România este supusă unor mari riscuri energetice urmare a cedării din suveranitatea energetică, adică a vânzării de companii deținătoare de resurse și active importante din sistemul național energetic.
Comunism, ecologism, mediu ambiant
Evident, discuţia nu urmăreşte să chestioneze utilitatea folosirii energiilor regenerabile, ci să semnaleze limitele şi costurile acestora, atât financiar, cât şi ecologic.
Noua geopolitică a Rusiei post-COVID-19
Rusia a fost întotdeauna adepta realismului, iar metoda geopolitică a atras-o de la fondarea disciplinei.
Deci un instrument bun pentru a justifica ambiţii imperiale şi expansioniste, pentru a justifica vocaţia măririi la care predispune spaţiile din marile întinderi şi diversităţile culturale de pe cele 11 fuse orare. Iată că astăzi, pandemia de coronavirus lansează o nouă provocare Rusiei, dacă mai era nevoie de încă una: nevoia de o nouă geopolitică post-coronavirus.
Bursa mortilor: 724 romani pe zi. Vestul s-a scuturat de paraziti
Nu se mai moare de nimic altceva in tara, decat de Covid 19. Ti se prinde un biletel de degetul mare de la picior pe care scrie “covid” si gata esti bifat pe raboj la Grupul de Comunicare Strategica. Fara nicio pompa, sfarsesti intr-un sac mare de plastic. Esti livrat familiei sigilat, pentru a fi dus la groapa, pe ultimul drum, nespovedit, neprimenit, cu maxim opt “cavaleri de onoare”. Fara pantofi de lac, fara costum de friptura, fara pieptene in buzunar. E prea multa discriminare in tara asta! Nu se mai moare decat de Covid!
Al paisprezecelea razboi ruso-turc sau ce patesc cei care nesocotesc prietenia Americii
Pana la urma, sa fii aliatul favorit al Americii si sa renunti la aceasta alianta trebuie sa aiba un cost. Si nu unul mic.
America lui Donald Trump: reintoarcerea la „American Dream”
Zeci de milioane de oameni au venit in America cu un singur scop: sa traiasca „American Dream”. Copiii si nepotii lor au continuat sa traiasca acolo tot pentru „American Dream”. Urmasii acelor copii si nepoti, precum si proaspetii emigranti urmaresc acelasi lucru: „American Dream”. Ei bine, Donald Trump le-a oferit americanilor posibilitatea sa isi traiasca „visul american” in ultimii trei ani. El le-a oferit slujbe, crestere economica si cresterea avutiilor personale.
Bineînțeles că se putea și altfel!
Că se putea și altfel o demonstrează evoluția Cehiei, Poloniei și Ungariei, chiar dacă din start această premiză este greșită. Aceste țări, ce aveau să formeze Grupul de la Vișegrad sunt strâns legate de evoluția Germaniei unite, care a vrut și a reușit să-și creeze un grup de influență puternic într-o Europă care nu a fost deloc favorabilă unificării sale.
Contrarevolutia de la Bucuresti: In anul 2020, Romania va avea o economie de anii 90
Aproape 5 milioane de romani au plecat din tara sa munceasca in strainatate in exodul voluntar de cele mai mari proportii din istoria Europei. Patru din zece romani cu studii superioare sunt in afara granitelor. De ce?
Toti oamenii presedintelui. Ai presedintelui OMV
In data de 23 iulie 2004, Romania si-a cedat catre firma austriaca OMV cea mai mare bogatie pe care o detinea la acea data: compania nationala de petrol si gaze PETROM.
O istorie a Blackberry – o companie ucisă de touchscreen
All chat clients these days have „delivered” and „seen” labels to reassure you that your message reached its intended recipient. But what if getting the message delivered was literally a matter of life and death? Enter Research in Motion or as it would later be known, BlackBerry.
Războiul hibrid împotriva României
Din ce în ce mai mulți analiști politici din România și din afara României apreciază că, într-adevăr, țara noastră este de mai mult timp ținta…
Summiturile din Asia și silențioasa glisare a UE către Japonia și China. Încă o realizare a Erei Trump?
Recent, nebăgate prea mult în seamă de presă, de opinia publică și de mediile analitice de la noi (mult prea concentrate pe Trump și Putin și pe…
Despre finante personale…
Cu ceva vreme v-am adus în atenţie faptul că, în conformitate cu un studiu al Credit Suisse(Global Wealth Report, 2015), cei care au 10$ în…
Rusia: Apropierea amurgului (geopolitic)
Puterea unei țări derivă din geografia sa, pentru că îi definește/impune limitele și posibilitățile. Geografia este fundalul istoriei umane, indispensabil pentru drama ideilor, voinței și…
România, tot mai expusă presiunii Rusiei în Marea Neagră
România şi Bulgaria sunt tot mai expuse presiunii Rusiei în bazinul Mării Negre, al cărei control este o componentă-cheie a politicii revizioniste a Rusiei pentru…
Profeţiile savantului Anghel Rugină despre România: Am interesul că POPORUL MEU SĂ AFLE…
Pe la începutul anilor 2000, Marius Tucă realiza, seară de seară, un talk-show care avea la acea vreme o audienţă foarte mare. Într-una dintre emisiuni…
Mesaj sau avertisment? Mesaj din SUA pentru Romania: acum, ori niciodata!
În ultimul sfert de secol, România a trecut de la stadiul uneia dintre cele mai nenorocite și mai asuprite națiuni captive ale Blocului Sovietic la…
Ia dublaţi voi salariile angajaţilor voştri români şi o să vedeţi că nimeni nu vă va mai bate la cap cu Schengen!
A devenit atât obositoare discuţia despre aderarea României la Spaţiul Schengen încât ar trebui pur şi simplu uitată. […] companiile germane fac profit în România…
BRD, Udrea, SRI-DNA, secrete supărătoare
”Nu mă tem să fiu călcat în picioare. Doar călcată în picioare iarba devine cărare”.
Justin Andrei – vă pun în mână o armă cu care se poate salva Roşia Montană și mineritul din Apuseni. Loviţi cu putere balaurul cu 7 capete, fără să alunecaţi spre poziţii stângiste.
