Ideea unei Germanii care sa aiba o strategie nationala independenta este in contradictie cu tot ceea ce Germania si-a dorit sa fie de pe vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial si a ceea ce intreaga lume si-a dorit ca Germania sa fie. Intr-un fel, intreaga structura a Europei moderne a fost gandita spre a profita de dinamismul economic al Germaniei si pentru a evita amenintarea dominatiei germane. Dar acum exista posibilitatea ca structura de baza a Europei de Vest de la al Doilea Razboi Mondial incoace si al Europei in totalitatea ei sa ajunga la o incheiere.
Daca e asa, intrebarea este daca tiparul istoric al strategiei germane va iesi la iveala sau ceva nou va aparea. In orice caz, viitorul strategiei germane este cea mai importanta intrebare in Europa si probabil ca in intreaga lume.
Inainte de 1871, cand Germania era fragmentata intr-un numar mare de state mici, nu reprezenta o provocare pentru Europa. Mai degraba servea drept tampon intre Franta si Rusia si Austria. Napoleon si campania sa de dominare a Europei au schimbat pentru prima oara statutul Germaniei, ambele depasind bariera si provocand ascensiunea Prusiei, o entitate germana puternica. Prusia a devenit instrumentul crearii in 1871 a Germaniei unite si astfel geopolitica Europei avea sa se schimbe.
Devenea astfel nu doar o tara unita, dar si cea mai dinamica economie a Europei si o tara cu cele mai substantiale forte terestre. Germania era si mostenitoarea unei insecuritati. In lipsa unei strategii adevarate, Germania nu ar fi putut supravietui unui atac simultan al Frantei si Rusiei. De aceea, esenta strategiei era impiedicarea aparitiei unei aliante intre Franta si Rusia. Cu toate acestea, in cazul in care o astfel de alianta nu exista, Germania era tentata sa invinga Franta si sa puna capat amenintarii unei aliante a acesteia cu Rusia. Este strategia pe care Germania a ales-o pentru aproape mai toata existenta ei.
Dinamismul Germaniei nu a creat efectul pe care ea sconta. In loc sa desparta Franta si Rusia, amenintarea reprezentata de o Germanie unita le-a adus pe cele doua impreuna. Celor doua le era clar ca, daca nu se aliau, Germania le-ar fi atacat separat. In multe feluri, Franta si Rusia au beneficiat de pe urma unei Germanii cu o economie dinamica. Nu doar ca a stimulat propriile lor economii dar a oferit si o alternativa la capitalul si marfurile britanice. Insa asta nu a anulat teama de Germania. Ideea ca economiile dicteaza deciziile natiunilor nu explica suficient comportamentul lor.
Germania se confrunta cu o problema strategica. La inceputul secolului XX, tripla Antanta, semnata la 1907, alia Rusia, Franta si Marea Britanie. Daca ar fi atacat simultan la o data stabilita de ele, cele trei tari puteau distruge Germania. De aceea, singura defensiva a Germaniei a fost declansarea unui razboi la o data aleasa de ea, invingerea uneia dintre tari si negocierea cu celelalte. Atat in Primul cat si in al Doilea Razboi Mondial, Germania a lovit intai Franta si a inceput sa negocieze cu Rusia in vreme ce Marea Britanie era incoltita. In ambele razboaie, strategia a fost un esec. In Primul Razboi, Germania nu a reusit sa invinga Franta si s-a gasit intr-un razboi extins pe doua fronturi. In cel de-al doilea, a invins Franta dar nu si Rusia, dandu-le timp anglo-americanilor sa contraatace in vest.
Dupa al Doilea Razboi Mondial, Germania a fost divizata. Indiferent de care au fost primele intentii ale invingatorilor, a devenit clar ca o Germanie de Vest reinarmata era esentiala daca Uniunea Sovietica urma sa fie inclusa. Iar daca Germania urma sa fie reinarmata, economia ei trebuia sa fie incurajata sa creasca. Iar ceea ce a urmat a fost miracolul economic al Germaniei. Germania devenea iar cea mai dinamica parte a Europei.
Chestiunea era impiedicarea Germaniei de a se reintoarce la cautarea unei strategii nationale autonome, atat din cauza ca nu ar fi rezistat de una singura fortelor sovietice, dar, si mai important, pentru ca Vestul nu putea tolera reaparitia in Europa a unor puteri politice puternice si divizate. Cheia era legarea Germaniei – economic si miltar – de restul Europei. Altfel spus, cheia era sa fie sigur ca interesele Germaniei si Frantei coincid, de vreme ce tensiunile dintre cele doua au stat la izbucnirea razboaielor.
Din punct de vedere militar, interesele Germaniei si Frantei erau legate prin NATO chiar si dupa ce Franta s-a retras din Comitetul Militar al NATO pe vremea lui Charles de Gaulle. Economic, Germania a fost legata de Europa prin aparitia organizatiilor economice sofisticate ce au luat apoi forma Uniunii Europene.
