Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea sa Despre vedenii, duhuri și minuni scrie
(https://html2-f.scribdassets.com/8ewgv6zdog585u00/images/8-b7cffe514d.jpg, https://html2-f.scribdassets.com/8ewgv6zdog585u00/images/9-a65a819638.jpg):
Înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, când creștinismul, cunoașterea duhovnicească și dreapta socotință se vor împuțina cum nu se poate mai mult între oameni, se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință și pe cei aleși (Matei XXIV, 24). Mai ales Antihrist însuși va izvorî minuni cu îmbelșugare, uimind și satisfăcând prin ele cugetarea trupească și neștiința: el le va da semnul din cer pe care acestea îl așteaptă și de care însetează. Venirea lui, grăiește sfântul Apostol Pavel, se va săvârși prin lucrarea satanei, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni ale minciunii și întru toată amăgirea nedreptății întru cei pieritori: pentru că dragostea adevărului n-au primit ca să se mântuiască (II Tesaloniceni II, 6, 10). Neștiința și cugetarea trupească, văzând acele minuni, nu vor sta câtuși de puțin să chibzuiască: le vor primi fără întârziere, potrivit înrudirii duhului propriu cu duhul acelor minuni, potrivit orbirii lor, vor socoti și mărturisi lucrarea satanei drept lucrare cât se poate de mare a puterii lui Dumnezeu. Antihrist va fi primit foarte grabnic, fără chibzuință[5]. Oamenii nu vor pricepe că minciunile lui nu au nici un scop bun, rațional, nici un înțeles bine hotărnicit, că ele sunt străine de adevăr, sunt preapline de minciună, că sunt o comedie monstruoasă, atotrăutăcioasă, fără noimă, care se străduiește să uluiască, să-i aducă pe oameni într-o stare de nedumerire și uitare de sine, să-i amăgească, să-i înșele, să îi atragă fermecându-i prin efecte fastuoase, deșarte, prostești.
Nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor fi primite fără împotrivire și cu entuziasm de către cei apostaziați de la creștinism, de către vrăjmașii adevărului, vrăjmașii lui Dumnezeu: aceștia s-au pregătit pe sine pentru primirea pe față, cu lucrul, a trimisului și a uneltei satanei, a învățăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat dinainte în împărtășire după duh cu satana. Este vrednic de adâncă luare-aminte și tânguire faptul că minunile și lucrările lui Antihrist vor pune în încurcătură pe înșiși aleșii lui Dumnezeu.
iar despre semnele premergătoare venirii lui Antihrist scria în 1848
(https://html2-f.scribdassets.com/51ju43qzgg57xelx/images/55-67020df156.jpg, https://html1-f.scribdassets.com/51ju43qzgg57xelx/images/56-d6ea74f4ce.jpg):
«… Scrisoarea dumneavoastră din decembrie am primit-o: atunci eram foarte slăbit. Lucrarea unei doctorii puternice și folositoare mă ținea la pat în cea mai mare parte a timpului, toropindu-mi capul într-un așa hal, încât nu am mai fost în stare să mă ocup cu vreo îndeletnicire a minții. Ca atare, atât față de dumneavoastră, cât și față de mulți alții m-am făcut vinovat prin același lucru: tăcerea.
Când am auzit de întâmplările care schimbă fața pământului nu am simțit nici uluire, nici interesul care se trezește când auzi de ceva nou. Când am auzit de întâmplările acestea parcă aș fi auzit de moartea unui om care de multă vreme suferea și era istovit de o boală incurabilă, omorât de viu prin această boală înainte de a fi omorât prin moarte. Așa mi s-a părut dintotdeauna Europa „civilizată”. Până și mie mi s-a părut ciudată lipsa mea de mirare. Pe când stăteam și mă gândeam la această răceală a mea, mi-am amintit deodată cuvintele Mântuitorului: Iar când veți auzi de războaie, și de zvonuri de războaie, să nu vă tulburați, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârșitul. Și se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție, vor fi cutremure pe alocuri și foamete și tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor (Mc. 13, 7-8). Aici este cu deosebire vrednic de luat în seamă faptul că – și asupra acestei spuse a Evangheliei m-am oprit totdeauna – cel din urmă semn al durerilor de început, care trebuie să premeargă bolii finale – Antihristului – este arătat de Scriptură ca fiind tulburările.
