem\u0103narea cu Creatorul ei. Asta înseamn\u0103 c\u0103 sufletul poate avea în sine dumnezeie\u015ftile însu\u015firi. Tocmai despre acest lucru ne-a în\u015ftiin\u0163at Dumnezeu Cuvântul, dup\u0103 Întruparea lui, numindu-ne prieteni \u015fi fra\u0163i, mo\u015ftenitori ai propriului S\u0103u P\u0103rinte \u015fi împreun\u0103-mo\u015ftenitori cu El. Ce altceva mai înalt sau mai pre\u0163ios exist\u0103, decât s\u0103 fie omul în chip ipostatic p\u0103rta\u015f al rudeniei dumnezeie\u015fti? Dumnezeu ne-a d\u0103ruit bunuri „c\u0103tre care \u015fi îngerii doresc s\u0103 priveasc\u0103” (I Petru 1, 12), dup\u0103 cuvântul Apostolului Petru.<\/span><\/p>\n

\tPotrivit înv\u0103\u0163\u0103turii P\u0103rin\u0163ilor no\u015ftri purt\u0103tori de Dumnezeu, patru sunt puterile sufletului: cugetarea, înfrânarea sau buna în\u0163elepciune, b\u0103rb\u0103\u0163ia \u015fi dreptatea. Acestea se mi\u015fc\u0103 prin cele a\u015fa-numite „trei p\u0103r\u0163i” ale sufletului, \u015fi anume: partea ra\u0163ional\u0103, mânioas\u0103 \u015fi poftitoare. Lucrarea cuget\u0103rii este s\u0103 stârneasc\u0103 partea mânioas\u0103, lucrarea înfrân\u0103rii sau a în\u0163elepciunii este s\u0103 mi\u015fte partea ra\u0163ional\u0103 spre trezvie \u015fi dreapt\u0103 socoteal\u0103, lucrarea drept\u0103\u0163ii este s\u0103 mi\u015fte partea poftitoare c\u0103tre virtute \u015fi c\u0103tre Dumnezeu, \u015fi a b\u0103rb\u0103\u0163iei este s\u0103 îndrepte cele cinci sim\u0163uri c\u0103tre mi\u015fc\u0103ri ra\u0163ionale.<\/span><\/p>\n

\t8. Ce este vederea <\/strong>(theoría<\/em>)<\/strong> lui Dumnezeu?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tVederea (theoría<\/em>) lui Dumnezeu nu apar\u0163ine sferei sentimentelor, nici diferitelor niveluri ale domeniului optic, ci este unire ipostatic\u0103 \u015fi comuniune a crea\u0163iei zidite cu „Fiin\u0163area” necreat\u0103 a lui Dumnezeu; nu cu firea (phýsis<\/em>) sau cu esen\u0163a (ousía<\/em>) lui, ci cu dumnezeie\u015ftile lucr\u0103ri (enérgeies<\/em>), dup\u0103 m\u0103sura în care „cel ce p\u0103time\u015fte” vederea (theoría<\/em>) le poate primi. Când Moise a cerut s\u0103 Îl vad\u0103 pe Dumnezeu, a\u015fa cum î\u015fi închipuia el c\u0103 Îl poate vedea pe Dumnezeu, a auzit de la Dumnezeu c\u0103 nu este cu putin\u0163\u0103 s\u0103 Îl vad\u0103 \u015fi c\u0103 doar „spatele”  lui Dumnezeu putea s\u0103 contemple – prin care vrea s\u0103 spun\u0103 c\u0103 nu se poate împ\u0103rt\u0103\u015fi decât de dumnezeie\u015ftile lucr\u0103ri-energii sau însu\u015firi. Cel care se afl\u0103 în starea de vedere (theoría<\/em>) a  lui Dumnezeu d\u0103 m\u0103rturie c\u0103 între creat \u015fi necreat nu exist\u0103 nici o asem\u0103nare \u015fi c\u0103 „a-l exprima pe Dumnezeu este cu neputin\u0163\u0103, a-L în\u0163elege este \u015fi mai cu neputin\u0163\u0103” (Sfântul Grigorie Theologul).<\/span><\/p>\n

