“Bun? ziua,

Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economic? ?i în prezent m? ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc în Bucure?ti ?i pentru mine Ro?ia Montan? reprezint?, dincolo de o chestiune amplu controversat?, acas?.

Am plecat în urm? cu cinci ani dintr-un loc s?r?cit for?at, cu o comunitate despicat?, cu oameni independen?i ?i mândri transforma?i peste noapte în cer?etori la u?ile unei companii ap?rute din senin ?i de niciunde; dintr-un loc controversat în care planurile de viitor, principiile, valorile sau priorit??ile fuseser? ?terse ca prin minune ?i înlocuite de un parvenism ?i pierdere a verticalit??ii ce p?reau s? convin? ambelor p?r?i. Oamenii deveneau boga?i peste noapte ?i plecau dintr-un loc în care parc? nu fuseser? niciodat?, în timp ce o companie str?in? f?r? vreo istorie sau responsabilitate, înghi?ea încetul cu încetul, o localitate întreag? ?i f?cea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-?i p?strau înc? scepticismul.

Mesajul devenise clar, sau sunte?i cu noi sau împotriva noastr?, iar în lupta dintre o companie cu un capital puternic ?i o comunitate de oameni simpli, tab?ra era aleas? f?r? a sta prea mult pe gânduri; localitatea devenise astfel, un loc din care un tân?r pleca f?r? prea mult regret. Strategia tacit? de marketing func?ionase perfect – oamenii se sim?eau martorii neputincio?i ai propriului e?ec, banul f?r? munc? în schimbul unei case, al unui pom sau … mormânt din cimitir, primea semnifica?ia major?, iar p?rin?ii renun?au s? mai investeasc? în vreun fel în studiile copiilor lor, în condi?iile în care compania îi transforma, pe loc ?i f?r? preten?ii, în falnici angaja?i ai unei structuri multina?ionale, la care ei – oameni simpli, nici nu ar fi visat. Mai mult, laptele ?i mierea urmau s? curg? feeric în noua localitate pe care compania urma s? o construiasc? în vârful unui munte (c? acel teren era probabil instabil, c? nu era nici o posibilitate real? a unei vie?i normale într-o zon? ce nu fusese locuit? niciodat? din motive mult prea lesne de în?eles, sau c? în jurul localit??ii viitoare, p?mântul urma s? fie dinamitat ?i ciuruit de ace?ti falnici salvatori-c?ut?tori moderni de aur, nu prea mai interesa pe nimeni). Pentru ceilal?i oameni, constitui?i de ceva vreme în minoritate, lucrurile erau ambigue, sim?eau team? pentru ceea ce urma s? se întâmple ?i intuiau c?, povestea minunat? povestit? de cei mari ?i cei mici deopotriv?, era o catastrof? camuflat? de minciuni, reclame, sponsoriz?ri ieftine ?i autorit??i devenite impasibile. “Hopul” ini?ial fusese dep??it – dup? vreo 10 ani de ?tiri neoficiale ?i zvonuri r?spândite pe la col?uri, unii oameni implorau un loc de munc? în cadrul companiei (cei cu reale capacit??i de uitare a propriei verticalit??i, ajunseser? chiar directora?i cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce în limba român?), ceilal?i a?teptau cu ardoare vânzarea propriet??ilor ?i st?teau cu actele de proprietate la coad?, la u?ile birourilor lor, în timp ce restul minoritar prefera s?-?i tr?iasc? în continuare via?a, s? mearg? la serviciu ?i s?-?i trimit? copiii la ?coal?.

Peisajul social era discordant, ambiguu ?i demn de a fi studiat la cursurile de sociologie. Se produsese o ruptur? în toate aspectele vie?ii, atât în cadrul localit??ii, cât ?i în jur; via?a nu mai era demult normal? ?i transform?rile creaser? un cadru sufocant în care sim?eai nevoia de a evada. Eroii salvatori ajunseser? deja, goliser? ?colile, bisericile ?i casele de orice urm? de via??, ?i mesajul care se prefigura era acela c?, via?a va deveni într-adev?r insuportabil?. Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat prea pu?in, credin?a social? potrivit c?reia singura ?ans? de salvare e reprezentat? de depopulare ?i ?tergere de pe fa?a p?mântului, este adâncit?, iar speran?a c? autorit??ile î?i vor face treaba ?i vor avea grij? de cet??enii s?i contribuabili, a fost deja îngropat?.