Raționalismul, cu imperativele sale, nu se poate opri din mișcarea sa, întrucât are ca temelie rațiunea omenească cea pururea schimbătoare. Este de așteptat ca boala să evolueze din rău în mai rău. Aceasta a început să zguduie liniștea popoarelor de la începutul secolului trecut; pe măsură ce trece timpul, lucrarea ei este tot mai cuprinzătoare și mai pustiitoare. Din lucrarea finală, la scară mondială, a bolii acesteia trebuie să apară „omul fărădelegilor”, geniul geniilor, așa cum din revoluția franceză s-a născut preînchipuirea lui – colosalul geniu Napoleon. Ce m-a izbit mai mult decât întâmplările de acum? M-au izbit pricinile acestor întâmplări: năzuința de obște a tuturor numai și numai spre cele materiale, ca și cum acestea ar fi veșnice; uitarea celor veșnice, ca și cum acestea nici nu ar exista; batjocorirea și ocărârea creștinismului; prigoana subtilă și crâncenă împotriva Bisericii, împotriva vieții ei, împotriva Sfântului Duh; înlocuirea Duhului și a rânduielilor Lui prin rațiunea cu nume mincinos și prin rânduielile care vin de la stăpânitorul acestei lumi – tulburări de obște, în toată lumea, ca la turnul Babilonului; construcția de căi ferate peste tot – iarăși lucrare ca la turnul Babilonului. Trebuie să băgăm de seamă că Dumnezeu, după cuvântul Scripturii, a amestecat limbile și a despărțit popoarele ca să le răpească oamenilor putința de a împlini toate planurile păcătoase prin puterile unite ale întregii omeniri: trenurile le redau oamenilor putința aceasta. Atunci, la turnul Babilonului, S-a pogorât Dumnezeu, spune Scriptura, să vadă faptele omenești, și a oprit planul cel nebunesc amestecând limbile; acum este aproape ceasul în care Dumnezeu Se va pogorî din nou să vadă faptele omenești și să le pună capăt de acum nu prin amestecarea limbilor, ci prin schimbarea lumii care s-a învechit în fărădelegi cu o lume nouă, neprihănită.
În vremea pribegiei mele pământești am avut putința de a privi destul de amănunțit la pământul lui Israil, care este Biserica. Ce să spun despre ea? Despre ea trebuie să spun cuvintele proorocului despre pământul cel stricat de sabie, adunat de la limbi multe, pe pământul lui Israil, care s-a făcut pustiu foarte (Iez. 38, 8). Asta spune de Dumnezeu insuflatul proroc, văzând în depărtarea vremurilor vremea cea de pe urmă, destinul Bisericii și puternica împărăție care apare la miazănoapte.
Din neurmata milă Dumnezeiască ni s-a dat în dar cea mai mare binefacere a lui Dumnezeu: cunoașterea lui Hristos, credința ortodoxă în Hristos. Poporul și, în particular, sufletul omenesc nu pot fi cucerite de raționalismul ateu și de urmările lui atâta timp cât sunt străjuite de sfânta credință. Trebuie să priveghem și să ne rugăm, așa cum a poruncit Domnul, ca să scăpăm de nenorocirile cele văzute și nevăzute.»
iar despre științele omenești și rațiunea cu nume mincinos scria (https://html1-f.scribdassets.com/51ju43qzgg57xelx/images/73-98357866ea.jpg):
«Întrebați ce părere am despre științele omenești. După cădere, oamenii au început să lucreze pământul, au început să aibă nevoie de haine și de multe alte lucruri, nevoie care însoțește pribegia noastră pământească: pe scurt, au început să aibă nevoie de dezvoltare materială. Năzuința spre aceasta este trăsătura deosebitoare a veacului nostru.
