Se tot vorbește de pacea în Ucraina, promisă de Trump încă din campania sa electorală, așa-zisa pace ”în 24 de ore”, care oricum nu avea cum să fie realizată în acest termen scurt. Dar Trump își ia în serios rolul de a aduce pacea promisă (poate în megalomania lui visează la un Premiu Nobel pentru pace), dar vedem că o face și o forțează ca și una total defavorabilă Ucrainei, victimei agresiunii, în timp ce pare să favorizeze tot mai deschis pretențiile tot mai mari și mai absurde ale agresorului, Rusiei lui Putin, care vine cu cereri atât de mari de parcă ar fi câștigat războiul, de parcă Ucraina ar fi capitulat și trupele rusești tocmai defilează prin Kiev. Așa arată pretențiile lui Putin. Confruntate cu realitatea dură de pe câmpul de luptă, Rusia lui Putin se sforțează cu disperare să cucerească cele patru oblasturi pe care le-a anexat declarativ în toamna lui 2022, când a devenit clar încă din aprilie 2022 că nu poate cuceri întreaga Ucraină prin forța armelor. De aceea și-a acordat pretențiile pe măsură, anunțând ca nou obiectiv (mult redus decât cele inițiale) cucerirea celor patru oblasturi, dar și aici are mari dificultăți în urma rezistenței acerbe a ucrainenilor, astfel că după trei ani de război cu pierderi enorme din partea rușilor, pe tărâm militar, economic, diplomatic, de imagine, dar și social, au ajuns că dețină abia între 50% și 90% din cele patru oblasturi (maxim fiind 90% în Luhansk) și să se sforțeze în continuare, cu câștiguri incrementale plătite cu costuri umane și materiale de nesusținut, în încercarea de a ocupa cele patru oblasturi anexate declarativ cu doi ani și jumătate în urmă, caz unic în istoria mondială.
Și în același timp să facă față contraatacurilor ucrainene, cum sunt cele actuale din Pokrovsk, Toretsk, Chasiv Yar și Kupiansk. Pe restul frontului, chiar dacă au anihilat aproape total capul de pod din Kursk, după mai bine de șapte luni de lupte cu pierderi masive, și acum încearcă din nou să pătrundă de acolo spre Summy, ucrainenii au forțat frontiera mai la sud, spre Belgorod.
Dar, iată că vine Trump și îi aruncă un colac de salvare lui Putin, o gură de oxigen, în ciuda oricărei logici strategice și elementare. Și brusc, pretențiile lui Putin redevin cele de la începutul războiului, puțin mai voalate, dar toate îndreptate spre același rezultat: capitularea Ucrainei.
Dar pentru toți europenii și întreaga lume liberă este esențială menținerea Ucrainei în luptă, indiferent de costurile noastre, fiindcă noi, europenii, plătim cu bani, ucrainenii plătesc cu sânge.
Dar ce ar fi dacă mâine războiul s-ar termina în condițiile Rusiei, agreate de Trump?
Scenariul căderii Ucrainei
Să facem un exercițiu de imaginație, să zicem că mâine Zelenski acceptă toate condițiile puse de Trump și Putin și încetează total rezistența. Conform cererii lui Putin, dar și dorinței lui Trump, care îl urăște, Zelenski este înlăturat în favoarea unui lider obedient Moscovei. Rușii anexează o mare bucată la est, inclusiv Odessa și Bugeacul, iar Ucraina rămâne un stat minor, fără ieșire la mare, condus de un filorus, pe modelul Belarusului lui Lukashenko, un Belarus 2.0.
Rușii, stăpâni pe Bugeac și pe Odessa, fac legătura terestră cu Transnistria, cum au făcut-o între Crimeea și Donbass în 2022. Suntem vecini cu Rusia la Galați, peste Prut, dar și în Delta Dunării, peste brațul Chilia.