Către clasa politică din România, la putere şi în opoziţie, Către societatea civilă din România, cu precădere a celor care se opun utilizării cianurilor de…
Cât de profitabilă este mica producţie de energie electrică verde
Una dintre afacerile profitabile ale următoarelor decenii va fi mica producţie de electricitate, din cauza creşterii constante a consumului şi a preţurilor, imediat ce accesul…
Pentru FMI, România este o colonie care trebuie exploatată
Despre prima misiune a FMI din acest an la Bucureşti, în perioada 15-29 ianuarie, reputatul analist economic Ilie Şerbănescu declară, pentru cotidianul.ro, că este o…
Un argument economic împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană
O să încep acest articol prin a spune că în lupta care se duce pentru Roşia Montană, nu sunt un observator neutru. Mi-am ales tabăra…
Putin şi revitalizarea imperiului
Până la urmă a devenit oficial. Acţiunile Rusiei, iniţial ascunse după o retorică neutră, au devenit efective, şi odată cu asta, cu intrarea într- o…
Transnistria și anul geopolitic 2012
Anul acesta, 2012, considerat de unii un an apocaliptic, a î nceput tragic, în forţă, mai ales pentru noi, românii, prin…
Bruxelles-ul, favorizat de o Europă a naţiunilor mici şi a regiunilor
La 1900, în Europa erau doar 20 de state independente. Astăzi numărul lor este aproape dublu-39. Şi numărul lor poate creşte: Scoţia, Flandra, Catalonia, Ţara…
Here’s What Life Is Really Like In Post-Apocalyptic Afghanistan
I hadn’t even opened the package containing my shiny new NYU Master’s in Journalism and I was already heading to Afghanistan. It had been a couple…
Leviatanul sau despre cum arata o ‘miza’
Interviu in exclusivitate cu un agent sirian sub acoperire despre adevarata miza a conflictului din Siria Un om informat, o hartie si un pix! De…
The Hu Era, in Pictures
In 10 years under Hu Jintao, China has changed to an extent unprecedented in history. In China, the change has been fast, and it…
The Global Water Crisis Will Shake Humanity To Its Core [Charts]
Oxfam International on flickr You don't hear much about the water crisis in the United States. Water is still cheap here and our borders contain…
6 Security Strategies From a Top CyberCop
If you show up at Gordon Snow's home and need to check your email, don't expect to jump on his computer or Wi-Fi network. He'll…
5 metode de-a te pregăti pentru pensie
Pentru pensionarul anului 2040, cea mai înţeleaptă schemă de investiţii trebuie să includă o puternică componentă nefinanciară. 1. Casa “pe pământ”, preferabil la ţară. Foarte…
5 metode de-a reduce dramatic consumul de energie
Următorul ciclu economic semicentenar [Kondratiev] va fi propulsat de energie bine-folosită sau nu va fi deloc, spun economiştii verzi. Nivelul de productivitate mondial poate fi…
10 lucruri pe care probabil nu le ştiai despre apă
Fapte, mituri, soluţii contra secetei. 1. Apa este principalul factor limitativ pentru specia umană, adică resursa la capătul căreia creşterea populaţiei se va…
HAOSUL CONSTRUCTIV SIRIA-TURCIA
Citesc şi ascult, de ieri, comentarii alarmiste în legătură cu intrarea în războiul sirian a Turciei, al cărei Parlament a dat undă verde…
Laserul de la Magurele sau cum vom deveni groapa de deseuri nucleare a lumii
Presa romaneasca se zbate, dupa cum stiti, intre acumularea de puncte de rating, manipulare rudimentara, sablonata, pe masura ei, si imbecilitate platita cu salariul minim…
Scurta istorie a DISTRUGERII ROMANIEI si a PROPAGANDEI ANTI-ROMANESTI. Ni se pregateste SCENARIUL KOSOVO?
Recentele evenimente din România au creat o imagine cu totul negativǎ acestei ţǎri în mas-media internaţionalǎ şi în rândul multor oameni politici din Europa şi…
Veţi fi cu toţii foarte bogaţi, nu-i aşa?
Nigel Farage, liderul UK Independence Party şi vice-preşedintele grupului Europa Libertăţii şi Democraţiei a vorbit pentru ILD despre viitorul Uniunii Europene, despre criza economică şi…
Despărțirea României de UE
Însă deciziile din ultimele zile, care au ca finalitate susținerea necondiționată a zonei euro, fac ca traseul României și al majorității țărilor care au aderat…
Ar mai fi, pentru Romania, viata dupa NATO si UE?
“Viabilitatea NATO că forţa militară este mai mult decât neclară şi viitorul Uniunii Europene este nebulos” – observa de curând George Friedman, presedintele-fondator al institutului…
Un nou război al religiei
Opoziţia între ţările “virtuoase” din Nordul Europei şi ţările “risipitoare” din Sud a luat turnura unei fracturi între protestanţii austeri şi riguroşi şi catolicii promţi…
All The Places In The World That Are Running Out Of Water
About 1.7 billion people rely on aquifers that are rapidly being depleted and would take thousands of years to refill, according to a new study…
Suntem in razboi si noi nu stim? Poate…
Haosul generalizat a pus stăpînire pe România! Clasa politică şi instituţiile statului s-au prăbuşit concomitent, într-o explozie abjectă. Ca jurnalist, am spus-o de mai multe…
Căldura prea mare a supravieţuirii noastre
O căldură prea mare şi vremuri prea grele au pus stăpânire pe ţară. Totul pare excesiv. Căldura nu mai e acea căldură bună a verii…
Apel catre Europa. Scrisoarea unui recent eurosceptic roman
Dragă Europa, Îţi scriu în timp ce trag cu ochiul la ceaunul în care se pritoceşte mămăliga, ştii tu, mâncarea despre care încă continui…
România reaprinde Războiul Rece
Sub pretextul „restabilirii statului de drept" din ţara noastră, Germania şi SUA duc o luptă acerbă de reîmpărţire a zonelor de influenţă • Asocierea tehnologiei germane cu…
Vor să creeze o republică federativă, care să includă Republica Moldova,
Aşa ar urma să arate republica federală moldova Mişcarea „Moldova Federativă”, lansată ieri la Chişinău, propune crearea unei noi ţări în care să intre…
Scrisoare catre UE
Excelențele Voastre, Suntem un grup de intelectuali români – savanți, universitari, cercetători în domeniul științelor fundamentale, aplicative și umaniste, scriitori și artiști. Unii suntem veterani…
Conexiunea sovietică
Teroristul numărul 1 al României, Omar Hayssam, folosea, în contrabanda internațională de armament, o filieră de ofițeri ai serviciilor secrete ruse • Aceștia vindeau ilegal arme…
Romania este saraca si nu are bani! Oare?!