\t9. Cine este diavolul \u015fi cum lucreaz\u0103 el?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tSfânta Scriptur\u0103 ne spune c\u0103 diavolul este „Lucifer cel c\u0103zut”. Despre acesta ne în\u015ftiin\u0163eaz\u0103 Însu\u015fi Domnul: „Am v\u0103zut pe satana ca un fulger c\u0103zând din cer” (Luca 10, 18). Lucifer este st\u0103pânie, conduc\u0103tor al cetei îngerilor care au c\u0103zut din cer, atunci când au vrut s\u0103 se îndep\u0103rteze de voia dumnezeiasc\u0103. Atunci, automat, au fost înfrân\u0163i \u015fi au c\u0103zut de la vrednicia \u015fi de pe locul lor de cinste. \u015ei-au pierdut în acela\u015fi timp \u015fi frumuse\u0163ea uimitoare \u015fi luminoas\u0103 a chipului. Au devenit ni\u015fte mon\u015ftri însp\u0103imânt\u0103tori, de care \u015fi s\u0103 ne aducem aminte, \u015fi ne scârbim. În ipostasul lor diavolesc nu exist\u0103 nimic bun, nimic drept, nimic cinstit, ra\u0163ional \u015fi adev\u0103rat.<\/span><\/p>\n

\tDiavolul, care alt\u0103dat\u0103 era purt\u0103tor al Luminii drept\u0103\u0163ii, dragostei \u015fi sfin\u0163eniei, s-a preschimbat automat – prin revolta împotriva lui Dumnezeu – în instrument absolut al întunericului, al urii, al minciunii, al întregii r\u0103ut\u0103\u0163i \u015fi al tuturor r\u0103ut\u0103\u0163ilor prin care se împline\u015fte  tragedia stric\u0103ciunii \u015fi a mor\u0163ii. S-a f\u0103cut \u015fi va r\u0103mâne pentru totdeauna întuneric, minciun\u0103 \u015fi pierzanie – \u015fi, mai mult înc\u0103 – r\u0103zvr\u0103tire împotriva a tot ce este al lui Dumnezeu \u015fi a celor c\u0103rora Dumnezeu le poart\u0103 de grij\u0103 \u015fi mai ales împotriva omului. S-a f\u0103cut – \u015fi va r\u0103mâne pe ve\u015fnicie – mo\u015ftenitor al mor\u0163ii \u015fi locuitor al iadului, având ca \u0163el de c\u0103p\u0103tâi s\u0103 ademeneasc\u0103 \u015fi s\u0103 atrag\u0103 de partea lui pe cât mai mul\u0163i.<\/span><\/p>\n

\t\u0162inta lui principal\u0103 este omul care are menirea de a se uni cu Dumnezeu \u015fi care se îndreapt\u0103 c\u0103tre aceast\u0103 unire. Diavolul nu rabd\u0103 s\u0103 îl vad\u0103 pe om c\u0103 urc\u0103 mai presus de demnitatea pe care el însu\u015fi o avusese mai înainte de c\u0103dere, \u015fi de aceea \u015fi arunc\u0103 împotriva lui cele mai turbate s\u0103ge\u0163i ale lui. A devenit \u015fi a r\u0103mas prin propria-i vrere uciga\u015f de om.<\/span><\/p>\n

\tFiind minciun\u0103, \u015fi viclenie, \u015fi r\u0103utate nu se înf\u0103\u0163i\u015feaz\u0103 îns\u0103 ca atare. Prin sugestii excit\u0103 mintea \u015fi sim\u0163urile, n\u0103scocind pretexte viclene spre a seduce gândirea \u015fi voin\u0163a, vrând s\u0103 atrag\u0103 c\u0103tre învoire p\u0103rerea omului \u015fi astfel s\u0103 manevreze victima, totdeauna prin viclenie, ipocrizie \u015fi în\u015fel\u0103ciune. Omul se mi\u015fc\u0103 \u015fi lucreaz\u0103 mai mult prin sim\u0163uri \u015fi sentimente. Iar vr\u0103jma\u015ful cunoa\u015fte acest lucru. De aceea excit\u0103 sim\u0163urile prin pretexte rezonabile \u015fi astfel fur\u0103 mai u\u015for învoirea omului. Pune înainte, dup\u0103 cum vede\u0163i, necesitatea biologic\u0103. Asta se întâmpl\u0103 în lumea trupeasc\u0103 \u015fi sufleteasc\u0103.<\/span><\/p>\n

\tDac\u0103 omul este liber de patimi \u015fi de relele obi\u015fnuin\u0163e, cu u\u015furin\u0163\u0103 scap\u0103 de uneltirile diavolului \u015fi de r\u0103zboirea lui. Dac\u0103 îns\u0103 este rob al obi\u015fnuin\u0163elor viclene, lupta este dur\u0103 \u015fi încle\u015ftat\u0103. Totu\u015fi, a se împotrivi diavolului, având ca temelie cunoa\u015fterea menirii noastre \u015fi a dumnezeie\u015ftilor porunci, este cu putin\u0163\u0103 doar având ca aliat harul dumnezeiesc, care împreun\u0103 viaz\u0103 în noi.<\/span><\/p>\n

\tÎndemnul apostolic „Sta\u0163i împotriva diavolului \u015fi el va fugi de la voi” (Iacov 4, 7) este adev\u0103rat \u015fi sigur. \u015ei „dac\u0103 duhul st\u0103pânitorului se ridic\u0103 împotriva ta, nu te clinti din locul t\u0103u” (Ecclesiast 10, 4). Diavolul nu are st\u0103pânire direct asupra omului \u015fi nu poate s\u0103 îl tulbure în chip v\u0103dit. Izbute\u015fte asta doar prin închipuire, prin imagini, pe care le proiecteaz\u0103 pe ecranul intelectului, \u015fi îl provoac\u0103 prin în\u0163elesuri sugerate în minte. Omul singur hot\u0103r\u0103\u015fte dac\u0103 s\u0103 primeasc\u0103 provocarea (atacul) sau s\u0103 îl resping\u0103. Acesta e prin excelen\u0163\u0103 modul prin care cel viclean are contact cu omul. Continuarea depinde de voin\u0163a omului. Fie i se supune, fie i se împotrive\u015fte.<\/span><\/p>\n

\tCel mai direct mod de ap\u0103rare \u015fi împotrivire a noastr\u0103 este chemarea lui Dumnezeu (rug\u0103ciunea) \u015fi neîncetata aducere aminte de rostul \u015fi menirea noastr\u0103. Pilda Domnului nostru, când era în pustie, ne arat\u0103 cum s\u0103 ne lupt\u0103m practic cu du\u015fmanul \u015fi cu toate for\u0163ele care îl sus\u0163in pe diavol în acest r\u0103zboi. Diavolul nu are putin\u0163a înainte-vederii, nici nu cunoa\u015fte gândul omului. El trage concluzii despre om din mi\u015fc\u0103rile sentimentelor sale \u015fi în func\u0163ie de acestea stârne\u015fte m\u0103dularele trupului \u015fi sim\u0163urile prin în\u0163elesuri p\u0103tima\u015fe. Când vede c\u0103 dispozi\u0163ia omului este atras\u0103 de o imagine, sau de un lucru, sau de un în\u0163eles anume pe care i le proiecteaz\u0103 în închipuire, în\u0163elege c\u0103 în aceasta î\u015fi are omul dorin\u0163a \u015fi inten\u0163ia \u015fi aduce pricinile potrivite, ca s\u0103 î\u015fi supun\u0103 victima prin firea min\u0163ii. Este foarte rapid, neobosit, neadormit \u015fi ne\u015fov\u0103itor, statornic în viclenie \u015fi r\u0103utate. Se preface \u015fi se schimb\u0103 îndat\u0103 în felurite forme \u015fi chipuri, dac\u0103 asta ajut\u0103 scopului s\u0103u viclean. Se mi\u015fc\u0103 totdeauna foarte repede, în orice loc, \u015fi folose\u015fte orice cale, urm\u0103rind înainte de toate s\u0103 împiedice împlinirea voii dumnezeie\u015fti.<\/span><\/p>\n