În mai puțin de o lună, bașcanul Găgăuziei cere alipirea la Rusia cu care este deja vecină la sud, în Bugeac. Un referendum rapid, ca și cel din Crimeea în 2014, nu contează câți votează sau cum votează, s-a decis: Găgăuzia în Rusia, sau Novorusia. Urmează provocări pe Nistru și la Tighina, demonstrații pro-ruse la Bălți. Alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt puternic influențate de atacuri cibernetice și de cele de pe platformele de socializare ca și Tik Tok, identic ca și cele de la alegerile din România din noiembrie 2024. O majoritate rusofonă în parlamentul moldovean, care forțează demiterea președintelui Maia Sandu. Apar omuleții verzi în Chișinău, la fel ca și în Crimeea în 2014. Republica Moldova cere ajutor României.
De aici se dezvoltă două posibile scenarii. Primul, România intervine. Dar fără sprijin NATO, deoarece NATO este o alianță defensivă, iar SUA lui Trump nu vrea să audă de așa ceva. Dacă România intervine, este deja scenariul din romanul meu Sânge pe Nistru, disponibil aici https://marist.ro/shop/sange-pe-nistru-autor-cristian-negrea/ .
Dacă România nu intervine, Republica Moldova este absorbită de Rusia și revenim la situația din 1940, când aveam graniță cu URSS din Maramureș până la Sulina. Și în 1940 am avut provocările pe brațul Chilia, după ce am cedat Basarabia în iunie, am fost atacați la 26 octombrie 1940 pe brațul Chilia de către sovietici, șase grăniceri români fiind uciși în luptă, sovieticii ocupă mai multe ostroave și insule de pe Brațul Chilia: Daleru Mare, Daleru Mic, Saigeac, Tătaru Mare, Maican. Pe timp de pace, după ce le-am cedat Basarabia și nordul Bucovinei în 28 iunie 1940. Credeți că rușii se vor manifesta diferit dacă ajung din nou la frontiera noastră?
Dar trebuie dezbătută o chestiune esențială pentru a înțelege contextul eventualei căderi a Ucrainei și, mai ales, ce va urma inevitabil.
De la Războiul Rece la Ucraina, pregătirea NATO pentru LSCO
În timpul Războiului Rece, prin anii 70-80, ambele blocuri militare se pregăteau pentru scenariul cel mai probabil, o confruntare convențională în centrul Europei. Divizii întregi de infanterie, blindate și mecanizate, sprijinite de aviație, față în față pe o linie în centrul Europei, gata să se bată într-o confruntare ce aduce mai mult cu al doilea război mondial, respectiv genul de LSCO (Large Scale Combat Operations). Punctul cel mai sensibil era trecătoarea Fulda, prin care se aștepta să fie efortul principal al URSS și trupelor din Tratatul de la Varșovia pentru o invazie spre vestul Europei. Era scenariul cel mai previzibil pentru al treilea război mondial, dar care nu s-a mai întâmplat în urma revoluțiilor din 1989 și disoluției URSS în 1991.
În cursul acestei concentrări de forțe de ambele părți pe linia de demarcație a Cortinei de Fier, factorii responsabili occidentali au constatat neta superioritate numerică în infanterie, tancuri, mașini blindate și aviație de partea trupelor Tratatului de la Varșovia, dintre care partea leului erau cele sovietice. Deși calitativ infanteria, tancurile, mașinile blindate și aviația NATO era superioară, nu ar fi avut mari șanse într-un scenariu de război convențional în Europa între cele două blocuri. Ca și exemplu, în ww2, germanii au avut tancuri mult superioare față de adversarii lor, dar numărul lor era redus, astfel că tancurile Tiger, deși mult mai bune, nu au avut prea mari șanse contra numărului mult mai mare de T-34 sau Sherman.