Științele sunt rod al căderii noastre, odraslă a vătămării rațiunii noastre. Erudiția – dobândirea și păstrarea cunoștințelor adunate de către oameni în vremea vieții lumii căzute – este făclia omului celui vechi, făclie prin care negura întunericului în veac se păzește (Iuda 1, 13). Răscumpărătorul le-a înapoiat oamenilor Făclia care le-a fost dăruită la zidire de Ziditor și de care s-au lipsit prin căderea lor. Această Făclie e Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, Care povățuiește la tot adevărul, Care cercetează adâncurile lui Dumnezeu, Care descoperă și lămurește tainele, Care dăruiește și cunoștințe materiale atunci când este nevoie de ele pentru folosul duhovnicesc al omului. Învățatului care dorește să învețe înțelepciunea duhovnicească apostolul îi poruncește: Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înțelept (I Cor. 3, 18). Întocmai! Erudiția nu este înțelepciune adevărată, ci doar părută. Cunoașterea Adevărului, care le-a fost descoperită oamenilor de Domnul, la care se ajunge doar prin credință, la care nu poate ajunge rațiunea căzută a omului, este înlocuită în erudiție prin presupuneri. Înțelepciunea acestei lumi, în care locul de cinste este ocupat de mulți păgâni și atei, este de-a dreptul potrivnică, prin înseși principiile sale, înțelepciunii duhovnicești, dumnezeiești. Nu poți să urmezi atât uneia cât și celeilalte; de una trebuie neapărat să te lepezi. Omul căzut este minciună, și din filosofările lui s-a alcătuit rațiunea cu nume mincinos, adică felul de a gândi, suma concepțiilor și cunoștințelor false, care sunt raționale numai la suprafață, dar în esența lor sunt rătăcire, aiurare, îndrăcire a minții lovite de molima ucigătoare a păcatului și căderii. Această boală a minții se descoperă cu o plinătate deosebită în științele filosofice.»
Sfântul Iustin Popovici, în cartea sa Biserica Ortodoxă și ecumenismul (https://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Iustin-Popovici-Biserica-Ortodoxa-si-Ecumenismul.pdf) despre Sfântul Nicolae Velimirovici, care «spune adevărul amar» despre educația Europei, despre Europa și judecata lui Hristos cu Europa, scrie:
«De Dumnezeu luminatul ierarh spune adevărul amar privitor la educația/luminarea europeană:
„Școala Europei s-a despărțit de credința în Dumnezeu. În aceasta stă prefacerea ei într-o ucigașă prin otrăvire, în aceasta stă moartea omenirii europene. În culturile închinătoare la idoli, știința nu s-a despărțit niciodată de religie, cu toate că religia este în ele greșită și proastă. Lucrul acesta s-a întîmplat numai în Europa, care primise credința cea mai desăvîrșită. Însă, din pricina ciocnirii ei cu mai-marii bisericii, Europa s-a înrăit și a lepădat credința cea mai desăvîrșită, păstrînd știința cea mai nedesăvîrșită. Vai, frații mei, a lepădat știința Dumnezeiască și a îmbrățișat neștiința omenească! Ce prostie și cît întuneric!”»
și:
«Despre judecata lui Hristos cu Europa, iubitorul de Hristos episcop zice:
„Dacă istoria ultimelor trei veacuri – al optsprezecelea, al nouăsprezecelea și al douăzecelea – ar putea fi numită cu un singur nume care să i se potrivească desăvîrșit, atunci nu ar fi altul mai bun decît cel de „protocolul judecății dintre Europa și Hristos”; fiindcă în ultimele trei sute de ani nu s-a întîmplat nimic în Europa care să nu aibă atingere cu Hristos-Dumnezeu. În judecata aceasta între Hristos și Europa, se întîmplau următoarele:Hristos spune Europei că este botezată întru numele Lui și că trebuie să rămînă credincioasă Lui și Evangheliei Lui.