Dupa al Doilea Razboi Mondial, strategia Germaniei de Vest s-a concentrat pe apararea de Uniunea Sovietica printr-o alianta comandata militar prin NATO. Asta limita suveranitatea Germaniei dar elimina sa fie perceputa drept o amenintare. Apoi, si-a aliniat economia restului Europei, cautand prosperitate fara sa submineze pe cea a celorlalte tari. Si a treia linie strategica a fost sa-si exercite suveranitatea politica interna, cerandu-si drepturile ca natiune fara sa devina o amenintare geopolitica pentru Europa de Vest. Dupa caderea Uniunii Sovietice, asta a fost extinsa si asupra statelor din Europa de Est.
Strategia a dat roade. Nu a existat un razboi cu sovieticii. Nu a fost nici-un conflict fundamental in Europa de Vest si sigur nici unul de natura militara. Economia europeana in general, si a Germaniei in special, a fost pe val odata cu reintegrarea estului Germaniei. Suveranitatea interna a Germaniei era astfel asigurata. Mai important, Franta ramanea legata de Germania via UE si NATO. Rusia, sau ceea ce mai ramasese din ea dupa destramarea Uniunii Sovietice, era relativ in siguranta cata vreme Germania ramanea parte a structurilor europene. Problema strategica istorica a Germaniei parea rezolvata.
Situatia avea sa devina mai complexa dupa 2008. Relatia formala a Germaniei cu NATO a ramas intacta, dar, fara amenintarea comuna din partea Uniunii Sovietice, alianta s-a fracturat din cauza intereselor nationale divergente ale membrilor ei. UE a devenit punctul central de interes al Germaniei, iar blocul a fost supus la presiuni ce au facut ca vechea alianta a tarilor europene sa para mai dubioasa. Germania avea nevoie de UE. Pentru aceleasi motive din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial: un fundament pentru relatiile cu Franta si mijloc de asigurare ca interesul national nu va genera genul de conflicte ce existasera in trecut.
Avea nevoie de UE si pentru alte ratiuni. Germania e cel de-al doilea cel mai mare exportator din lume. Exporta in multe tari, dar Europa este un client extrem de important. Zona de liber schimb ce a stat la baza UE a fost si una dintre fundamentele economiei germane. Protectionismul in general, dar in mod clar protectionismul in Europa, ameninta Germania, al carei produs depaseste cu mult consumul intern. Pretul euro a ajutat exporturile Germaniei iar legislatia de la Bruxelles i-a oferit si alte avantaje. UE, asa cum a existat intre 1991 si 2008, a fost de o importanta extrema pentru Germania.
Cert este insa ca UE nu mai functioneaza a sa cum o facea. Dinamica economiei europene a dezavantajat multe tari iar criza economica din 2008 a declansat criza datoriilor suverane si criza bancara in Europa.
Erau doua solutii. Una era ca tarilor aflate in criza sa li se impuna masuri de austeritate in schimbul resurselor necesare pentru a-si rezolva problemele. Alta era ca tarile prospere ale Europei sa subscrie datoriile, iertand aceste tari de povara austeritatii. Solutia aleasa a fost o combinatie intre cele doua, dar reteta precisa a fost si ramane subiect de negocieri.
Germania are nevoie ca UE sa supravietuiasca din motive atat politice cat si economice. Chestiunea este ca nu e clar daca o solutie economica ivita poate fi sustinuta de sistemele politice din Europa.
Germnia este pregatita sa salveze alte tari europene, daca impun masuri de austeritate si sunt decise sa se asigure ca acestea sunt introduse in asa fel incat criza nu se repeta. Din punctul de vedere al Germaniei, radacinile crizei sunt politicile fiscale ale tarilor aflate in dificultate. De aceea pretul cerut de Germania pentru a subscrie parte a datoriilor este ca birocrati europeni, sustinatori ai politicilor Germaniei, sa controleze finantele tarilor ce primesc ajutor ca sa nu falimenteze.
Asta insemana ca aceste tari nu pot controla nici sistemul taxelor si nici bugetul prin sistemul lor politic. Ar fi un asalt la adresa democratiei si a suveranitatii nationale. Sigur ca a existat multa opozitie din partea potentialilor ajutati dar si din partea unor tari care vad in asta o crestere a puterii Germaniei. Daca accepti punctul de vedere al Germaniei, criza economica este rezultatul cheltuielilor nesabuite, atunci propunerea ei e rezonabila. Daca esti de acord cu cel al Europei de sud-est, criza e rezultatul felului in care a fost conceputa UE, si atunci Germania propune impunerea puterii ei pe cale economica.