Astfel, occidentalii au venit cu soluții ca să ofere atuuri importante infanteriei într-o posibilă confruntare cu blindatele, aspect greu de realizat cu 40 de ani în urmă. Respectiv rachetele portabile antitanc, cele mai cunoscute și care au făcut prăpăd în blindatele rusești în Ucraina fiind FGM-148 Javelin. Dar au fost și altele, ca și britanicele NLAW. Pentru lupta infanteriei contra aviației, rachetele portabile FIM-92 Stinger, care, în mâinile mujahedinilor din Afghanistan, au pus mari probleme superiorității aeriene sovietice în acest război. Iar conceptul și armamentul s-au dezvoltat în continuare, ajungând ca superioritatea în blindate să nu mai fie neapărat o garanție a victoriei, ca și în trecut. Iar acest aspect, anularea superiorității convenționale, a pus mult pe gânduri concepția strategică a URSS, și poate că și asta a contribuit la prăbușirea regimurilor comuniste din estul Europei și la disoluția URSS.
După încheierea Războiului Rece, Occidentul și NATO au avut de a face cu alte tipuri de războaie și provocări. Războiul din Golf (1991) a demonstrat superioritatea decisivă a armamentului occidental și a doctrinei militare occidentale contra unui adversar dotat cu armament sovietic care încă credea că va lupta un război ca și ww2. La fel ca și invazia Irakului din 2003. Dar, între timp s-a produs evenimentul care va schimba paradigma NATO asupra războiului pentru următoarele două decenii. Respectiv atacurile de la 11 septembrie 2001.
Din acel moment, doctrina NATO s-a orientat spre operațiuni de contraterorism și contrainsurgență (COIN), acestea au fost provocările majore în această perioadă. Trupele NATO au fost antrenate și pregătite mai cu seamă pentru misiuni de acest tip, contrainsurgența în teritoriul ocupat, cum a fost cazul Irakului și Afghanistanului, și nu pentru confruntări între armate de sute de mii de oameni, pe mai multe fronturi, cu infanterie, artilerie, blindate și aviație implicate în confruntări directe în teren. Iar această situație reprezintă un handicap major la situația actuală.
Fiindcă paradigma s-a schimbat total la 24 februarie 2022, deși semnale clare au existat încă de la confruntările din Donbass începute în 2014, dar la scară mult mai redusă decât războiul pornit în 2022. Iar handicapul armatelor NATO, care timp de mai bine de două decenii nu s-au pregătit pentru genul acesta de război, respectiv LSCO, este greu de recuperat și această recuperare nu se poate face peste noapte. Sigur, există în fiecare dintre aceste armate un nucleu care ar putea face față satisfăcător unui acest gen de conflict, dar restul, armatele în integralitatea lor? Fiindcă nu poți duce un război de tipul LSCO doar cu forțe speciale (genul de trupe pe pregătirea cărora s-a concentrat NATO în ultimele decenii), este chiar contraproductiv să bagi aceste trupe într-un război de tranșee, fiindcă nu asta este destinația lor, practic le risipești competențele obținute în timp și cu costuri serioase, pe când ele au o altă destinație, mai specială, după cum le și spune numele. Este nevoie de reorientarea doctrinei și pregătirii militare masive pentru războiul actual, nu pentru cel care a trecut.
Din nou dau exemple din istorie, pentru a fi mai explicit. Franța și Marea Britanie în 1940 erau pregătite și se așteptau la un război identic cu cel din 1914-1918, de aceea au fost surprinse de blitzkriegul german declanșat la 10 mai 1940. Saddam Hussein în 1991 se aștepta la un război ca și în trecut, și a fost total depășit de loviturile de precizie ale rachetelor ghidate folosite în locul barajelor de artilerie. Și multe altele.
Dacă Ucraina se prăbușește?
La ora actuală sunt doar două armate bine pregătite pentru LSCO: cea ucraineană și cea rusă. Nevoia și războiul le-a pregătit, tot el este cel care i-a obligat să se adapteze noilor realități ale câmpului de luptă, cea mai reprezentativă fiind dronele. Ucraina a produs anul trecut peste două milioane de drone, se estimează că va dubla producția, fiindcă dronele ucrainene sunt responsabile de peste 70% din pierderile rusești în tancuri, vehicule blindate și material militar, dar și mare parte din pierderile rușilor în soldați. Cu dronele proprii reușesc să bombardeze obiective rusești ca și rafinării, depozite de combustibil și armament, aeroporturi militare adânc în teritoriul Rusiei, la sute de kilometri distanță. Iar trupele lor sunt pregătite și cu experiență de trei ani, ofițerii sunt familiarizați cu genul acesta de război. Iar acest aspect este esențial în continuarea conflictului și în conflictul viitor. Și aici vorbim de câteva sute de mii de combatanți experimentați care de trei ani numai cu asta se ocupă, cu războiul.