La aceasta, Europa învinuită răspunde:
– Toate religiile sînt egale. Ne-au spus-o enciclopediștii francezi. Și nimeni nu poate fi silit să creadă un lucru sau altul.
Europa îngăduie toate religiile ca superstiții populare, de dragul intereselor sale imperialiste, dar ea însăși nu urmează nici o religie. Cînd își va împlini scopurile sale politice, atunci își va încheia repede socotelile cu aceste credințe deșarte.Hristos întreabă cu durere:
– Cum puteți voi, oamenii, să trăiți numai cu interesele voastre imperialiste, materialiste, adică numai cu pofta animalică pentru hrană trupească? Eu am vrut să vă fac dumnezei și fii ai lui Dumnezeu, iar voi fugiți și urmăriți să vă faceți deopotrivă cu animalele de sub jug.Europa răspunde:
– Ești depășit. În locul Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia și biologia. Acum cunoaștem că nu sîntem urmașii Tăi și ai Tatălui Tău ceresc, ci ai urangutanului și gorilei, ai maimuței. Noi acum ne desăvîrșim ca să ajungem dumnezei, fiindcă nu recunoaștem alți dumnezei afară de noi înșine.Hristos grăiește:
– Voi sînteți mai tari de cerbice decît vechii iudei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cerească, și voi mergeți din nou înapoi în întuneric, ca orbul în noroi. Eu Mi-am vărsat sîngele pentru voi. Eu v-am arătat dragostea Mea, atunci cînd toți Îngerii își întorceau capetele, neputînd suferi putoarea iadului vostru. Atunci deci, cînd erați întuneric și împuțiciune, am fost singurul care am stat să vă curățesc și să vă luminez. Să nu fiți deci acum necredincioși, căci vă veți întoarce din nou în întunericul acela nesuferit și în împuțiciune.Europa, zîmbind subțire, strigă:
– Fugi de la noi. Nu te recunoaștem. Noi urmăm filosofia elină și civilizația romană. Vrem libertate. Noi avem Universități. Știința este steaua noastră călăuzitoare. Emblema noastră este: libertate, fraternitate, egalitate.
Rațiunea noastră este dumnezeul dumnezeilor. Tu ești un asiatic. Noi te tăgăduim. Ești numai un basm vechi al bunicilor noștri.La care, Hristos, cu lacrimi în ochi:
– Iată, eu plec, dar voi veți vedea. Ați lăsat calea lui Dumnezeu și ați plecat pe calea lui satan. Binecuvîntarea și fericirea s-au luat de la voi. În mîna Mea se află viața voastră și moartea voastră, fiindcă M-am dat pe Mine Însumi la răstignire pentru voi. Cu toate astea, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre și căderea voastră de la Mine, Mîntuitorul vostru. Eu am arătat dragostea Părintelui Meu către toți oamenii și am vrut să vă mîntuiesc pe toți prin dragoste.La care Europa:
– Care dragoste? Ura sănătoasă și bărbătească împotriva tuturor celor ce nu sînt de acord cu noi, acesta e programul nostru. Dragostea Ta este numai un basm. În locul basmului acestuia noi am ridicat steagul naționalismului, și al internaționalismului, și al etatismului, și al progresismului, și al evoluționismului, și al scientismului, și al culturismului. În aceasta se găsește mîntuirea noastră. Iar Tu pleacă de la noi.Frații mei, în vremurile noastre această discuție în contradictoriu a luat sfîrșit. Hristos a plecat din Europa, precum odinioară din ținutul Gadarenilor la poftirea acelora. Dar, îndată ce a plecat, a venit război, urgie, spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria dinainte de creștinism: a avarilor, a hunilor, a longobarzilor, a africanilor, numai că de o sută de ori mai înfricoșătoare. Hristos Și-a luat Crucea și binecuvîntarea Sa și a plecat. A rămas în urmă întuneric și putoare. Iar voi hotârîți-vă acum cu cine vreți să fiți: cu întunecata și puturoasa Europă, sau cu Hristos?”