Povestea de ansamblu a localit??ii e cunoscut? de toat? lumea, îns? pove?tile m?runte ale oamenilor s?i sunt trecute for?at în anonimitate de câte o strategie de marketing scump?, ?i totodat? ridicol?, ce scoate în fa?? robo?ei fabrica?i, cu pove?ti false ?i vie?i vândute. În ceea ce m? prive?te, localitatea devenise un loc dezolant, în care viitorul ?i alegerile lui nu mai apar?ineau oamenilor ?i în care disp?ruse orice urm? a unei comunit??i sau a unei existen?e libere, necondi?ionate sau asumate responsabil ?i con?tient de fiecare în parte. Nu m-a încercat nici un regret în momentul în care am plecat la Bucure?ti sau la scurt timp, când am p?r?sit ?ara cu o burs? de studii pentru SUA. Ironia a fost ?i în acest caz, de o promptitudine fulger?toare ?i la nu foarte mult timp de când p?r?sisem ?ara, jurându-mi s? las în urm? toat? controversa legat? de acest proiect care se transformase deja în banalitate, un subiect r?suflat ce nu implica decât o opinie semi-analfabet? de tipul pro sau contra, îmi d?dusem seama c? dincolo de imagini ale caselor p?r?site, oameni s?raci ?i îngrijora?i, era singurul loc pe care îl puteam numi acas? ?i pe care îl iubeam. Lucrul care trebuie totu?i subliniat, este c?, presiunea exercitat? asupra localnicilor ?i asupra familiilor lor este enorm?, sentimentele sunt de con?tientizare a implic?rii ?i afect?rii directe, dar ?i de neputin?? absolut?, de team? c? nimic nu va mai fi la fel ?i c?, orice posibilitate de alegere a viitorului va fi ?tears?. Este incredibil de simplu s? cumperi un om; în schimbul a câtorva sute de euro ?i a unui loc de munc? pentru un membru al familiei, omul apare la televizor ?i spune tot ce vrei tu s? spun?, nu gânde?te, nu reflecteaz? la con?inutul acelor cuvinte sau la posibilele lor implica?ii, proiectarea existen?ei lor în viitor sau construirea unor obiective pe termen lung, devenind inaccesibile. Deta?area este aproape imposibil? ?i stabilirea obiectivelor ?i a priorit??ilor devine invariabil condi?ionat? de acest factor extern ce-?i impune inclusiv limitele gândirii critice ?i a capacit??ii de a imagina un viitor pentru propria familie. Nu am fost deloc surprins? când, dup? terminarea facult??ii aflându-m? în vacan?? la p?rin?ii mei, descoperisem c? aproape to?i tinerii din localitate deveniser? dependen?i de aceast? companie. Nu eram surprins?, ?i nimeni nu ar fi fost, în condi?iile unei minime reflec?ii asupra manierii lor de a ac?iona.

Noi facem parte dintr-o genera?ie care a crescut sub umbra ?omajului, a posibilit??ilor limitate sau a oportunit??ilor muribunde. Un copil care cre?te ?i se dezvolt? cu teama poate incon?tient? asupra unui pericol de sfidare a propriei libert??i, a alegerilor viitoare ?i, implicit, a vie?ii în sine, ajunge un om cu prea pu?in? încredere în propriile for?e, în propria capacitate de a reu?i pe cont propriu, în libertatea de a gândi, de a alege ?i de a visa. Privind în urm?, îmi dau seama c?, manipularea exercitat? a fost de dimensiuni însp?imânt?toare ?i a cuprins toate aspectele vie?ii. Credin?a în propria libertate ?i putin?? de a realiza lucruri de durat?, de a aduce o mic? contribu?ie sau, de ce nu, o schimbare în lumea în care tr?im, a fost sf?râmat?. Sunt a?adar u?or de în?eles alegerile acestor oameni, alegeri ce cred c?, nici nu le-au apar?inut vreodat?. În aceste condi?ii, luând în considerare influen?a ?i puterea unei manipul?ri îmbr?cate în straie de bun?voin??, nu este greu de în?eles pesimismul adoptat de oameni, ?i conul de umbr? în care au ales s? se refugieze, frustra?i, îndurera?i de sim?ul unei neputin?e insuflate for?at, luptându-se cu o dezbinare a propriilor alegeri ?i decizii.