La fel și rușii, deși au avut și au pierderi enorme, supraviețuitorii au devenit combatanți experimentați, ofițerii la fel. Se vede după modul în care se adaptează pe front și fac față, deși cu pierderi mari, inovațiilor ucrainene. Și încă atacă, deși pierd mult, sunt alții care vin din spate să înlocuiască pierderile, exact doctrina sovietică. Cei care supraviețuiesc se transformă în luptători de temut, chiar dacă din imensul rezervor de oameni aruncați în luptă rămân un procent mic, dar aceștia devin războinici experimentați.
Deși Ucraina rezistă încă, dacă Truimp le înfige ucrainenilor un cuțit în spate, le taie ajutorul și îi dă lui Putin ce își dorește, s-ar putea să asistăm la căderea Ucrainei, un scenariu catastrofal pentru Europa și pentru întreaga civilizație occidentală. Dar Trump este prea prost ca să înțeleagă asta.
Să presupunem că se încheie pacea dorită de Trump și Putin. Estul Ucrainei este anexat la Rusia, iar în vest este instalat un regim marionetă pro-Kremlin, condus de un Lukashenko ucrainean, partea aceasta de Ucraina devine un Belarus 2.0. După cum spuneam, rușii ajung la gurile Dunării, fac legătura cu Transnistria la fel cum au făcut legătura între Crimeea și Donbass în primăvara lui 2022.
Putin nu vrea pace din mai multe motive expuse în articolul precedent (https://karadeniz-press.ro/de-ce-putin-nu-vrea-pace-in-ucraina/), vă invit să-l citiți neapărat pentru a înțelege contextul dramatic în care trăim. Ce poate face Putin când are la dispoziție o armată de sute de mii de oameni care s-au ocupat doar cu războiul timp de mai bine de trei ani de zile?
Să meargă mai departe, și nu oricum, fiindcă altă șansă nu mai poate avea în viitorul apropiat. Populația este îndoctrinată despre necesitatea războiului (împotriva NATO, să fim bine înțeleși, fiindcă asta repetă propaganda rusă, că este în război cu NATO), trupele sunt acolo, echipate, înarmate, gata de luptă. De ce să le demobilizeze acum, aducând acasă sute de mii de soldați care nu se pot adapta și sunt predispuși la omoruri? Mai ales că are un atu important în mânecă, care dacă nu îl folosește acum, s-ar putea să se întoarcă împotriva lui.
Adică armata ucraineană bine pregătită și experimentată, plus industria ucraineană care produce la greu material militar și drone. Poate veți spune că nu e posibil, dar nimic nu e nou în istorie. Germanii au atacat în 1940 și 1941 cu arme, tancuri și vehicule blindate, unele dintre ele produse în Cehoslovacia ocupată în 1939, respectiv la fabricile Skoda sau uzinele de armament de la care și noi ne aprovizionam. Credeți că rușii vor stopa producția de drone și de armament din fabricile ucrainene după ce pun mâna pe ele, fie direct, fie prin regimul marionetă care le va livra pe tavă? La fel cum Viktor Ianukovici le-a oferit rușilor tot ce au vrut, inclusiv controlul asupra serviciilor secrete după ce a ajuns președintele Ucrainei în 2010. Credeți că un nou Ianukovici nu va face la fel, mai ales după un război devastator?