Binevestitorul cel întocmai cu Apostolii zice despre „Demonia albă” -Europa:
„Ce socotiți voi cu privire la Europa? Africanii și asiaticii îi numesc pe europeni „dracii albi”. De aceea, ei ar putea să numească Europa „Demonia albă”. Ar numi-o „albă” din cauza albeții pielii, iar „Demonia” – din pricina negrelii sufletului ei; fiindcă Europa a tăgăduit pe singurul Dumnezeu și a luat tronul și vrednicia cezarilor romani. Și, la fel ca cezarii romani înainte de distrugerea Romei, așa și ea a încredințat toate noroadele pămîntului că fiecare poate să se închine la zeii săi așa cum știe și cum poate, căci ea va îngădui aceasta, dar că noroadele au datoria să se închine mai întîi ei, avînd-o ca zeitate ultimă – fie sub numele de Europa, fie sub numele de „Cultură”.În felul acestea, frații mei, a înviat întocmai ca un vîrcolac, în zilele noastre, Roma cea satanică, Roma aceea dinainte de Constantin cel Mare, care prigonea cu foc și sabie pe creștini și Îl împiedica pe Hristos să pătrundă în Europa. Numai că „Demonia albă” a căzut într-o boală mai grea decît vechea Romă. Căci, dacă Roma cea închinătoare la idoli era chinuită de un singur drac, „Demonia albă” este chinuită de șapte duhuri rele, mai crunte decît dracul acela al Romei. Iată deci noua Romă închinătoare la idoli, iată o nouă mucenicie pentru creștinism. Să fiți gata a primi mucenicia pentru Hristos din partea „Demoniei albe”.
Noua Europă închinătoare la idoli nu se laudă cu nici o dumnezeire mai presus de ea. Ea se laudă numai cu sine, cu înțelepciunea sa, cu puterea sa. Este ca un balon umflat, gata să se spargă, spre rîsul Africii și al Asiei; un buboi copt, gata să se deschidă și să umple totul de putoarea lui. Aceasta este Europa anticreștină de astăzi, „Demonia albă”.
Europa trăiește în cercul vicios al descoperirilor. Oricine se înfățișază cu o nouă descoperire este propovăduit ca geniu. Iarăși: oricine vestește descoperirile celorlalți este numit doctor în științe. Descoperirile Europei sînt multe, aproape nenumărate. Dar nici una din descoperirile acestea nu face pe om mai bun, mai cinstit, mai luminat. Europa, în ultima mie de ani, nu s-a înfățișatat nici măcar cu o singură descoperire pe tărîmul duhovnicesc și moral, ci exclusiv și numai pe acela material. Descoperirile Europei au condus omenirea pe marginea prăpastiei. Au condus-o la o întunecare duhovnicească nemaiîntîlnită în istoria creștinismului și la distrugere plină de întuneric; căci toate descoperirile ei, nu știm dacă din cauza gîndirii sale rele sau din pricina înrîuririi evreilor, Europa le-a îndreptat împotriva lui Hristos.
Cînd s-a descoperit telescopul pentru observarea stelelor îndepărtate, oamenii de știință europeni l-au tălmăcit în dauna Evangheliei lui Hristos.
Cînd s-a descoperit microscopul, a fost iarăși rîs împotriva lui Hristos.
Cînd s-a născocit trenul, mașina cu aburi, telegrafia și telefonul, tot văzduhul a răsunat de lauda de sine a Europei în ciuda lui Dumnezeu și a Hristosului Său.