E atât de simplu s? convingi un om c? via?a lui e lipsit? de valoare ?i c? e lipsit de putin?a de-a schimba ceva. Nu ?tiu dac? oamenii în general, au capacitatea de a schimba lumea, ?tiu îns? c?, oamenii ambi?io?i ?i încrez?tori în propria valoare ?i propriile vise, pot face orice. E un lucru pe care nu l-am înv??at la Ro?ia Montan?, ci departe, colorând banalitatea pesimismului ?i inconsisten?a temerilor, cu oameni, vise, idei, posibilit??i, încredere. Sprijinit? continuu de p?rin?ii mei, c?rora le voi fi recunosc?toare mereu pentru faptul c?, pe de-o parte au considerat educa?ia ca fiind pionul principal ?i m-au sprijinit pe toat? durata studiilor, iar pe de alt? parte au avut suficient? încredere în a m? l?sa s? iau propriile decizii, am avut prilejul de a avea ca mentori oameni remarcabili, de a c?l?tori, de a cunoa?te oameni de pe toate continentele, de a participa la proiecte importante în mai multe ??ri ?i de a încerca s? creionez un viitor necondi?ionat de cineva. Probabil am avut alte ?anse, decât fostul meu coleg de clas? care vrea s? ajung? miner la RMGC în binecunoscutele clipuri publicitare, dar asta doar datorit? faptului c?, p?rin?ii mei care au muncit mereu din greu, ?i-au p?strat înc?p??ânarea de a nu cere ajutorul nim?nui ?i m-au înv??at importan?a asum?rii responsabilit??ii în rezolvarea propriilor probleme.

M-am întors în ?ar? cu un altfel de sentiment ?i mod de a privi lucrurile; merg la Ro?ia Montan? de fiecare dat? când am câteva zile libere, observ aceea?i incertitudine ?i chiar team? în ochii oamenilor, ?i îmi dau seama c? miza e mult mai mare decât credem. Când un om ia decizia de a pleca oriunde în lume, este o decizie personal?, când oameni care nu vor s? plece sunt str?muta?i abuziv, fiindu-le smulse r?d?cinile ?i orice leg?tur? cu trecutul, este o crim?. Iar dac?, aceast? crim? e posibil? ?i mai mult, r?mâne nepedepsit? datorit? banilor, mesajul transmis celor de-acum ?i celor ce vor fi, e de un tragism istoric.

Ro?ia Montan? e mai mult decât un loc cu bog??ii istorice ?i monumente ale naturii, e mai mult decât patrimoniu ?i vestigii, e pentru unii oameni, acas?. E locul în care tinzi mereu s? te întorci ?i s? ceri ajutor, e locul familiar ?i prietenos în care ?tii c? îl vei primi. De aceea, ro?ienii nu scriu de obicei scrisori c?tre România, nu implor? ajutor, nu cred în locuri de munc? ce nu vor exista niciodat?, nu î?i deplâng la televizor soarta ce ei ?i-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar s? fie l?sa?i în pace, s?-?i creasc? copiii ?i s? îmb?trâneasc? în unicul loc în care concep c? ar putea s? o fac?. Pentru ei, Ro?ia Montan? nu e subiect de controvers?, ci acas?, iar sentimentul c? acas? ar putea s? nu mai existe, devine cople?itor. De aceea, anonimitatea ?i refuzul de a ap?rea în public cu propria lor poveste, e drept, f?r? cior?pei cro?eta?i, ci cu fapte reale pe care le tr?iesc în fiecare zi, devin mai prietenoase ?i astfel, nu risc? s? transforme într-o simpl? bagatel? unul dintre cele mai importante aspecte ale vie?ii lor. Ei particip? activ la o altfel de Campanie Salva?i Ro?ia Montan?, î?i propun s? r?mân? înc?p??âna?i în hot?rârea lor de a-?i continua via?a în casele lor, de a merge la biserica în care s-au c?s?torit sau ?i-au botezat copiii, de a colinda dealurile mereu acelea?i ?i de a povesti misterul fiec?rui col? de stânc?, deal sau min? turi?tilor doritori; de a pretinde c?, prin consecven?? ?i credin?? interioar?, lucrurile nu se vor schimba. Iar aceste lucruri m?runte dealtfel, cred c? salveaz? Ro?ia Montan? în fiecare zi. Ro?ia Montan? e salvat? prin fiecare banner, prin fiecare articol, studiu sau eseu, prin fiecare conferin?? sau prelegere universitar?, prin fiecare Fân Fest, cl?dire de patrimoniu restaurat?, turist sau simplu gând bun. Astfel, e men?inut? în via?? ?i continu? s? supravie?uiasc? demonstrând c?, oportunit??ile de dezvoltare sunt nenum?rate.