Daca tot vrem tehnica de lupta moderna, corect este sa artam si posbile surse de finantare. Astfel faimoasa deja datorie a Germaniei catre Romnaia va…
Clone… universitare…
Termenii din titlu sunt indeobste asociati genului de film numit “catastrofa”. In filmul numit “Invazia” o materie extraterestra ii transforma pe oameni in timpul somnului…
Cauzele şi foloasele crizei
Schimbarea termenilor ascunde cauza Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de „criză” de câte ori se abătea…
Energy Export Alternatives to the Strait of Hormuz
Roughly 40 percent of the world's seaborne crude passes through the Strait of Hormuz every day. This gives Iran enormous leverage. Stratfor has highlighted time…
Finland will lose sovereignty if joins NATO
Saying that Finland will surrender its right to act independently in the event it joins the western military alliance, Putin added that Moscow will respond…
Ce efecte geopolitice are criza euro
„Eurocriza nu este doar una bancară. Este o criză politică serioasă care ar putea schimba în mod dramatic balanţa geopolitică din Europa şi Asia”, avertizează…
Controversatele implicări ale lui M.R. Ungureanu în cazurile Teo Peter şi Omar Hayssam
Analiştii evenimentelor vieţii politice româneşti s-au întrecut, care mai de care, în comentarii privind desemnarea ca prim-ministru a fostului ministru de Externe şi, mai apoi,…
Gaze fierbinţi! Israel se aliază cu Cipru, România, Grecia şi Bulgaria pentru a contracara Turcia
Israelul încearcă să formeze o alianţă cu Grecia, România, Bulgaria şi Cipru pentru a contracara Turcia, scrie luni La Tribune, care notează că descoperirea de…
Situatia geopolitica a regiunii noastre in 2012
Intre timp situatia a evoluat intr-o directie nu chiar fericita pentru Romania, care s-a confruntat in ultimii ani cu probleme majore pe mai multe planuri, ceea…
The Real Reason to Intervene in Syria
We're not done with the possibility of an Israeli strike on Iran. Given that the current round of negotiations with the world's major powers will…
Mapping the Global Muslim Population
A comprehensive demographic study of more than 200 countries finds that there are 1.57 billion Muslims of all ages living in the world today, representing…
Salvarea economica a Romaniei: OFFSET-ul!
Pai ar putea fi, insa cu o singura conditie: o industrie foarte performanta, competitiva si creatoare de bunuri de larg consum performante tehnologic. O…
Australia’s Strategy
Australia is one of the wealthiest countries in the world, ranked in the top 10 in gross domestic product per capita. It is one of…
Progress Continues Toward NATO Missile Defense System
STUTTGART, Germany, May 15, 2012 – The United States will announce at next week’s NATO summit in Chicago that the new missile defense system in…
Falimentul Greciei, declansatorul dramei europene
Situatia precara a economiei Greciei ameninta fragila stabilitate a Uniunii Europene, exitul statului elen urmand sa atraga dupa sine o intreaga "drama europeana". Dupa oficializarea…
BRIC
Brazil, Russia, India, China BRIC Federative Republic of Brazil President (head of state and government): Dilma Rousseff Russian Federation President (head of state): Vladimir Putin…
A sunat ceasul?
Motto: „Naţiunea adevărată – noi o iubim a a cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns, prin suferinţele seculare, până în zilele noastre”.…
Utopia Statelor Unite ale Europei.
Într-un material anterior – „A sunat ceasul? Uniunea Europeană – Marea Amăgire“ – am arătat cum avertismentul dat în 2003, într-o carte ştiinţifică, semnată de…
Anatomia unei inscenari judiciare: Ultimele ore ale cuplului Ceausescu
Una dintre marile intrebari ramase inca fara raspuns (ori fara un raspuns definitiv) legate de revolutia din decembrie 1989 are de-a face cu procesul inscenat…
Transnistria lui Rogozin
Suntem în anul de graţie 2012, an considerat de unii ca şi unul apocaliptic, dar pentru noi, românii, este mult mai grav, este un an…
China învinge Japonia în lupta pentru Rovinari
Investiţii. Chinezii vor construi un grup energetic de 500 MW, cel mai mare din ţară Gigantul japonez Marubeni a pierdut competiţia pentru un contract de…
Clubul de la Roma: FARA UN GUVERN GLOBAL OMENIREA VA DISPAREA.
Omenirea poate ajunge în pragul extincţiei dacă nu îşi va schimba modul în care îşi concepe existenţa, se arată într-un studiu al Clublui de…
Viitorul Ucrainei in contextul parteneriatului romano-polonez, o re-editare a situatiei din 1919?
Ucraina este si va fi inca ani buni un subiect sensibil, atat din punct de vedere al istoriei romanilor din est cat si din punct…
PRIORITATILE SATULUI ROMANESC
Din pacate, in acest moment satul este un loc semi-abandonat, unde raman doar cei prea batrani sa–si caute un rost altundeva iar tinerii sunt…
CATRE STATELE UNITE ALE EUROPEI SAU CATRE HAOS?
Reactia fata de alegerile din Grecia a mass-mediei occidentale si a “pietelor” financiare a fost, cum altfel, isterica si ipocrita. Oare la ce se asteptau?…
Averea din adâncuri a României
România stă pe bogății minerale de zeci sau poate chiar sute de miliarde de euro. Aurul, argintul, cuprul, magneziul, dar și apa minerală, sarea sunt…
Este Romania prea saraca pentru a-si permita o armata decenta?!
Intrebarea, desi pare legitima si de bun simt, este doar o dovada de de prostie si lipsa cunostinte economice, pentru cei care isi pun astfel…
Reindustrializarea României
Si ca sa nu fiu acuzat ca cer marea cu sarea, fara a oferi si solutii, pentru a taia de la inceput faimoasa replica a…
Ilie Serbanescu: Consumul de energie confirma recesiunea
Consumul de energie, cunoscut in Romania si sub numele de indicatorul lui Basescu, a fost pe minus (-1,3%) in miscarea sa in trimestrul I din…
România are șanse să câștige RĂZBOIUL economic cu UNGURII!