\t10. Ce este dumnezeiasca dreptate \u015fi cum se aplic\u0103 ea?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tUna dintre cele mai înalte \u015fi mai neasemuite însu\u015firi, puteri sau lucr\u0103ri dumnezeie\u015fti este dreptatea, pe care Dumnezeu o acord\u0103 f\u0103pturilor Sale, dup\u0103 nevoile pe care le au, pentru func\u0163ionarea \u015fi existen\u0163a lor fireasc\u0103.<\/span><\/p>\n

\tDumnezeu în dou\u0103 moduri \u0163ine \u015fi st\u0103pâne\u015fte f\u0103ptura. Primul este puterea lui creatoare: „El a spus \u015fi s-au f\u0103cut, El a poruncit \u015fi s-au zidit”. Al doilea este puterea \u015fi pronia lui atotcuprinz\u0103toare, care pe toate le \u0163ine \u015fi le „c\u0103l\u0103uze\u015fte” potrivit cu rostul fiec\u0103reia. A\u015fadar, dumnezeiasca dreptate acord\u0103 fiec\u0103rei f\u0103pturi pronia care îi este de trebuin\u0163\u0103, ca s\u0103 izbuteasc\u0103 în scopul pentru care a fost creat\u0103. Astfel se atinge armonia firii. Ori de câte ori, dintr-un motiv oarecare, este tulburat\u0103 armonia, dumnezeiasca dreptate readuce echilibrul \u015fi astfel se continu\u0103 sau, mai bine zis, se l\u0103rge\u015fte func\u0163ionarea în ritm normal a f\u0103pturii, potrivit dumnezeie\u015ftii vreri. Dup\u0103 c\u0103derea celor dou\u0103 firi ra\u0163ionale – a îngerilor \u015fi a oamenilor – care a atras în stric\u0103ciune \u015fi restul f\u0103pturii, au devenit v\u0103dite dumnezeie\u015ftile puteri \u015fi lucr\u0103ri \u015fi mai cu seam\u0103 dumnezeiasca dreptate, care readuce elementele care nu se supun – pe fiecare în parte sau în întregul lor – la locul lor firesc \u015fi la rânduial\u0103, a\u015fa cum dintru început a fost a\u015fezat de Creator.<\/span><\/p>\n

\tDumnezeiasca dreptate \u0163ine fiin\u0163ele în bun\u0103 rânduial\u0103 \u015fi nici un factor nu poate s\u0103 se impun\u0103 spre a strica planurile Sale. În ce prive\u015fte elementele neînsufle\u0163ite, a\u015fa stau lucrurile. Îns\u0103, în ce prive\u015fte f\u0103pturile ra\u0163ionale \u015fi mai ales omul, de\u015fi dreptatea dumnezeiasc\u0103 i se aplic\u0103 acestuia în chip des\u0103vâr\u015fit, pentru felurite pricini ale „iconomiei”, dreptatea se restabile\u015fte în diverse moduri spre folosul fiec\u0103ruia. Este atât de multilateral\u0103 a\u015fezarea dumnezeie\u015ftii drept\u0103\u0163i, încât doar pu\u0163ini, \u015fi anume „cei lumina\u0163i”, pot pricepe criteriile acesteia. Un îndemn al lui Pavel ne convinge de aceasta, când spune: „C\u0103ci de ne-am fi judecat noi în\u015fine, nu am mai fi judeca\u0163i, dar, fiind judeca\u0163i de Domnul, suntem pedepsi\u0163i, ca s\u0103 nu fim osândi\u0163i împreun\u0103 cu lumea” (1 Cor. 11, 31-32). C\u0103ci f\u0103r\u0103 de gre\u015f \u015fi dumnezeie\u015fte le ocârmuie\u015fte pe toate dumnezeiasca dreptate, care intervine neînduplecat spre rea\u015fezarea lucrurilor în buna lor rânduial\u0103 fireasc\u0103, pentru c\u0103 Dumnezeu nu a gre\u015fit întru nimic la crearea lor. Dac\u0103 dumnezeiasca dreptate nu ar readuce echilibrul, s-ar da impresia gre\u015fit\u0103 c\u0103 crearea f\u0103pturii, de la sine, a dat na\u015ftere dezechilibrelor, iar nu f\u0103r\u0103delegea \u015fi reaua folosire a f\u0103pturilor [de c\u0103tre fiin\u0163ele ra\u0163ionale c\u0103zute]. Dumnezeiasca dreptate, fiind des\u0103vâr\u015fit\u0103 \u015fi vrednic\u0103 de Dumnezeu, precum de altfel \u015fi toate îndrept\u0103rile dumnezeie\u015fti, se recunoa\u015fte în dou\u0103 lucr\u0103ri: în armonie \u015fi în echilibru, pe de o parte, \u015fi în r\u0103spândirea real\u0103 a dumnezeie\u015ftii Atotiubiri, pe de alt\u0103 parte. De\u015fi noi, oamenii, ne ar\u0103t\u0103m nevrednici de locul de cinste ce ni s-a acordat \u015fi ne înc\u0103lc\u0103m îndatorirea, El nu Î\u015fi retrage dragostea \u015fi grija atot\u0163iitoare \u015fi proniatoare, pentru c\u0103, dup\u0103 cuvântul lui Pavel, El nu Se c\u0103ie\u015fte c\u0103 a d\u0103ruit [oamenilor] dumnezeie\u015ftile Sale harisme.<\/span><\/p>\n

