Pentru a fi posibilă Unirea Transilvaniei cu România, punctată simbolic prin Marea Adunare de la 1 decembrie 1918, Vechiul Regat a subvenţionat şi sprijinit, decenii la rând, începând din secolul al XIX-lea, mişcarea naţională a compatrioţilor de peste arcul carpatic.

Pentru a fi posibilă Unirea Transilvaniei cu România, punctată simbolic prin Marea Adunare de la 1 decembrie 1918, Vechiul Regat a subvenţionat şi sprijinit, decenii la rând, începând din secolul al XIX-lea, mişcarea naţională a compatrioţilor de peste arcul carpatic. Datorită politicii regilor Carol I şi Ferdinand şi a unor politicieni, în special a familiei Brătianu, românii care au luptat pentru emancipare şi pentru drepturile naţiunii în Transilvania sub dominaţia austro-ungară au reuşit să ţină piept presiunilor exercitate de autorităţile maghiare. Din fondurile secrete ale guvernului român s-au construit, printre altele, şcoli şi biserici româneşti, s-a finanţat mişcarea pentru drepturile românilor, s-au plătit amenzile dictate de Budapesta şi avocaţii care i-au apărat pe fruntaşii români judecaţi în tribunalele maghiare.

Adunarea de la Alba Iulia s-a organizat în timp ce asupra românilor se exercita, de către autorităţile maghiare, o campanie de intimidare. Sute de patrioţi au fost asasinaţi în numeroase oraşe transilvane de către unguri pentru că susţineau alipirea la România. În unele cazuri s-au comis masacre în masă, torturi şi atrocităţi greu de imaginat, cu fruntaşi ardeleni schingiuiţi, mutilaţi şi apoi îngropaţi de vii.

În ciuda hotărârii consemnate la Alba Iulia, unirea n-ar fi fost posibilă fără intervenţia trupelor române. Conform păcii de la Buftea cu Puterile Centrale, din 5 martie 1918, România se angajase, printre altele, să-şi reducă drastic puterea militară. Astfel că reluarea ostilităţilor, în noiembrie 1918, a găsit statul român într-o situaţie militară foarte delicată. În Est, bandele bolşevice şi naţionaliştii ucraineni ameninţau graniţa pe Nistru şi Bucovina. În interiorul ţării, agitatorii socialişti duceau o campanie puternică pentru a provoca o revoluţie roşie. Sub arme se aflau doar patru contingente.

Regele Ferdinand şi Regina Maria în 1919, la trecerea trupelor peste Tisa, în timpul războiului româno-maghiar

Unirea Transilvaniei cu România a fost înfăptuită, în realitate, pe câmpul de luptă, în urma unui război româno-maghiar deosebit de greu, declanşat de guvernul Ungariei şi încheiat doar după ce trupele române au zdrobit armata statului vecin şi au ocupat Budapesta.

În perioada 1919-1921, armatele română şi poloneză au stopat răspândirea bolşevismului în Europa anarhică şi ruinată de război. Propaganda bolşevică n-a găsit aderenţă în ţara noastră, iar atacurile forţelor sovietice au fost stopate pe graniţa de est, în timp ce armata română a eliberat Ungaria după ce în această ţară venise la putere guvernul sovietic condus de Bela Kuhn. În paralel, trupele conduse de generalul Pilsudski au repurtat victorii decisive într-un război foarte greu cu Armata Roşie care încerca să invadeze reînfiinţatul stat al Poloniei.

Iuliu Maniu nu a jucat niciun rol în Marea Unire. Avocat care profesa la Budapesta, acesta a militat, în acea perioadă, pentru o Transilvanie independentă. Date din arhiva serviciilor secrete româneşti arată că el a fost agent plătit de guvernul de la Bucureşti pentru activitatea de dinainte de 1918.

Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1918, acolo unde 100.000 de emisari reprezentând Transilvania au votat unirea cu Regatul României, n-a jucat un rol determinant în evoluţia evenimentelor. În perioada interbelică, Marile Puteri învingătoare în Primul Război Mondial (Franţa şi Anglia) au considerat că România Mare este o creaţie artificială, apărută graţie bunăvoinţei lor.

Recunoaşterea Unirii a fost condiţionată de Aliaţi de o serie de concesii economice ale României, între care modificarea Legii Minelor astfel încât resursele de petrol să poată fi exploatate de companii precum Standard Oil (trustul lui Rockefeller).

Articolul original