Săptămâna trecută am încercat să fac un punctaj al problemelor industriei energetice românesti. Metoda RAV (riscuri, amenințări, vulnerabilități) este cel mai des folosită. Eu prefer să folosesc o metodă de analiză care mi se pare mai completă. Această metodă (RVAP-O) a fost inițiată de Răzvan Grigoraș, lector universitar, doctor la Universitatea Națională de Apărare în cartea Risc și Oportunitate în Securitatea Națională. Pentru o înțelegere mai bună, redau schema acesteia.

Doresc să meționez încă o dată că acest material este realizat după o lungă documentare, înainte de apariția SNAp și mă bucur că am anticipat câteva din punctele ce se află în aceasta.

Riscuri

• România este supusă unor mari riscuri energetice urmare a cedării din suveranitatea energetică, adică a vânzării de companii deținătoare de resurse și active importante din sistemul național energetic.
• În industria energetică regională România a fost o lungă perioadă de timp impredictibilă. În doar opt luni de la schimbarea puterii s-au făcut câteva declarații și au fost luate câteva măsuri în a schimba situația. În continuare România poate redeveni impredictibilă în strategiile și politicile energetice, redeschizând căi de pătrundere a capitalurilor din țările nealiate (Rusia, China, din spatiul MENA) și reîncepând să practice o retorica naționalist – antioccidentală, îndepărtând capitalul european și american.
• Sunt coagulate grupuri de presiune (de interese) în industria energetică internațională care influențează politicile energetice naționale. Există grupuri de interese românești care influențează politicile energetice naționale slăbind potențialul de influență a României în regiune. De minim 10 ani, indiferent de guvernare, există același grup de interese care coordonează industria energetică românească.
• Lipsa capacității de interconeare a rețelelor electrice și de gaze, capacitatea de import de energie electrică este limitata la aproape 2000 MW, în situația în care importurile au depășit 1800 MW în vârf de sarcină în ultima perioadă. Această situație poate duce la black-out.
• România preferă să importe energie, deoarece prețurile externe sunt mai mici. Deoarece majoritatea producătorilor mari sunt de importanță strategică nu pot fi lăsați să intre în faliment, consecință a inactivității.
• Toate companiile energetice produc pierderi la bugetul de stat. Unele produc din cauza tehnologiilor vechi, a inadecvării la piață și a prostului management și acest lucru se vede în bilanț sau în intrarea în diverse proceduri de insolvență. Altele produc pierderi prin proasta gestionare a resurselor financiare, cheltuieli inadecvate și exagerate, diminuând cotele alocate retehnologizării și profitului (dividentele acționarilor, deci și dividentele distribuite statului).
• Există companii energetice naţionale care în conjunctura actuală nu sunt competitive în piaţa internaţională sau regională de energie.
• Avem o singură tipologie a oamenilor ce sunt numiți în funcțiile cheie ce decid în legătură cu companiile din infrastructuri critice la care statul deține acțiuni. Aceștia au aceleași caracteristici: neprofesionisti sau slab profesionalizați, cu o carieră profesională și studii incerte și despre care uneori presa relatează diverse fapte de corupție. Numirile se fac după același pattern: posturile sunt blocate, se eliberează după o perioadă de timp, sunt ținute secrete informațiile despre deblocare, schimbarea oranigramei și a fișelor de post și apoi apare în presă cine ocupă postul, neștiindu-se cine a decis numirile la nivel informal. Guvernul nu are o structură care să se ocupe de recrutarea și numirea de resursă umană profesionistă, preferându-se recomandarea / recompensarea de grup și de partid în funcții care necesită pregătire și experiență temeinice.

Vulnerabilități:

• o legislație în domeniu energetic, fiscal și a muncii deficitară.
• oligopolizarea și cartelizarea extracției, prelucrării, transportului și distribuției de către companii care nu țin cont de interesul național și al cetățeanului.
• Piața organizată OPCOM nu este independentă (se află în structura Transelectrica). Pe piața OPCOM nu există pentru tranzacționare produse de heaging.
• UE nu are o politică comună de acces la resurse, țările UE negociază separat cu Rusia.
• CET-urile (în marea majoritate) sunt gestionate de CL și CJ, adică sunt politizate și conduse de neprofesioniști. De asemenea CEO se află în prag de insolvență și CEH în insolvență.
• Lacurile de acumulare nu au mai fost decolmatate de 30 de ani, rezultă că rapoartele despre rezerva de apă cunt false și din rapoarte trebuie sa fie scoase 30%
• Îmbătrânirea forței de muncă din industria enrgetică.