\tA\u015fezarea dumnezeie\u015ftii drept\u0103\u0163i se arat\u0103 în felurite chipuri. Sfântul psalmist \u015fi P\u0103rin\u0163ii no\u015ftri – încerca\u0163i în practica r\u0103zboiului nev\u0103zut – ne spun multe despre acest subiect. Dac\u0103 omul are purtare de grij\u0103, poate s\u0103 dobândeasc\u0103 înst\u0103pânirea dumnezeie\u015ftii drept\u0103\u0163i în via\u0163a lui. Trebuie s\u0103 îndrepte gre\u015feala prin poc\u0103in\u0163\u0103 \u015fi sârguin\u0163\u0103, pe m\u0103sura iubirii de pl\u0103cere care a premers f\u0103r\u0103delegii sale. „Vezi smerenia mea \u015fi osteneala mea \u015fi-mi iart\u0103 toate p\u0103catele mele” (Ps. 24, 18), „genunchii mei au sl\u0103bit de post \u015fi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului” (Ps. 108, 24), „cenu\u015f\u0103 am mâncat în loc de pâine \u015fi b\u0103utura mea cu plângere am amestecat-o” (Ps. 101, 10), „jelind \u015fi întristându-m\u0103, a\u015fa m-am smerit” (ps. 34, 14), „lacrimile mele s\u0103 nu le treci sub t\u0103cere” (Ps. 38, 16) \u015fi „f\u0103r\u0103delegea mea eu o cunosc \u015fi p\u0103catul meu înaintea mea este pururea” (Ps. 50, 5).<\/span><\/p>\n

\tÎnc\u0103lcarea legilor morale \u015fi fizice, fie în via\u0163a noastr\u0103 personal\u0103, fie, mai larg, în rela\u0163ie cu cele ce ne înconjoar\u0103, pricinuie\u015fte o dubl\u0103 vinov\u0103\u0163ie potrivit legilor proniei atotcuprinz\u0103toare, prin care Dumnezeu \u0163ine \u015fi ocârmuie\u015fte zidirea. Un mod de înc\u0103lcare este ira\u0163ionala distrugerea a firii din neb\u0103gare de seam\u0103 \u015fi din nep\u0103sare; altul este satisfacerea pl\u0103cerilor împotriva firii care ne vin dinspre partea noastr\u0103 p\u0103tima\u015f\u0103 – ceea ce este totuna cu perversiunea. În amândou\u0103 aceste înc\u0103lc\u0103ri dreptatea dumnezeiasc\u0103 intervine pentru a rea\u015feza echilibrul. La aceast\u0103 acrivie a dumnezeie\u015ftii drept\u0103\u0163i se refer\u0103 Domnul nostru când spune: nici „o iot\u0103 sau o cirt\u0103 din Lege nu va trece” (Matei 5, 18). Mai mult înc\u0103, dac\u0103 „orice c\u0103lcare de porunc\u0103 \u015fi orice neascultare \u015fi-a primit dreapta r\u0103spl\u0103tire” (Evrei 2, 2), ce alt\u0103 în\u015ftiin\u0163are mai ne este necesar\u0103 pentru a fi convin\u015fi de infailibilitatea dumnezeie\u015ftii drept\u0103\u0163i? În acest sens, ne l\u0103mure\u015fte foarte limpede o apoftegm\u0103 a P\u0103rin\u0163ilor no\u015ftri: „dac\u0103 nu vrei s\u0103 p\u0103time\u015fti r\u0103u, înva\u0163\u0103 s\u0103 nu faci r\u0103u!”. Ochiul neadormit al atotcuprinz\u0103toarei pronii a lui Dumnezeu Care prive\u015fte asupra zidirii Sale, lucreaz\u0103 prin dreptatea Lui vrednic\u0103 de un Dumnezeu \u015fi care nu d\u0103 gre\u015f, oricât ar p\u0103rea acest lucru de neîn\u0163eles pentru oameni.<\/span><\/p>\n