Este dificil de crezut ca va exista o vasta predare a suveranitatii in fata birocratiei UE dominate de Germania, indiferent de costurile economice. Este la fel de greu de crezut ca Germania va subscrie datoriile fara sa aiba ceva control pe langa promisiuni; chiar daca UE e de importanta vitala pentru Germania, opinia publica din tara nu o va permite. Pe scurt, este greu de vazut, pe termen lung, cum se vor intelege europenii in aceasta privinta. Dar chestiunea trebuie rezolvata, daca nu in timpul acestei crize financiara macar in timpul urmatoarei, pentru ca intotdeauna este o noua criza.
In acelasi timp, cadrul de baza al Europei s-a schimbat din 1991 incoace. Rusia a ramas o umbra a Uniunii Sovietice, dar a devenit un exportator important de gaze naturale. Germania e dependenta de gazele naturale chiar daca este in cautare de alternative. Rusia are mare nevoie de tehnologie, care abunda in Germania. Germania nu mai vrea sa invite in tara alti imigranti de teama instabilitatii. Totusi, confruntata cu un declin al populatiei, trebuie sa ia masuri.
Rusia se confrunta si ea cu un declin al populatiei dar chiar si asa are un surplus de muncitori. Daca acesti muncitori nu pot fi adusi in fabrici, pot fi aduse fabricile la muncitori. Pe scurt, exista o sinergie substantiala intre economia Rusiei si cea a Germaniei. Adaugati la asta si faptul ca germanii sunt puternic presati de SUA sa ia parte la actiuni la care germanii isi doresc sa fie lasati deoparte, in vreme ce rusii ii vad pe americani drept o amenintare la adresa intereselor lor si ca exista interese politico-militare pe care Germania si Rusia le au in comun.
NATO e faramitata. UE e sub o imensa presiune si interesele nationale le domina pe cele europene. Abilitatea Germaniei de a folosi UE pentru interese economice nu s-a disipat, insa nu se poate baza pe asta pe termen lung. De aceea, Germania trebuie sa ia in considerare o strategie alternativa. Iar relatia cu Rusia este o astfel de strategie.
Germania nu este o putere agresiva. Fundamentul strategiei ei actuale este relatia cu Franta in contextul UE. Actualul Guvern francez sub presedintia lui Nicolas Sarkozy este unul angajat acestei relatii insa sistemul politic francez, asemeni celor din alte tari europene, este supus unor presiuni intense. Viitoarele alegeri din Franta sunt incerte, iar urmatoarele sunt si mai greu predictibile. Dorinta Frantei de a-si lua un angajament in fata Germaniei, cu care are un dezechilibru comercial masiv, este o necunoscuta.
Cu toate acestea, interesul strategic al Germaniei nu este neaparat o relatie cu Franta ci una fie cu Franta fie cu Rusia pentru a evita sa fie inconjurata de puteri ostile. Pentru Germania, o relatie cu Rusia e la fel de buna ca si una cu Franta. Situatia ideala pentru Germania ar fi o entitate franco-germano-rusa. O astfel de alianta a fost incercata in trecut, dar punctul ei slab este ca i-ar oferi Germaniei prea multa securitate, permitandu-i sa fie mai hotarata. In mod normal, Franta si Rusia s-au opus Germaniei, dar in acest caz este cert posibil sa existe o continuare a aliantei franco-germane sau o alianta ruso-franceza. De asemenea, si una tripla este la fel de posibila.
Actuala strategie a Germaniei este prezervarea UE si a relatiei cu Franta in vreme ce aduce Rusia mai aproape de Europa. Dificultatea acestei strategii este ca politicile comerciale ale Germaniei sunt anevoioase pentru celelalte tari europene, inclusiv pentru Franta. Daca Germania se va afla in fata unei situatii imposibile cu UE, a doua optiune strategica ar fi o alianta in trei, cu o UE modificata sau poate in afara structurii Uniunii. Daca Franta decide ca are alte interese, asemeni ideii ei de Uniune Mediterana, atunci o relatie germano-rusa devine o posibilitate reala.
O relatie germano-rusa ar avea potentialul de a inclina balanta puterii mondiale. SUA este acum puterea dominanta, dar combinatia dintre tehnologia germana si resursele rusesti – o idee visata de multi in trecut – ar deveni o provocare la nivel global. Sigur, exista amintiri neplacute in ambele tabere, iar increderea va fi greu de obtinut. Dar, desi aliantele se bazeaza pe incredere, nu trebuie sa fie neaparat una profunda.
De aceea, strategia Germaniei este inca blocata in paradigma UE. Cu toate astea, daca paradigma UE devine nesuportabila, alte strategii trebuie gasite. Relatia ruso-germana deja exista si se adanceste. Germania se gandeste la ea in contextul UE dar, daca UE slabeste, Rusia devine alternativa naturala a Germaniei.