Holy Mass images...: Saint Pius of Pietrelcina (Padre Pio)

Padre Pio a fost una dintre principalele voci religioase ale secolului trecut. Comunicarea directă cu Iisus a produs nenumărate controverse în rândul credincioșilor, care l-au contestat ori de câte ori au avut ocazia.

Padre Pio a fost una dintre principalele voci religioase ale secolului trecut. Comunicarea directă cu Iisus a produs nenumărate controverse în rândul credincioșilor, care l-au contestat ori de câte ori au avut ocazia.

Holy Mass images...: Saint Pius of Pietrelcina (Padre Pio)

 

Padre Pio, sfântul de la Vatican

Cu toate acestea, Padre Pio a fost văzut de Papa Ioan Paul al II-lea precum un sfânt, care a fost canonizat în 2002. Padre Pio mai este cunoscut și pentru stigmatele de pe mâini și picioare, care semănau atât de bine cu cele pe care le-a avut Iisus în urma crucificării.

 

În decursul vieții sale, Padre Pio s-a comportat precum un sfânt și toate acțiunile sale s-au încadrat în sfera iubirii universale. Părintele, de origine italiană, a comunicat cu divinitatea, care i-a spus despre sfârșitul lumii și despre direcția greșită în care se îndreaptă omul.

„Când lumea a fost încredințată omului, era o grădină, un paradis. Omul a transformat-o într-un loc plin de otrăvuri și nimic nu se mai poate face pentru a o purifica. Este nevoie de o lucrare profundă, venită numaidin ceruri”, susținea preotul.

Cele 12 mesaje ale lui Iisus despre Apocalipsă

Pentru că omenirea se îndreaptă într-o direcție greșită și Terra a devenit un coș de gunoi, lui Padre Pio i-au fost transmise 12 mesaje prin intermediul vocii divine. Aceste mesaje trebuie privite precum niște anteționări, care dacă nu vor fi luate în calcul, lucrarea divină se va abate asupra planetei nostre, pentru ca lucrurile să reintre pe făgașul normalității.

1. Lumea merge spre ruină. Oamenii au abandonat calea cea bună pentru a se aventura pe drumurile care duc spre violență. Dacă nu beau din sursa smerenie, din cea a dragostei și a iubire, va fi o catastrofă.

2. Vor veni lucruri groaznice. Pietatea divină este pe cale să se încheie. Omul a fost creat pentru a iubi viața, și a ajuns să distrugă viața.

3. Când lumea a fost încredințată omului, era o grădină. Omul a transformat-o într-o otravă. Nimic nu servește acum pentru a purifica casa omului. Este necesară o lucrare profundă, care poate veni numai din ceruri.

4. Pregătiți-vă să trăiți trei zile în întuneric total. Aceste trei zile sunt foarte apropiate. Cei care nu vor mânca și nu vor bea nimic vor reuși. Atunci lumina se va întoarce. Dar mulți nu o vor mai vedea.

5. Mulți vor fi marcați de frică. Ei vor spune că există mântuire la est și vor merge spre est, dar vor cădea de pe o stâncă. Ei vor spune că la vest există mântuire și vor alerga spre vest, dar vor cădea într-un cuptor.

6. Pământul se va cutremura și panica va fi mare … Pământul este bolnav. Cutremurul va fi ca un șarpe: care se târăște peste tot. Și vor cădea multe pietre. Și mulți oameni vor pieri.

7. Afacerile vor fi jefuite, depozitele vor fi distruse. Sărac va fi cel care, în acele zile întunecate, va fi fără o lumânare, fără o cană de apă și fără cele necesare pentru trei luni.

8. Un pământ va dispărea … un pământ mare. O țară va fi ștearsă pentru totdeauna de hărțile geografice … Și cu ea istoria, bogăția și oamenii ei vor fi târâți în noroi.

9. Dragostea omului a devenit un cuvânt gol. Cum te poți aștepta ca Isus să te iubească, dacă nici măcar nu iubești pe cei care mănâncă la masa ta?

apocalipsa-1 Padre Pio și cele 12 mesaje transmise de divinitate cu privire la sfârșitul timpurilor

10. Sunt disperat … Nu știu ce să fac pentru umanitate să se pocăiască. Dacă continuați pe această cale, mânia imensă a lui Dumnezeu va fi dezlănțuită ca un fulger puternic.

11. Un meteorit va cădea pe pământ și totul va străluci. Va fi un dezastru, mult mai rău decât un război. Multe lucruri vor fi anulate. Și acesta va fi unul dintre semnele.

12. Oamenii vor trăi o experiență tragică. Mulți vor fi copleșiți de râu, mulți vor fi arși de foc, mulți vor fi îngropați de vii. Doar cei cu inima curată vor avea o șansă.


Articolul original


 

Tags: