La 1900, în Europa erau doar 20 de state independente. Astăzi numărul lor este aproape dublu-39. Şi numărul lor poate creşte: Scoţia, Flandra, Catalonia, Ţara Bascilor, Padania.
Partidele naţionaliste din Spania, Scoţia sau Belgia au câştigat alegerile generale sau cele locale. Parlamentul de la Madrid a interzis, recent, organizarea unui referendum pentru secesiunea Cataloniei, însă alegerile din această regiune au adus majoritatea absolută pentru separatiştii din partidul Convergenţă şi Uniune. Partidul flamand Noua Alianţă s-a impus în alegerile municipale din Belgia şi a reuşit să obţină primăria Anvers-ului, iar premierul David Cameron a semnat un acord cu premierul naţionalist al Scotiei oprin care accepta organizarea unui referendum pentru independenţă în 2014.
La 1900, în Europa erau doar 20 de state independente. Astăzi numărul lor este aproape dublu-39. Şi numărul lor poate creşte: Scoţia, Flandra, Catalonia, Ţara Bascilor, Padania.
Primul efect dizolvant după Primul Razboi Mondial a fost cel al comunismului. Au apărut atunci ţări pe care europenii occidentali le găsesc cu greu pe harta: ţările baltice, Macedonia, Slovenia, Slovacia.
Acum, criza economică tinde să aibă acelaşi efect. Partidele naţionaliste din Spania, Scoţia sau Belgia au câştigat alegerile generale sau cele locale. Parlamentul de la Madrid a interzis, recent, organizarea unui referendum pentru secesiunea Cataloniei, însă alegerile din această regiune au adus majoritatea absolută pentru separatiştii din partidul Convergenţă şi Uniune. Partidul flamand Noua Alianţă s-a impus în alegerile municipale din Belgia şi a reuşit să obţină primăria Anvers-ului, iar premierul David Cameron a semnat un acord cu premierul naţionalist al Scotiei oprin care accepta organizarea unui referendum pentru independenţă în 2014.
Nu este vorba despre un separatism al celor oprimaţi într-o Europa a democraţiei liberale, ci mai degrabă despre un separatism al celor bogaţi, scrie revista Marianne.
În Spania, Ţara Bascilor şi Catalonia sunt regiuni bogate. Ultima asigură 20% din PIB-ul ţării, în timp ce Ţara Bascilor are un PIB pe cap de locuitor de două ori mai mare decât cel al provinciei Estremadura. La fel stau lucrurile în Blegia, unde bogata Flandră doreşte să se separe de mai săraca Valonie francofonă. În Italia, extremiştii din Liga Nordului visează la o separare a centrelor financiare şi industriale din Nord de Sudul sărac, dupa cum Scoţia viseaza să nu mai împartă cu de zece ori mai populata Anglie veniturile obţinute din exploatarea petrolului din Marea Nordului.
În timp ce au loc aceste mişcări, Europa tinde să se unească. Explicaţia pare simplă pentru revista franceza: eurocraţii de la Bruxelles nu iubesc deloc statele mari. Ei visează la o Europă a regiunilor, a naţiunilor mici şi a oraşelor mari. Ce inseamna puterea Estoniei la Bruxelles, spre exemplu? Ce va însemna puterea unei Scoţii independente? Mai mult, separatiştii sunt niste europeni convinşi, visând să fie primiţi în cadrul UE, unde vor avea acelaşi statut ca şi ţara de care s-au separat.
Aceste tendinţe par susţinute de o serie de articole publicate de presa americană, potrivit cărora “small is cute, sexy and successful”. Statele mici ar fi mai deschise pentru comerţ, mai orientate către export (din cauza pieţei interne mici) şi, prin urmare, mai bine adaptate pentru specializarea în domenii de nişă. Statele mici ar beneficia de o coeziune socială mai mare şi de o adaptabilitate mai mare atunci când vine vorba despre reforme structurale.
“Flandra? Scoţia? Bruxelles un oraş-stat, precum Singapore? Valonia? Kosovo? Harta Europei nu este încă bătută în cuie”, scria un foarte comentat ediotorial publicat de The New York Times în decembrie 2007. După nici două luni, Kosovo îşi proclama unilateral independenţa.