Cînd oamenii au născocit mașinile de călătorit pe mare, de zburat prin văzduh, de vorbit la mari depărtări, atunci Hristos s-a arătat în Europa tot atît de nefolositor și de înapoiat ca mumiile egiptene. Dar toate descoperirile ei, de-a lungul ultimelor două sute de ani, Europa le-a întrebuințat pentru sinuciderea sa în războaie mondiale, pentru crimă, pentru ură, pentru prăbușire, pentru înțelpciune, pentru siluire, pentru impietatea privitoare la cele sfinte și cuvioase ale noroadelor, pentru minciună, pentru necinstire, pentru destrăbălare și pentru ateism în toată lumea. În realitate, Europa nu a înșelat pe nimeni altcineva decît pe sine însăși. Noroadele necreștine au înțeles ce este Europa, ce dă ea și ce voiește: pentru aceasta au și numit-o „Demonia albă”.Ascultă ce spune Împăratul-Prooroc David:Aceștia se laudă cu carele lor și aceștia cu caii lor, dar noi ne vom mări în numele Domnului nostru(Ps. 19:8).
Lăudăroșii aceia vor adormi pe pernele slavei lor mincinoase, iar noi ne vom ridica și ne vom îndrepta. Iar Apostolul Pavel strigă cu și mai multă putere:
Omule,ce ai tu, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă ai primit, pentru ce te lauzi, ca și cum n-ai fi primit?(1 Corinteni 4:7). Cunoaște că toate descoperirile s-au făcut pe pămîntul lui Dumnezeu, înaintea ochilor lui Dumnezeu, și învață de aici atît rușinea, cît și cinstea!”»
Hristos grăiește:
– Voi sînteți mai tari de cerbice decît vechii iudei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cerească, și voi mergeți din nou înapoi în întuneric, ca orbul în noroi. Eu Mi-am vărsat sîngele pentru voi. Eu v-am arătat dragostea Mea, atunci cînd toți Îngerii își întorceau capetele, neputînd suferi putoarea iadului vostru. Atunci deci, cînd erați întuneric și împuțiciune, am fost singurul care am stat să vă curățesc și să vă luminez. Să nu fiți deci acum necredincioși, căci vă veți întoarce din nou în întunericul acela nesuferit și în împuțiciune.Europa, zîmbind subțire, strigă:
– Fugi de la noi. Nu te recunoaștem. Noi urmăm filosofia elină și civilizația romană. Vrem libertate. Noi avem Universități. Știința este steaua noastră călăuzitoare. Emblema noastră este: libertate, fraternitate, egalitate.
Rațiunea noastră este dumnezeul dumnezeilor. Tu ești un asiatic. Noi te tăgăduim. Ești numai un basm vechi al bunicilor noștri.La care, Hristos, cu lacrimi în ochi:
– Iată, eu plec, dar voi veți vedea. Ați lăsat calea lui Dumnezeu și ați plecat pe calea lui satan. Binecuvîntarea și fericirea s-au luat de la voi. În mîna Mea se află viața voastră și moartea voastră, fiindcă M-am dat pe Mine Însumi la răstignire pentru voi. Cu toate astea, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre și căderea voastră de la Mine, Mîntuitorul vostru. Eu am arătat dragostea Părintelui Meu către toți oamenii și am vrut să vă mîntuiesc pe toți prin dragoste.La care Europa:
– Care dragoste? Ura sănătoasă și bărbătească împotriva tuturor celor ce nu sînt de acord cu noi, acesta e programul nostru. Dragostea Ta este numai un basm. În locul basmului acestuia noi am ridicat steagul naționalismului, și al internaționalismului, și al etatismului, și al progresismului, și al evoluționismului, și al scientismului, și al culturismului. În aceasta se găsește mîntuirea noastră. Iar Tu pleacă de la noi.