Trufia este cugetul infumurat al omului neinsemnat, care socoteste despre sine ca este mare si important. Cel trufas are o parere foarte buna despre sine, gandeste dispretuitor si socoteste ca, ignorandu-le pe toate, este intelept; face parada de cumpatare, in timp ce el este nechibzuit; are impresia ca este cineva, desi este un nimeni; se amageste cu fapte care sunt fara de nici o valoare. Cu toate ca este rau, gandeste despre sine ca este bun: nu-si masoara faptele, apreciindu-le dupa masura comuna, ci dupa masura ingamfarii sale.
Trufia este cugetul infumurat al omului neinsemnat, care socoteste despre sine ca este mare si important. Cel trufas are o parere foarte buna despre sine, gandeste dispretuitor si socoteste ca, ignorandu-le pe toate, este intelept; face parada de cumpatare, in timp ce el este nechibzuit; are impresia ca este cineva, desi este un nimeni; se amageste cu fapte care sunt fara de nici o valoare. Cu toate ca este rau, gandeste despre sine ca este bun: nu-si masoara faptele, apreciindu-le dupa masura comuna, ci dupa masura ingamfarii sale.
Cei vechi socoteau ca aceasta patima este prin firea ei necurata si au definit-o ca fiind un obstacol in calea bunastarii, deoarece omul care socoteste despre sine ca este mare nu poate accepta sa fie indreptat.
Dupa socotinta trufasului, ceea ce gandeste despre sine aceea si este intr-adevar.
Cel trufas ii dispretuieste pe ceilalti, iar pe casnici ii priveste de sus; este surd, iar fraiele mintii lui sunt nestatornice, asemenea bataii de vant.
Este vesnic intristat si nemultumit, ca unul ce socoteste ca nu-i sunt apreciate meritele; este un acuzator de temut al celorlalti, si mai ales al celor care n-au nici o admiratie pentru el; se plange ca este nedreptatit de cei aflati in pozitii superioare si invinuieste [pentru aceasta] pronia dumnezeiasca. Trufasul este lipsit de evlavie, pentru ca nu se inchina decat propriei persoane.