De zeci de ani privim cu jind spre vecinii mai înstăriți de la vest. E oare posibil să le egalăm nivelul de dezvoltare? Evoluția…
THE ECONOMIST: A treia revoluție industrială
Obiectele care ne înconjoară sunt făcute, de ani buni, după aceleași metode. Acum, digitalizarea pe scară largă schimbă tot ce știam despre producție. Primele victime…
Pe urma miliardelor pierdute ale Romaniei socialiste, investite in afara
Suntem intr-o criza economica perpetua, dar nu suntem in stare sa ne recuperam miliardele de dolari investite pe vremuri in strainatate. Anii regimului Ceausescu au…
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin ameninţă România şi R Moldova
“Dacă politicienii moldoveni sunt patrioţi ai Republicii Moldova, atunci are sens să discuţi cu ei despre posibilităţile de soluţionare a conflictului transnistrean. Dacă prioritatea lor…
Scenariul unui conflict în care sunt implicate marile puteri ale lumii
Secole de-a rândul, dilema cu care s-a confruntat Iranul (şi Persia înaintea lui) a fost garantarea salvării naţionale şi a autonomiei în faţa puterilor regionale…
The NSA Is Building the Country’s Biggest Spy Center
The spring air in the small, sand-dusted town has a soft haze to it, and clumps of green-gray sagebrush rustle in the breeze. Bluffdale sits…
Sânge pe Nistru și diversiunea internațională
Mostră de dezinformare online La noi nu se observă, la noi este campanie electorală internă de când ne ştim, dar adevărul trist este că la…
Ilie Serbanescu: FMI confirma tragicul experiment facut in Romania
“Qui s’excuse s’accuse”, spune de veacuri un proverb francez. Se aplica manusa celor care se scuza inainte de a fi acuzati, precum si acelora…
Blestemul aurului la Romani
Un documentar despre aurul Romanilor http://c.noi3.org/apps/files_sharing/get.php?token=9f5a5c79a210d044483cab6395fa6049723f29bc Vizionare placuta
Gold Corporation, obligată să o ia de la capăt!
Curtea de Apel Alba a demontat ilegalităţile comise în Consiliul Local de la Roşia Montană. S-a demonstrat faptul că PUZ-ul, PUG-ul şi implicit Certificatul de…
Israel’s New Strategic Environment
By George Friedman Israel is now entering its third strategic environment. The constant threat of state-on-state war defined the first, which lasted from the founding…
Rusia a preluat Transnistria
Este acesta un semn al crizei, în relaţiile Alianţei cu Federaţia Rusă? Un non-dialog comparabil a existat şi dupăconflictul militar dintre Georgia şi Rusia. Acum, Vladimir Putin intenţionează…
Cat ar costa Romania, Unirea cu Basarabia?
Isi permite Romania sa absoarba economic Basarabia in caz de unire? Vom face o analiza strict economica a unirii dintre Basarabia si Romania, mai exact…
Un nou Kaliningrad pe Nistru?
Dimtri Rogozin este o piesa grea, de calibru mare pentru Kremlin. Diplomat de foarte buna calitate, reprezentant al excelentei socolii diplomatice rusesti, reprezentatnt al Rusiei…
Germania forțează crearea „Statelor Unite ale Europei“
„Clubul de la Berlin“, primul pas spre Noua Europă Acțiunile Germaniei din ultimii ani arată o dorință tot mai mare a Berlinului de a deține…
Parteneriatul strategic Germania-România, propus la Cluj
CLUJ. Andreas von Mettenheim pledează pentru strângerea relaţiilor dintre cele două state Ambasadorul Germaniei în România propune o nouă dimensiune a parteneriatului româno-german, pe fondul…
The Empire’s New Middle East Map
In June 2006, Armed Forces Journal published this map from Ralph Peters, a prominent pro-war strategist. It shows the method to the madness – creating…
Strategia alternativa a Germaniei in cazul unui esec al UE este o alianta cu Rusia
Ideea unei Germanii care sa aiba o strategie nationala independenta este in contradictie cu tot ceea ce Germania si-a dorit sa fie de pe…
Afghanistan and the Long War
By George Friedman The war in Afghanistan has been under way for more than 10 years. It has not been the only war fought…
“REVOLUTIA” GRECEASCA: o solutie umana la vremurile pe care le traim?
Imi plac grecii. Mult. Stiu, stiu ce veti spune. Ca e aproape imoral. Sunt puturosi, porcii Europei, traiesc pe spatele furnicilor nemtesti, santajeaza si speculeaza…
Israelul, Siria si fasia Gaza
Israelul a spus ca bombardamentele sale aeriene au vizat locurile de pe teritoriul palestinian de unde militanţii lansează rachete. Potrivit unor oficiali palestinieni, bombardamentul de…
Germania deasupra tuturor. România dedesubtul tuturor.
In final, a rămas unul singur.In filmul Highlander, nemuritorii își tot tăiau capetele unii altora, pana când rămânea unul singur. Care desigur, neputând sa-si taie…
Cum se poate întoarce creşterea salariilor împotriva noastră. Şi o soluţie
La americani, dacă alegătorii miros că politicienii promit reduceri de taxe sau măriri de venituri nesustenabile, îi ignoră. Şi la propriu şi la figurat.…
Visul Ungariei mari si Serviciile Secrete de informatii ale ROMANIEI (2)
Dupa dobandirea dreptului de reinarmare de catre Ungaria, s-a trecut in ritm alert la reorganizarea si dezvoltarea armatei, cu sprijin masiv din partea…
Surprize si surprize – Romania, Serbia si UE
Scris de Adrian Severin in 05 martie 2012 la 14:50, in Politics. Exigentele Romaniei privind drepturile comunitatii romanilor/vlahilor din Timoc, reinnoite inaintea Consiliului european care…
World War IV – Introduction
The United States today is the only truly global power. Its military reach extends to every corner of the world. Its economic achievements fuel…
Se apropie Unirea Basarabiei cu România? Declaraţia Consiliului Unirii
Miercuri, 22 februarie 2012, mai mulţi reprezentanţi ai societatii civile printre care Partidul Naţional Român, Partidul Naţional Liberal, Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă, Societăţii scriitorilor români…
Ar trebui Grecia şi Portugalia lăsate să dea faliment?