Nu ?tiu exact motivul pentru care am exprimat în scris un alt punct de vedere, o alt? fa?? a acestei cunoscute ?i totodat?, obscure pove?ti…La insisten?ele prietenilor ?i ale colegilor mei, care erau stupefia?i de povestea ?osetelor cro?etate ?i de imposibilitatea ca un copil s? fac? o ?coal? f?r? ajutorul companiei, eram nevoit? s? explic de ce p?rin?ii mei au avut o via?? lini?tit?, de ce muncind au reu?it s? acorde copilului lor toate ?ansele, sau de ce nimeni din familia mea nu este dependent de sforile trase de aceast? companie. Din momentul în care m-am întors în ?ar?, am dorit s? conving pe cât posibil, c? for?ele proprii devanseaz? capitalul ?i fondurile oric?rei multina?ionale; c? devenind con?tient de propriul poten?ial, devii liber ?i independent, iar acest sentiment e tot ce poate fi mai frumos.

?i totu?i, dincolo de provoc?ri, riscuri sau inevitabile frustr?ri, r?mâne formidabila mobilizare a societ??ii civile, într-o perioad? în care mul?i o consideram imposibil?. Îmi amintesc uimirea pe care am avut-o în SUA când, stând de vorb? cu un grup de prieteni arheologi de la o universitate francez?, observam fascina?ia pe care o aveau fa?? de istoria ?i patrimoniul arheologic al Ro?iei Montane, în timp ce î?i exprimau îngrijorarea cu privire la viitorul acesteia. Pe de-o parte, era surprinz?tor interesul unor oameni ce nu aveau nicio leg?tur? direct? cu localitatea, iar pe de alt? parte, era prima dat? când, într-un context legat de Ro?ia Montan?, auzeam de patrimoniu, conservare, management al patrimoniului cultural, turism, dezvoltare…Ceea ce auzisem pân? atunci, era doar exploatare (a aurului, a oamenilor), ?omaj, zon? defavorizat?, vie?i ?i ?anse irosite… Iar din acel moment, am fost martorul unei agreg?ri unice în România, între oameni ?i organiza?ii, în care obiectivul comun era transmiterea unuia dintre cele mai importante mesaje ?i totodat?, semnale de alarm? din perioada contemporan?. Cred astfel c?, lucrul acesta reprezint? un succes în sine ?i un pas important în salvarea uneia dintre ultimele dovezi ale autenticit??ii, valorii spirituale ?i ale pa?ilor no?tri în istorie, ale unei mo?teniri unice ce nu-?i merita acest viitor incert. Sper ca aportul fiec?ruia s? aib? efectul pe care îl dorim cu to?ii ?i s? devin? o poveste frumoas? a încrederii, a valorilor comune ?i a solidarit??ii.

Mul?umesc pentru r?bdarea de a citi pân? la cap?t ?i un an bun s? avem cu to?ii!

Bianca Alexandra Cobori”

Sursa: theworld-we-live-in.blogspot.com

 

Articolul original: aici