Amenințări și Pericole

• dispunerea debalansată a resurselor energetice și traseelor de transport ale acestora, pozitia de oligopol fiind deținută de Federația Rusă.
• Strategia energetică rusească prevede:

1. țările Uniunii Europene să devină cât mai dependente de gazul rusesc,
2. Federația Rusă să facă investiții gigant în conducte,
3. mărirea capacităților de transport din țările fostei URSS: Turkmenistan, Kazakstan, Uzbekistan și Azerbaijan către Occident, deci mărirea monopolului rusesc,
4. crearea de firme intermediare în țările occidentale care să se ocupe de importurile de gaze.
5. asocierea Gazprom cu “vechii parteneri de afaceri” ai acestuia în diverse firme,
6. intrarea în acționariatul a cât mai multor firme de producție și distribuție de gaze sau producători de material rulant pentru industria extracției și transportului de gaze din occident,
7. achiziționarea companiilor naționale de transport și distribuție de gaze din cât mai multe țări europene,
8. achiziționarea sau asocierea cu cât mai multe firme de infrastructură din țările europene (comunicații, transport feroviar, etc) la schimb cu un preț mai mic al gazelor.

• Situația geopolitică complicată de zonele cu conflicte înghețate din jurul Mării Negre: Abhazia, Osetia, Nagorno – Karabach, Donbas, Crimea și zona extinsă a Mării Negre: Siria, toate având și o componentă energetică.
• Federația Rusă este un stat care generează insecuritate.
• Federația Rusă preferă să negocieze cu statele (și nu cu UE direct) în funcție de: gradul de dependență față de resursele energetice rusești, procentul fiecărei țări din totalul exportului rusesc de resurse, de mărimea teritoriului acestuia, de mărimea economiei acestuia, de capacitatea de apărare armată, de interesele economice pe care Rusia le are în legătură cu statul respectiv și funcție de istoria comună.
• conturarea „cleștelui energetic rusesc”, reprezentat de coridorul nordic de transport North Stream și de coridorul sudic Turk Stream.
• Federația Rusă blocheză orice inițiativă de dezvoltare de capacități de extracție și transport de resurse energetice dacă nu este parte din aceasta.
• Amenințarea maghiară: Ungaria se transformă în placa turnantă a transportului și tranzacțiilor cu produse energetice. Autoritatile maghiare influențează prin metode neortodoxe politicile companiilor naționle românești, în special cele de transport, Transelectrica și Transgaz.
• China, în ultimii ani este din ce în ce mai prezentă în UE și în România. În domeniul energetic, a ocolit infrastuctura de producție și transport de gaze, dar s-a arătat foarte interesantă de investitii în domeniul nuclear: extracția de uraniu și producția de energie electrică, încheind acorduri în aceste domenii. S-a demonstrat că de fapt aceste acorduri au blocat terminarea reactoarelor III și IV de la Centrala de la Cernavodă și că reprezentanții companiilor energetice chinezești au derulat operațiuni de spionaj.