În timp ce politicienii greci se chinuie să voteze un nou pachet de măsuri de austeritate, iar străzile Atenei ard, există semne dinspre Bruxelles că…
Leonard Orban: Nu exclud reapariţia războaielor în Europa
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, nu este prea optimist în ceea ce priveşte viitorul Bătrânului Continent în cazul în care actuala criză va duce la…
Ukraine: A New Political Shakeup and Its Implications
Summary ANDREY MOSIENKO/AFP/Getty Images Ukrainian President Viktor Yanukovich (R) and newly appointed Defense Minister Dmytro Salamantin in Kiev on Feb. 9 Ukraine is undergoing a…
Romania va bloca apropierea Serbiei de UE
Jigodismul Serbiei iese la iveala Surse politice confirma ca Romania ar putea bloca aderarea Serbiei la UE Romania ar putea bloca aderarea Serbiei la Uniunea…
Boicotul olandez
O iniţiativă interesantă a doi europarlamentari, unul român şi unul polonez, îi cheamă pe esteuropeni la o acţiune fără precedent la un asemenea nivel, la…
Defining the Terrorist Attack Cycle
Analysis Terrorist attacks and criminal operations often require meticulous planning and preparation. This process takes place in a six-stage attack cycle: target selection, planning,…
The Dynamics of Cooperation in the Wider Baltic Region
Summary RAIGO PAJULA/AFP/Getty Images From left: Estonian President Toomas Hendrik Ilves, Latvian President Andris Berzins, Lithuanian President Dalia Grybauskaite and Polish President Bronislaw Komorowski in…
Ștergere “fără precedent” a datoriei Greciei
Ţările din zona euro au căzut de acord, marţi dimineaţa, asupra unui nou plan de salvare fără precedent, în valoare de 237 miliarde de euro,…
Is Russia Stable Without Putin?
(Source: The Moscow Times) Russian nationalists have been one of the main groups participating in the protests against the fraudulent elections of December 4,…
Punerea capitalismului la locul său
Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu a explicat într-un comentariu scris pentru Mediafax că actuala criză nu este una a capitalismului ci, din…
Cu cât a crescut economia anul trecut şi ce înseamnă asta pentru omul de pe stradă?
Institutul Naţional de Statistică publică astăzi datele privind evoluţia Produsului Intern Brut în 2011. O creştere apropiată de 2,5% sau chiar mai mare nu…
Grecia: Merkel în uniformă nazistă
Un ziar din Grecia a publicat o fotografie cu cancelarului german, Angela Merkel, îmbracată într-o uniformă nazistă. Fotografia este însoţită de textul “Memorandum macht frei”…
Cum conduc lumea agenţiile de rating
Ratingul de credit al Marii Britanii a primit o lovitură în această săptămână atunci când Moody’s a evaluat o ”perspectivă negativă” a economiei britanice. Dar…
LOVITURA SUB CENTURA: Dupa Portugalia, Ungaria este trimisa la “gunoi”
Moody’s a redus ratingul obligatiunilor guvernamentale ale Ungariei cu o treapta, la “Ba1″, in categoria “junk”, la cateva ore dupa ce Standard & Poor’s (S&P)…
IAR S.A. Brasov – o situatie fara iesire?
Am incercat sa aflu un raspuns despre ceea ce se intampla cu IAR S.A. Brasov in ultimul timp, deoarece in presa ultimilor ani…
Bilanţul guvernării Boc în 5 grafice
…nu arată prea bine 1. La începutul lui 2009, impozitarea muncii s-a întors la nivelul lui 2004 (când încă funcţiona impozitul progresiv). Salariul minim este…
Statele Unite ale Europei
Asa cum nu iese fum fara foc, tot asa nici un deranjament de amploarea crizei economice nu ramane fara efecte pe termen lung. Cum criza…
Criza din Grecia prin ochii Romaniei…
Un medic grec ajungea la venituri anuale de 250-300000 de euro, dar raporta un profit de cateva sute de euro pe an.In jurul Atenei sunt…
Ucraina, UE si Iranul
Ucraina saraca este o prima victima colaterala a razboiului economic inceput de UE contra Iranului! Desi nici prin cap nu-i dadea sa se implice in…
România şi vecinii săi. O comparaţie economică
O evoluție puțin cunoscută s-a produs în perioada crizei, adică în ultimii trei ani. România și-a sporit foarte mult relevanța în comerțul regional inter-țări. Suficient…
Siria continua sa sangereze
In Siria, cand situatia parea sa se stabilizeze, si mai mult de atat, in avantajul lui Assad, au intervenit elemente noi. Elementele ale fortelor speciale…
Grecia si panaceul celor -25% din salarii si pensii
Olivier Blanchard, economistul şef al Fondului Monetar Internaţional declara ca Grecia: …”are nevoie de o scădere spectaculoasă a datoriei sale. Este subiectul negocierilor (…), dar…
Raportul BNR asupra inflatiei
Ieri Mugur Isarescu, seful BNR, a iesit la obisnuita sa conferinta de presa. Isarescu, mereu o mare placere sa-l asculti, am avut privilegiul cat am…
Noul cutremur geopolitic: Cristian Negrea
Într-un articol precedent, pe lângă importanţa luptelor pentru conştiinţa oamenilor şi neutrilor ca şi pregătire psihologică pentru un posibil viitor conflict, pe lângă importanţa…
Energia noastră, care ne furnică în buzunar
Dacă pe vremea duduirii economiei (până a crăpat) industria noastră energetică era cam şchioapă (fiindcă îi puseseră prea multe tălpi băieţii deştepţi), odată cu criza…
Rusia pune din nou mana pe robinet!
Rusia catre UE: ”Vedeti ce iarna grea?! Daca SouthStream ar fi functional, nu a-ti mai avea probleme !”, da de inteles Maria Sa Putin in…
Apocalipsa prostilor…
Apocalipsa dupa Nokia, sau cand tot felul de neaveniti se dau de ceasul morti ca a pleact Nokia. Economia Romaniei in 2012 Ca orice Apocalipsa…
A venit iarna! A inceput scandalul in trio-ul UE-Rusia-Ucraina!