\t11. Ce este Pronia dumnezeiasc\u0103 \u015fi cum „se arat\u0103” ea în via\u0163a noastr\u0103?<\/strong><\/span><\/p>\n

\tDumnezeie\u015ftii Atotsuprades\u0103vâr\u015firi toate îi sunt cunoscute atât înainte de a se întâmpla, dar \u015fi pân\u0103 la sfâr\u015fitul lor nesfâr\u015fit. Nou\u0103 ni se par necunoscute, schimb\u0103toare \u015fi de neîn\u0163eles, din pricina feluritelor schimb\u0103ri pe care le-a provocat c\u0103derea omului \u015fi din pricina purt\u0103rii lui lipsite de trezvie \u015fi vinovate. De\u015fi toate se supun dumnezeie\u015ftii pronii \u015fi purt\u0103ri de grij\u0103, ea se schimb\u0103 potrivit cu împrejurarea, timpul, locul, persoanele \u015fi perfidia satanic\u0103. Nici un factor nu poate s\u0103 împiedice îns\u0103 sau s\u0103 anuleze pronia atotcuprinz\u0103toare a lui Dumnezeu fa\u0163\u0103 de zidirea Lui. Din pricina faptelor noastre gre\u015fite, pronia dumnezeiasc\u0103 î\u015fi schimb\u0103 doar felul dup\u0103 care lucreaz\u0103.<\/span><\/p>\n

\tDumnezeiasca voin\u0163\u0103, dac\u0103 am defini-o potrivit anumitor trepte, am putea afirma c\u0103 se manifest\u0103 în patru moduri. Primul este dumnezeiasca bun\u0103voire, voin\u0163a cea „întru bun\u0103voire”, adic\u0103 ceea ce Dumnezeu vrea prin excelen\u0163\u0103. Al doilea este iconomia, voin\u0163a „întru iconomie”, potrivit c\u0103reia Dumnezeu îng\u0103duie p\u0103rinte\u015fte, pentru neputin\u0163a noastr\u0103. Al treilea este retragerea, vrerea Lui cea „întru retragere”, când Dumnezeu intervine pedagogic \u015fi mustr\u0103 pe om. Al patrulea mod este foarte vrednic de plâns pentru oamenii c\u0103rora li se aplic\u0103 – ea voin\u0163a cea „întru p\u0103r\u0103sire”, când omul tr\u0103ie\u015fte cu neschimbat\u0103 învârto\u015fare a inimii \u015fi nesim\u0163ire, stare care aduce dup\u0103 sine p\u0103r\u0103sirea lui de c\u0103tre Dumnezeu.<\/span><\/p>\n

\tPrin voin\u0163a dumnezeiasc\u0103 se pune în lucrare \u015fi se înst\u0103pâne\u015fte dumnezeiasca pronie cea atotmântuitoare, în ciuda c\u0103derii noastre care a pervertit hotarele \u015fi c\u0103ile cele foarte bine a\u015fezate spre realizarea echilibrului. „Cine este în\u0163elept va p\u0103zi acestea \u015fi va pricepe milele lui Dumnezeu” (Ps. 106, 43).<\/span><\/p>\n