• Distribuția de energie electrică și gaze este cel mai mare producator de profit din industria energetică și aproape toate companiile românești de distribuție sunt privatizare în procente mai mari de 50%, statul român nemaideținând controlul (2 pentru gaze și 4 importante pentru energie electrică, a cincea – Electrica – încă având capital majoritar de stat). Acestea reprezintă poziții de oligopoli, având clienti captivi. O parte din ele sunt în proprietatea altor state sau mari companii internaționale (Enel – Italia, CEZ – Cehia, Engie – Franța, E.On – Germania), care cu toate că sunt aliate ar putea reprezenta pericole deoarece acestea pot vinde participațiile majoritare altor companii din țări nealiate.
• O situație asemănătoare este în extracție, Petromul, având acționar majoritar OMV din Austria plus un acționariat semnificativ provenind din Federația Rusă, fapt de oferă accesul la decizii în politicile energetice românești.
• Distribuția de combustibili lichizi este în procent de aproape 100% în proprietatea unor companii din state care nu sunt (toate) aliate României (Lukoil, Gazprom, Socar, Kazmunay Gaz, MOL). Acestea se pot carteliza și pot influiența politicile în domeniu.
• Aproape toate aceste companii au probleme juridice cu statul român ce provin din nerespectarea contractelor de „privatizare” (OMV, ENEL CEZ, EOn), datorii nerecunoscute (Rompetrol – KazMunayGaz), evaziune fiscală (LukOil) sau taxarea ilegală a consumatorilor (ENEL). Pericolul este asupra cartelizarii prețurilor.
• Toate marile companii străine din industria energetică romănească sunt vulnerabile Gazpromului, acesta ori fiind acționar ori partener comercial principal.
• Toate firmele importatoare de gaze sunt cu acționariat Gazprom.
• Există 3 rafinării în funcțiune (din 10) ce aparțin OMV, Lukoil și KazMunayGaz, generând riscuri asemănătoare cu cele enumerate mai sus.
• Doar 40% din producția națională de gaz este gestionată de o firma românească (Romgaz)
• Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, încearcă să creeze o politică energetică unitară a țărilor componente, impunându-le un set de reguli în economisirea energiei, în interconecarea sistemelor naționale de transport de gaze sau de curent electric, în realizarea de proiecte alternative de aprovizionare cu energie. Problema pe care o are CE este că țările membre opun rezistență prin amânarea sau nerespectarea deciziilor și recomandărilor emise în domeniu. Cel mai mare pericol de securitate energetică europeană este mărirea dependenței Germaniei față de gazele rusești prin eliminarea până în 2020 a producției de energie electrică nucleară.
• Problema pe care o mai are de rezolvat UE este de a depista care este cel mai mic pericol în raport cu Rusia: să micșoreze importurile de gaze rusești, fapt ce poate duce la micșorarea PIB-ului acesteia și intrarea în incapacitate de plată a Federației Ruse sau la menținerea actualei stări de fapt care de asemenea este generatoare de insecuritate.
• Un alt pericol de securitate în Europa este reducerea volumelor de transport a produselor energetice prin traseele ce străbat Ucraina prin mărirea capacităților de transport prin North Stream și Turk Stream, fapt ce ar duce la contaminrea conflictului către alte direcții pe teritoriul ucrainean.
• Nu în ultimul rând pe harta pericolelor se află și rezervorul de gaze descoperit în zona românească a Mării Negre ce are un potențial declanșator de insecuritate politică în zonă.

Oportunități și direcții de acțiune

• Reorganizarea pe principii ale UE a industriei energetice românești: înființarea unui minister comun Energie – Mediu și trecerea companiilor care se ocupă de infrastructuri critice la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
• 70% din producția de energie electrică este încă sub controlul direct al statului român, ceea ce poate duce, după Green Deal la retehnologizare unitară.
• Restructurarea mixului energetic prin eliminarea arderii cărbunelui și introducerea gazeificării și pirolizei a agro-biomasei, gunoiului și cărbunelui pentru producerea de biocombustibili și hidrogen.
• Realizarea mix-ului energetic primar și mix-ului electro-energetic cu stabilirea clară a rolurilor companiilor pe cărbune, hidro, nuclear și alternativ.
• Restructurarea organizării companiilor energetice prin diversificarea producției ar creea companii naționale fiabile și competitive pe plan internațional.
• Restructurarea companiilor de stat și crearea unor companii naționale puternice pe tot lanțul extracţie – transport – stocare – distribuţie, care să poată concura în piaţa regională, dacă este cazul cu renegocierea tratatelor, contractelor, angajamentelor cu CE, FMI, BM. Cu toate că CE a elaborat o serie de directive care obligă țările UE la splitarea distribuției de celelalte activități, există câteva companii care au obținut derogare.
• Restructurarea industriilor energofage şi cu tehnologii uzate.