Care fura gazele cui, de ce si huuuuuuuuuuuo!!! ‘rati ai dracului cu gazele voastre! O expresie folosita si trimisa de catre toate cele trei parti…
Post-Nabucco Era in Caspian Pipeline Business and Politics
Shah Deniz (Source: Atlantic Council) For more than a decade, Nabucco was the only pipeline project (and lately, the frontrunner project) for transporting Caspian gas…
Why U.S. Needs a China Threat
The Atlantic correspondent Robert Kaplan is one of America’s most influential geo-political thinkers, if not the most influential. He’s the author of numerous books and…
Sfârşitul lumii, prezis de un FRANCMASON pe patul de moarte! Trăim realitatea zguduitoare a ultimelo
Pus faţă în faţă cu moartea un mason de rang înalt care face parte din grupul ultrasecret Bilderberg a vrut să-şi despovăreze sufletul şi s-a…
Iran’s Oil Smuggling Network in Iraq
After years of war-induced economic stagnation, Iraq is showing the potential to dramatically increase its capacity to export oil in anticipation of higher…
Russian Oil Business Targeting EU’s Entrant Croatia
(Source: janaf.hr) Croatia has become the newest member of the European , with a national referendum on January 22 capping the accession process. The…
Ukraine’s Former Security Chief and Media Tycoon Khoroshkovsky Appointed as Finance Minister
Valery Khoroshkovsky (Source: news.kievukraine.info) On January 18, Ukrainian President Viktor Yanukovych appointed Valery Khoroshkovsky as the Finance Minister and relieved him of his duties…
Adevărul despre criza din România
…este că statul nu a fost lovit aproape deloc. Deci, unde sunt banii? O minciună repetată la nesfârșit poate începe să sune plauzibil. De exemplu,…
Annual Forecast 2012
There are periods when the international system undergoes radical shifts in a short time. The last such period was 1989-1991. During that time, the…
DINU C. GIURESCU: „Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre”
Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe…
Blestemul AURULUI!
Am întâlnit oameni extrem de bine situați financiar (nu cinstit fiindcă în România nu ai cum să faci milioane de euro cinstit) care se plângeau…
Cultura de securitate si comunicarea
Dupa ezitari indelungate si absolut nejustificate, autoritatile romane au recunoscut, in fine, necesitatea unei temeinice culturi de securitate. Knowledge is power– aceasta deviza nu are…
Conspiratie?!
În ultimele săptămîni, SUA și UE pregătesc și aplică un plan extrem de dur legat de Iran, ale cărui experimente nucleare deranjează marile puteri occidentale.…
Rosia Montana
Cititi materialul de mai jos si, poate, interpretati altfel povestile triste expuse pe micul ecran de cativa locuitori ai zonei! Pt cativa arginti, se lasa…
Romania si batalia pentru hegemonie la Marea Neagra in lumina Conventiei de la Montreux (II)
Flota militara rusa a Marii Negre, arma geopolitica a Kremlinului Transformarile continue din zona Marii Negre a condus in ultimii ani la reaprinderea unei discutii…
Cristian Negrea: Criza românească
Au început proteste în Bucureşti, în Piaţa Universităţii, şi în alte oraşe din ţară. Din păcate, în multitudinea de cereri care au doar un singur…
A View Inside Iran
Iran has appeared in numerous headlines around the world in recent months, usually attached to stories about military exercises and other saber-rattlings, economic sanctions, a…
Ucraina, este in moarte clinica si chiar se prabuseste
Asa cum avertizam inca de la sfarsitul anului trecut, latul se strange in jurul Ucrainei si se strange repede! La inceputul acestui an analistul economic…
Project Camelot – Interviu cu Valery Uvarov
{denvideo http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=zYiemZ1tISo} {denvideo http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=X42h5sYqahI}
Primele semne ale caderii Turciei?
Intr-un articol mai vechi avertizam asupra cresterii economice miraculoasa a turcilor, peste 10% in 2011, ca are la baza aceleasi baloane de sapun pe care…
Cristian Negrea: Transnistria și anul geopolitic 2012
Anul acesta, 2012, considerat de unii un an apocaliptic, a început tragic, în forţă, mai ales pentru noi, românii, prin asasinarea unui tânăr român de…
Franta tot curva ramane
Totul pentru bani, totul anti-SUA. Daca tot nu mai sunt marea putere care se cred a fi, daca militar francezii sunt o umbra a marelui…
Ne vor apara europenii cu arme americane?
Ioan Mircea Pascu ianuarie 8, 2012 Dezbatere, Global / Europa Tweet O intrebare se pune tot mai frecvent: oare criza actuala va sfarsi tot cu…
Romania si batalia pentru hegemonie la Marea Neagra in lumina Conventiei de la Montreux (I)
05 Ianuarie 2012 by Madalin Necsutu Expansiunea SUA la Marea Neagra, blocata de Conventia de la Montreaux Transformarile continue din zona Marii Negre a condus…
Cristian Negrea: Românitatea Basarabiei după autorii ruşi
Statuia ţarului Alexandru I ridicată la Chişinău la 100 de ani de la anexarea Basarabiei Am intrat în anul 2012 în care comemorăm bicentenarul răpirii…
The 45 Most Powerful Images Of 2011
1. Robert Peraza, who lost his son Robert David Peraza in 9/11, pauses at his son’s name at the North Pool of the 9/11 Memorial.…
Afghanistan Casualties Down in 2011
It was by no means a common occurrence. But in the year that just drew to a close, a day would often pass, sometimes several,…
Americanii despre Rosia Montana. Adevaruri care daca nu se spun acum, maine va fi prea tarziu
{denvideo http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=anmmpAhD3Ig}
Texas Guardsmen Warn of Iranian Influence in Iraq
Military analysts and Middle East experts have spent years warning about the growing influence of Iran in Iraq. A group of Texas National Guardsmen watched…
Ungaria se prabuseste, urmeaza Ucraina!