\tDumnezeu, pentru c\u0103 pe toate mai dinainte le cunoa\u015fte, putea s\u0103 împiedice toat\u0103 aceast\u0103 aventur\u0103 a c\u0103derii pe care a p\u0103timit-o omul, dar asta ar fi însemnat anularea libert\u0103\u0163ii lui personale. \u015ei tocmai pentru c\u0103 i-o respecta, a l\u0103sat alegerea \u015fi preferin\u0163a în seama omului însu\u015fi. Omul este, a\u015fadar, r\u0103spunz\u0103tor pentru via\u0163a lui zbuciumat\u0103 \u015fi plin\u0103 de osteneal\u0103, care se datoreaz\u0103 fie întunec\u0103rii min\u0163ii, fie pervertirii lui p\u0103tima\u015fe sau pierderii discern\u0103mântului min\u0163ii.<\/span><\/p>\n

\tÎn aceast\u0103 stare jalnic\u0103 înso\u0163it\u0103 de multe gemete de suferin\u0163\u0103 în care a ajuns omul, pentru c\u0103 s-a desp\u0103r\u0163it de Dumnezeu, este prezent\u0103 \u015fi uneltirea atotrea \u015fi înrâurirea satanei, care are drepturi de st\u0103pânire în aceast\u0103 vale a plângerii în care ne petrecem exilul, drepturi pe care noi i le-am cedat când am plecat din Rai \u015fi l-am urmat pe satana. Ca „dumnezeu al veacului acestuia” (II Cor. 4, 4), dup\u0103 cuvântul lui Pavel, dracul care locuie\u015fte în adâncuri niciodat\u0103 nu înceteaz\u0103 s\u0103 unelteasc\u0103 \u015fi s\u0103 îl în\u015fele pe om prin pretexte foarte ru\u015finoase. Mai ales în vremurile noastre, în care r\u0103ul exemplu a devenit lege \u015fi se transmite fulger\u0103tor prin mijloacele care exist\u0103, e nevoie de mai mult\u0103 aten\u0163ie \u015fi rug\u0103ciune.<\/span><\/p>\n

\tA\u015fadar, dumnezeiasca pronie este ocârmuirea atotmântuitoare \u015fi atot\u0163iitoare \u015fi purtarea de grij\u0103 a lui Dumnezeu fa\u0163\u0103 de f\u0103pturile sale, sensibile \u015fi în\u0163eleg\u0103toare, prezente \u015fi viitoare, în prezent \u015fi în ve\u015fnicie.<\/span><\/p>\n

\tProniei dumnezeie\u015fti îi apar\u0163ine \u015fi împlinirea dumnezeie\u015ftii drept\u0103\u0163i, care intervine când f\u0103r\u0103delegea domin\u0103 în via\u0163a omeneasc\u0103. Astfel, dumnezeiasca dreptate, fiind absolut\u0103, opre\u015fte f\u0103r\u0103delegea spre folosul mai general al împlinirii scopului pentru care omul a fost creat. Orice lucru care exist\u0103, este de la începutul cre\u0103rii sale menit pentru un anume scop. Acest plan dumnezeiesc nu poate fi schimbat, pentru c\u0103 Dumnezeu pe „toate cu în\u0163elepciune le-a f\u0103cut”.<\/span><\/p>\n

\tDac\u0103 naivitatea omeneasc\u0103 \u015fi r\u0103utatea demonic\u0103 duc la abaterea de la scopul ini\u0163ial, iconomia cea iubitoare de oameni a lui Dumnezeu – prin poc\u0103in\u0163a omului \u015fi pe m\u0103sura poc\u0103in\u0163ei \u015fi a îndrept\u0103rii gre\u015felii sale – face ca dumnezeiasca bun\u0103voire s\u0103 fac\u0103 loc dumnezeie\u015ftii iconomii.<\/span><\/p>\n

