Cine a declanşat şi la ce au folosit războaiele mondiale?

Cine a declanşat şi la ce au folosit războaiele mondiale?

Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări. Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam.

Regionalizarea. Trimiterile naţional-socialiste

Regionalizarea. Trimiterile naţional-socialiste

Regionalizarea. Trimiterile naţional-socialiste ale unor concepte considerate „europene” – în sensul utilizat de birocraţia Uniunii Europene, trimit un şoc, desigur, când sunt descoperite. Este vorba…

Un nou război al religiei

Opoziţia între ţările “virtuoase” din Nordul Europei şi ţările “risipitoare” din Sud a luat turnura unei fracturi între protestanţii austeri şi riguroşi şi catolicii promţi…

România reaprinde Războiul Rece

Sub pretextul „restabilirii statului de drept" din ţara noastră, Germania şi SUA duc o luptă acerbă de reîmpărţire a zonelor de influenţă • Asocierea tehnologiei germane cu…

Romania este saraca si nu are bani! Oare?!

Romania este saraca si nu are bani! Oare?!

Daca tot vrem tehnica de lupta moderna, corect este sa artam si posbile surse de finantare. Astfel faimoasa deja datorie a Germaniei catre Romnaia va…

Parteneriatul strategic Germania-România, propus la Cluj

CLUJ. Andreas von Mettenheim pledează pentru strângerea relaţiilor dintre cele două state Ambasadorul Germaniei în România propune o nouă dimensiune a parteneriatului româno-german, pe fondul…

Drang nach Europa

Scris de Radu Golban in 12 decembrie 2011 la 12:13, in Politics Vetoul Londrei prin care a exprimat dezacordul cu modul de unificare a Europei…