Vedem in ultimele luni cum vecinii Romaniei se prabusesc, sau nici mult nu mai au! Astfel Grecia este inca la un pas de moarte, asteptand…
Criza economica 2012
Poate ca veti considera acest articol ca fiind anormal in aceasta perioada de sarbatori, intre Craciun si Anul Nou, perioada in care toti ar trebui sa fim veseli, optimisti, si in general cu un moral mai ridicat. Insa imediat dupa 1 ianuarie ne vom intoarce la aceleasi probleme pe care le-am lasat in spate la […]…
Directivele NKVD pentru ţările din Europa de Est
În iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei.
China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012
„Joi, 13 octombrie 2011 China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012.
Oamenii din Rosia Montana vor doar sa… traiasca: Vai de poporul care-si dezgroapa mortii…
80 de milioane de lei. Atat plateste compania Rosia Montana Gold Corporation ca sa-ti dezgropi mortii.
Nucleul, enigma spionajului romanesc
Autor: Victor Nita Editura: Dacia xxl Anul: 2011 Pagini: 172 Format: 14.5/21 Categoria: Colectia Istorie-Document Disponibilitate: stoc Preţ: 17,00 lei adaugă la WishList recomandă unui…
România şi Bulgaria vor avea un singur spaţiu…
România şi Bulgaria vor avea un singur spaţiu aerian Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Alexandru Nazare, şi ministrul bulgar al Transporturilor Ivailo Moskovski au…
Drang nach Europa
Scris de Radu Golban in 12 decembrie 2011 la 12:13, in Politics Vetoul Londrei prin care a exprimat dezacordul cu modul de unificare a Europei…
Cristian Negrea: Putin şi revitalizarea imperiului
Până la urmă a devenit oficial. Acţiunile Rusiei, iniţial ascunse după o retorică neutră, au devenit efective, şi odată cu asta, cu intrarea într- o…
Familia europeana…
……..fara comentari, doar adevarul! By Nicusor Tagged: familia europeana…
Descoperiri arheologice care ii reduc la tacere pe occidentali
„România este vatra a ceea ce numim Vechea Europ?, o entitate cultural? cuprins? între 6500-3500 î.Hr. axat? pe o societate matriarhal?, teocratic?, pa?nic?, iubitoare ?i…
UNIREA VINE DIN ISTORIE…
UNIREA…Un vis de milenii al neamului romanesc, implinit la 1 Decembrie 1918. Spun de milenii, fiindca candva, in vremea lui Decebal, dacii fusesera uniti in…
Ungaria, sau Apocalipsa dupa Victor Orban!
Din colectia “Capra vecinului este mai rapanoasa decat a noastra!” ……………………………… Ungaria in pragul prapastiei cere ajutorul FMI, dupa ce acum doi ani a dat…
Dupa 20 de ani! Armata Romana astazi
Apropierea Zilei Nationale, ca orice sarbatoare, te face sa fi vesel sau melancolic, catodata chiar trist! Dar cateodata aceste momente de bilant se poate…
Sa fim ROMANI, mai este sau nu, cool!?
Asistam de peste 20 de ani incoace la un fenomen, zicem noi periculos si tendentios, pentru noi toti, oamenii de rand, ce formam majoritatea…
Romani, extrema urgenta!
Scris de Sorin Rosca Stanescu in 26 noiembrie 2011 la 14:48, in Politics. Acest titlu prefigureaza, parca, un manifest. Si nu o analiza. Si asa…
Vanatorii de dusmani
Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie,…
FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de ‘89, pentru a-i scoate în stradă
Annely Ute Gabanyi argumenteaz?, bazându-se pe cercet?rile ?i analizele pe care le-a f?cut, c? regimul Ceau?escu nu ar fi vrut s?-?i pl?teasc? datoriile la b?ncile…
Rusia şi blestemul petrolului
În vizita sa de luni, 7 noiembrie, de la Moscova, şeful FMI, Christine Lagarde, a avertizat Rusia că se va găsi într-o situaţie dificilă dacă…
Românii şi anticomunismul
Bolşevici ruşi jefuind o biserică (fotografie publicată în 1930) Astăzi se împlinesc douăzeci şi patru de ani de la revoltele anticomuniste de la Braşov, din…
Omagiu armatei române
Astăzi este ziua armatei române, o zi care ar trebui să însemne pentru noi mult mai mult decât înseamnă cu adevărat. Motivul este simplu…
Ne puteam opri pe Nistru?
În vara aceasta s-au împlinit şaptezeci de ani de la intrarea României în al doilea război mondial, la 22 iunie 1941. Prilej pentru unii de a-şi da cu părerea pe la televiziuni despre una sau despre alta, despre ce ar fi trebuit România să facă atunci şi nu a făcut sau despre ce ar fi trebuit să nu facă dar a făcut. Am văzut peregrinându-se fel de fel de specialişti şi experţi în datul cu părerea, dar prea puţini au reuşit să puncteze situaţia de atunci şi adevărul,…
O execuţie avertisment
Se părea, până în urmă cu două luni, că Rusia este pe val, reușind să înscrie o serie de obiective în politica internațională, multe de natură să neliniștească vecinii din Europa de Est, cum ar fi apropierea de Germania. Stagnarea NATO în Libia coroborată cu criticile deschise ale fostului secretar american al apărării la adresa aliaților din NATO ( Robert Gates, Libia şi NATO ) erau tot atâtea evenimente care marcau puncte importante în contul Rusiei.
Dreptul istoric, starea de fapt și bătăliile internetului
Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.
Români sau valahi, o dezbatere sterilă
E suficientă o scurtră privire în istoria noastră și a regiunii în care trăim pentru a înțelege un adevăr pe care mulți români preferă să-l ignore. Anume că vecinii noștri cu care ne-a procopsit istoria și migrațiile popoarelor nu ne-au înghițit niciodată, ei făcând tot ce le stătea în putință pentru a scăpa de noi. Au încercat prin toate mijloacele, inclusiv militare, istoria noastră fiind doar un șir continuu de lupte și eforturi pentru a ne păstra limba și neamul. Iar vecinii noștri, cu excepția unor scurte perioade în care i-am avut aliați de conjunctură pe unii sau pe alții,…
Anarhia londoneză și România
Actualele revolte violente din Londra și alte orașe britanice în care poliția și forțele de ordine se pare că au pierdut pentru zile întregi inițiativa în mâinile bandelor de tineri ce își coordonau acțiunile prin rețelele sociale ca și Facebook și Twitter, prin internet și telefoanele mobile, ne amintește de alte astfel de mișcări petrecute nu demult în Europa Occidentală. Cele mai violente rămase în memoria publică sunt cele din Franța, din toamna lui 2005, urmate de de cele din 2007 și 2010, ceva mai puțin violente, dar care arată un trend îngrijorător pentru stabilitatea statelor implicate.