\tDumnezeu, Care „voie\u015fte ca to\u0163i oamenii s\u0103 se mântuiasc\u0103 \u015fi la cuno\u015ftin\u0163a adev\u0103rului s\u0103 vin\u0103” ( 1 Timotei 2, 4), le acord\u0103 tuturor menirea potrivit voin\u0163ei Lui celei „dup\u0103 bun\u0103voire”, care nu este alta decât calea izbânzii absolute \u015fi f\u0103r\u0103 de gre\u015f \u015fi El poate s\u0103 ne d\u0103ruiasc\u0103 „cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi” (Efeseni 3, 20). Când omul este în\u015felat sau î\u015fi neglijeaz\u0103 îndatorirea, Dumnezeu, în loc s\u0103 î\u015fi schimbe hot\u0103rârea, în loc s\u0103 îl resping\u0103 ca pe unul ce este vinovat, îi arat\u0103 mil\u0103 \u015fi intervine pedagogic, ca s\u0103 îl conduc\u0103 spre îndreptare; acest acte reprezint\u0103, potrivit P\u0103rin\u0163ilor no\u015ftri, a\u015fa-numitele „pogor\u0103mintele pedagogice sau împ\u0103ciuitoare”. F\u0103r\u0103 ca Dumnezeu s\u0103 Î\u015fi schimbe calitatea de P\u0103rinte, îl rabd\u0103 pe cel ce încalc\u0103 legea, dar în acela\u015fi timp îl \u015fi împinge spre îndreptare. Atunci se împline\u015fte cuvântul: „Domnul ceart\u0103 pe cel pe care-l iube\u015fte \u015fi ca un p\u0103rinte pedepse\u015fte pe feciorul care îi este drag” (Proverbe 3, 12). Iconomia cea iubitoare de oameni a lui Dumnezeu t\u0103m\u0103duie\u015fte boala tr\u0103d\u0103rii prin ispite pe m\u0103sura fiec\u0103ruia, în loc s\u0103 îl resping\u0103 pe cel care a înc\u0103lcat legea. Cele mai multe dintre judec\u0103\u0163ile de o profunzime infinit\u0103 ale lui Dumnezeu, prin care este ocârmuit\u0103 prezenta via\u0163\u0103, apar\u0163in acestui fel de pogor\u0103minte. „Fericit b\u0103rbatul pe care îl vei certa, Doamne, \u015fi din legea Ta îl vei înv\u0103\u0163a pe el” (Ps. 93, 12). \u015ei iar\u0103\u015fi: „înainte de a fi umilit, eu am gre\u015fit” (Ps. 118, 67) \u015fi „certând m-a certat Domnul, dar mor\u0163ii nu m-a dat” (Ps. 117, 18). Nestatornicia omului de dup\u0103 c\u0103dere \u015fi cugetul lui care „se pleac\u0103 la r\u0103u din tinere\u0163ile lui” (Facere 8, 21), sunt principalele cauze ale neorânduielii, care exist\u0103 în via\u0163a omeneasc\u0103. Astfel, pentru c\u0103 nu suntem hot\u0103râ\u0163i s\u0103 r\u0103mânem consecven\u0163i în împlinirea îndatoririlor noastre, înc\u0103lc\u0103m planurile proniei dumnezeie\u015fti \u015fi îl determin\u0103m pe Dumnezeu s\u0103 recurg\u0103 la pogor\u0103mintele pedagogice sau împ\u0103ciuitoare, care sunt dureroase pentru noi – ca astfel s\u0103 men\u0163in\u0103 echilibrul. Aceasta este crucea pe care to\u0163i trebuie s\u0103 o r\u0103bd\u0103m.<\/span><\/p>\n

\tSursa: Stare\u0163ul Iosíf Vatopedinul, «Συζητ\u03aeσεις στον \u0386θωνα» [„Convorbiri în Athos”], colec\u0163ia Ψυχωφελ\u03ae Βατοπαιδιν\u03ac 13, pp. 5-31.<\/span><\/p>\n

\n

\tArticolul original<\/a><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Dragostea lui Dumnezeu, una dintre însu\u015firile Lui cele mai vrednice de Dumnezeirea Sa, este \u015fi cauza crea\u0163iei. Datorit\u0103 Atotiubirii Lui, Dumnezeu a dorit s\u0103 creeze…<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":6045,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[29],"tags":[1053,215,382,1055,1056,1054,1057],"class_list":["post-6046","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-religie","tag-creatia","tag-dumnezeu","tag-evolutie","tag-facerea","tag-ingeri","tag-om","tag-satana"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/6046","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=6046"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/6046\/revisions"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/media\/6045"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=6046"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=6046"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/site.noi3.org\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=6046"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}