• Privatizarea companiilor din energie prin emisiune primara de actiuni pe BVB cu pachete care sa nu depaseasca 50%, banii rezultați fiind folosiți în dezvoltarea lor
• Dezvoltarea capacităților de cercetare în domeniul energetic.
• Rezervele de cărbune sunt mari, existănd dezavantajul puterii calorice mici și legislatiei europene în materie de mediu care impune renunțarea la tehnologiile poluante. Există totuși tehnologii care pot transforma cărbunele în syngas, motorină sintetică sau hidrogen. Acestea ar putea fi o oportunitate pentru industria energetică națională.
• În producție, transport și distribuție există aproximativ 8.000.000 clienți casnici, sub 20.000 lucrători și o cifră de afaceri de peste 6 miliarde de lei cu un profit de peste 400.000.000 lei. Închiderea centralelor pe cărbune și introducerea noilor tehnologii creează o oportunitate în a atomiza producția pe regiuni prin crearea zonelor de autosuficiență energetică și a mării numărul angajaților din industrie.
• Condițiile de mediu impuse de UE și resursele de gaze din Marea Neagră creează oportunitatea de a retehnologiza termocentralele, adică trecerea de la cărbune la gaz sau proucția de biocombustibili și hidrogen.
• Gazele din Marea Neagră pot relansa industria petrochimică romanească și mări procentul populației care să aibă acces la rețeua de gaze.
• Criza Covid 19 introduce oportunitatea de introducere a „economy 4.0” (a patra revoluție industrială) în companiile energetice.
• Analiza contractelor de privatizare a companiilor din energie, analiza respectării angajamentelor post-privatizare și intrarea în legalitate unde este cazul – eliminarea vulnerabilităților în extracție, prelucrare, stocare, transport, distribuție.
• Pentru companiile de stat falimentare: divizarea acestora în active performante și neperformante, urmând ca societățile neperformante nou create sa fie lichidate și resursele energetice considerate azi neperformante urmând a fi conservate pentru viitor.
• Creșterea capacitatilor de stocare de gaze naturale și redimensionarea corectă a trasportului de la acestea.
• Modernizarea rețelelor energetice și termoenergetice cu tehnologie de vârf.

Legislație

• Transparentizarea pieței de energie și a contractelor firmelor de stat pentru eliminarea căpusării acestora prin schimbarea legislației din domeniu sau intrarea pe bursă.
• Regândirea sistemului OPCOM în vederea scăderii tranzacțiilor pe termen scurt ca facilitate de dezvoltare pentru marii producători autohtoni, intoducerea contractelor futures, options, etc, pentru ca acest sistem de tranzacționare să devină interesant și pentru piața regională.
• Restructurarea legislaţiei pieţei pe energie care să asigure un echilibru între piaţa liberă şi reglementarile UE şi un cadru legislativ naţional care să echilibreze poziţiile de oligopol ale companiilor străine puternice şi care nu întotdeauna ţin cont de interesele naţionale.
• Regândirea sistemului de fiscalitate astfel încât să se elimine facilitățile pentru energia din resursele alternative măcar în cazul exportului.

Termoficare:

• Introducerea CET-urilor (SACET-urilor) în programe de restructurare și apoi privatizarea pe bursă (maxim 49%).

• Este obligatorie eficientizarea energetică a clădirilor.
• Este necesară înlocuirea tehnologiei uzate fizic și moral a sistemelor de transport și distribuție a agentului termic ce mai sunt în functiune.
• Pentru orașele care au închis SACET trebuie analizată oportunitatea de a fi reconstruit.
• Digitalizarea și automatizarea sistemului SACET este obligatorie.
• Centralele de gazeificare prin cogenerare cu eliminarea curată a deșeurilor pot susține un procent din generarea de energie termică și energie enectrică.
• Sistemele de răcire prin folosirea agentului termic (trigererare) pot fi introduse în clădirile administrației, școli, spitale, clădirile de birouri, centrele comerciale și ansambluri de locuințe.
• Folosirea energiei regenerabile este posibilă pentru noile construcții / micile cartiere mărginașe / satelit, în aceste zone fiind posibile soluțiile adresate prosumatorilor.

Extern

• Realizarea unei analize asupra fiabilitatii cordoanelor alternative de aprovizionare cu energie, decizia de investitie intr-un astfel de traseu și implementarea deciziei. România trebuie să susţină realizarea de coridoare energetice alternative care să acopere necesităţile ţărilor din sudul şi sud-estul Europei.
• Trebuie inființată o instituție care să se ocupe de analiza strategică în industria energetică regională.
• Crearea de dependență energetică a țărilor vecine față de România, concept înscris în ceea ce am putea numi smart dependency, având rezervele din Marea Neagră.
• Punerea în funcțiune de către NATO a scutului antitachetă, reprezentând o investiție americană semnificativă, face ca România să devină mult mai interesantă pentru potențialii investitori vestici în domeniul energetic, a reindustrializării prin atragerea de investiții și în alte domenii economice așezarea geografică din care poate rezultă contrucția unei piețe regionale (măcar balcanice) în tranzațiile cu energie electrică.

În final doresc să mulțumesc acelora care mi-au transmis mesaje și îi asigur că le voi răspunde după ce citesc și procesez cu atenție materialele primite.

De asemenea, reamintesc că acest spațiu este de dezbatere, că nu oferim soluții ci doar tragem semnale de alarmă, soluțiile găsindu-și rezolvarea în acele structuri guvernamentale plătite din banii noștrii.

Articolul original