Luptătorii români din Siberia
O Anabasis românească, aşa a numit istoricul român Constantin Kiriţescu această campanie fără egal în istoria militară românească. Spre comparaţie, în actuala campanie din Afghanistan, armata română a avut până la 2000 de militari la un moment dat, în schimb, românii din campania susmenţionată au fost de cinci ori mai mulţi, mult mai departe, şi ani de zile au fost total rupţi de legăturile cu ţara. Într-adevăr, poate fi comparată cu epopeea celor zece mii de greci pierduţi în Persia, descrisă magistral de Xenofon în opera numită chiar Anabasis.
Un scut pentru neliniştea Rusiei
Am menţionat în articolul precedent ( Robert Gates, Libia şi NATO ) unele dintre realizările internaţionale ale Rusiei din ultima vreme. Împotmolirea NATO în Libia, implicit cu scăderea de credibilitate a alianţei ca şi o forţă coerentă, discursul lui Robert Gates în care se avansa ideea abandonării NATO de către SUA, visul de şapte decenii al Rusiei, respectiv scoaterea americanilor din Europa, precum şi altele.
Robert Gates, Libia şi NATO
Se părea că ultimele evenimente pe plan internațional îi erau prielnice Rusiei, ea bifând mai multe realizări în politica internațională, reușind chiar să întoarcă în favoarea ei unele evenimente care la prima vedere păreau a-i fi nefavorabile. O nouă apropiere de Germania, fapt care a pus în gardă țările care au o experiență istorică dureroasă a ultimului mariaj ruso-german (1939-1941). Aceste țări au reacționat prompt printr-o decizie prea ușor trecută cu vederea: cele unite prin Tratatul de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) au hotărât să facă un pas înainte pe calea integrării militare (conform Stratfor), în ideea opunerii…
Noi şi sârbii
Spuneam în articolul Noi şi bulgarii că, înconjurați de o mare de slavi și fino-ugrici, care nu au precupețit niciun efort pentru a ne desființa ca neam și națiune și care au folosit fiecare ocazie posibilă pentru a ne șterge de pe hartă și chiar de pe fața pământului, ne-am căutat cu disperare vecinii care ne-ar fi putut fi prieteni și aliați, alții decât Marea Neagră. Primii spre care ne-am îndreptat privirile au fost bulgarii, care ne datorau atât de mult, chiar și existența lor ca și stat, obținută inclusiv prin sângele și baioneta dorobanțului român
Libia, dilema Occidentului şi oportunităţile Rusiei
După cum preconizam în articolul precedent ( Revoltele arabe, proteste şi război civil ) intervenția aeriană a Vestului în Libia nu a oferit până acum o ieșire, ci dimpotrivă, a ajuns la un punct mort. Indecizia aliaților, prinși între ideea intervenției decisive, care le-ar fi adus oprobriul prin asociere cu o formă de neocolonialism, și cea a neintervenției, care le-ar fi adus acuze de ipocrizie pe motiv că propovăduiesc virtuțile democrației, iar atunci când ea răsare incipientă în mijlocul unei dictaturi sângeroase, o lasă să fie zdrobită sub tancuri, deci prinși între cele două, aliații au decis să facă nici…
Revoltele arabe, proteste şi război civil
Nu demult discutam cu un prieten şi susţineam faptul că ţările arabe nu au fost capabile să creeze un stat viabil şi funcţional, de la Oceanul Atlantic până în Asia Centrală. Pretutindeni existau doar dictaturi, fie sub forma monarhiilor înzestrate cu puteri absolute sau sub forma unor aşa zise republici, în care preşedinţii sunt în funcţie pe viaţă şi au puteri discreţionare, mai mult, în unele state îşi lasă moştenire postul de lider absolut copiilor (de exemplu Siria), exact ca şi în cazul monarhiilor ereditare. Nu văd care este diferenţa între ele, atunci. Aşa şi era, până…
Noi şi bulgarii
În istoria noastră lungă şi complicată am avut parte de multe, de lupte cu vecinii, cu imperiile care ne-au călcat sau intenţionat să ne ocupe sau să ne împartă, cu năvălitori, cu tot ce putea încerca un popor statornic. Situaţia noastră s-a complicat enorm şi prin faptul că am rămas o insulă latină într-o mare slavă, lovită dintr-o parte de o forţă fino-ugrică. Şi rezultatele s-au văzut: poporul român latin a fost redus tot mai mult ca şi areal de răspândire, până a…
Rusia şi apărarea imperiului
Rusia a anunţat trecerea la un program de înarmare fără precedent din epoca sovietică până astăzi, este vorba de 650 miliarde de dolari până în 2020. Premiera o constituie faptul că nu este vorba numai de armament rusesc, ci şi din cel produs de Occident, dar mai sunt unele aspecte care denotă preocupările Rusiei, şi anume rolul primordial acordat Kurilelor şi Mării Negre. Dinamica imperiilor Toate imperiile se nasc, se dezvoltă, ajung la apogeu, trec prin perioade de expansiune şi de declin, sunt confruntate cu crize şi trec prin perioade de înflorire, dar toate, absolut toate, la un moment dat
Zvârcolirea naţionalismului rus
Preşedintele rus Dmitri Medvedev face o vizită scurtă, de patru ore, în insulele Kurile, prima vizită a unui şef de stat rus sau sovietic de la ocuparea şi anexarea acestor insule de la Japonia, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945. Japonezii reacţionează dur, ambasadorul rus fiind convocat pentru explicaţii, mai ales că Japonia nu a recunoscut niciodată anexarea sovietică a insulelor, denumite de ei Teritoriile de Nord, cele patru insule fiind situate la nord de Japonia şi la sud de Peninsula Kamceatka. În Japonia există o zi de comemorare a pierderii Teritoriilor de Nord, iar acest diferend…