Iar problema cu militarii este la fel de simplă. Credeți că rușii vor demobiliza armata ucraineană și îi vor lăsa acasă, ca să le vină idei și să se facă partizani, cum au făcut unii ucraineni în perioada interbelică sau imediat după ww2? Sau să-și demobilizeze armata proprie, ca să lase acasă sute de mii de veterani cu probleme care nu se vor putea adapta și ar putea să se alăture, cel puțin o parte, grupărilor criminale mafiote? Și care să perturbe societatea civilă, cum au făcut-o veteranii din Afghanistan după 1989 care au grăbit căderea regimului sovietic? Putin este conștient de această problemă, așa că singura soluție este să îi țină ocupați, și asta e posibil doar cu un nou război, de data asta împotriva unei țări NATO. La fel a făcut Vietnamul după ce i-a alungat pe americani, a invadat Cambodgia, sora comunistă.
Toate premisele sunt pentru un asemenea scenariu, fiindcă toate piesele se potrivesc perfect, iar Putin nu va scăpa ocazia. Ar avea la dispoziție o armată de peste un milion de oameni, experimentați în luptă, industria rusească pe picior de război, plus cea ucraineană, foarte capabilă și performantă. Și aceștia sunt gata, pe poziție, nu mai trebuie mobilizați și aduși pe pozițiile de plecare la o invazie. Practic totul pregătit, mult mai bine așezat decât în planurile sovietice de invadare a Europei Occidentale din timpul Războiului Rece.
De partea opusă, un NATO divizat din cauza incertitudinii SUA din cauza lui Trump, care îl consideră pe Putin prietenul său. Și care poate nu ar fi dispus să respecte Articolul 5 din Carta NATO. O ocazie unică, cu care Putin nu se mai poate întâlni vreodată. Și sunt șanse mari să profite de ea.
Vă veți întreba, desigur, cum ar putea ucrainenii să lupte de partea Rusiei, după ce mai bine de trei ani au luptat cu curaj împotriva ei, când și-au văzut căminele distruse și civilii uciși? O vor face, cea mai mare parte dintre ei. Fiindcă nu vor avea încotro. Familiile lor sunt ostatice ale rușilor, așa că nu prea au cale de întors. Apoi, se vor organiza conferințe și va începe un proces de reeducare a soldaților ucraineni, de tipul celor folosite asupra prizonierilor români din URSS în ww2, care s-au înscris în diviziile ”Tudor Vladimirescu” și ”Horea, Cloșca și Crișan” și care ulterior vor fi baza bolșevizării și comunizării armatei române după război. Și există suficiente argumente, că Vestul i-a trădat, că s-a folosit de ei ca să lupte împotriva fraților ruși etc. Uite cum Trump s-a înțeles cu marele Putin și v-a trădat (aici ar avea dreptate).
În plus, există și altfel de stimulente, ca să le zicem așa. Ucrainenii vor fi trupe de sacrificiu, împinși înainte, iar în spate vor sta cu armele în mâini cecenii lui Kadârov (la fel ca și comisarii politici în ww2) care vor executa pe oricine dă înapoi, exact cum au făcut și în actualul război. Repet, nu este pentru prima dată în istorie, spre exemplu, migratorii îi puneau în față pe cei cuceriți, așa cum ungurii i-au pus în prima linie pe secui. Chiar în acest război ruso-ucrainean, vedem cum batalioanele LNR și DNR (cele recrutate din Luhanskul și Donteskul ocupat) sunt împinse în prima linie, astfel că la ora actuală nici nu mai știm dacă mai există ceva din acestea. Sau dacă mai există vreun bărbat în viață în aceste regiuni ocupate de Rusia, toți fiind trimiși forțat pe front în prima linie.
Iar odată armata ucraineană și industria de apărare ucraineană înglobate în armata rusă, va începe invazia.
Prima țintă, desigur, Polonia și Țările Baltice. Rușii vor invada Țările Baltice, iar prima mișcare va fi tăierea Coridorului Suvalki, punctul nevralgic al NATO, așa cum trecătoarea Fulda a fost punctul nevralgic al NATO în timpul Războiului Rece. Coridorul Suvalki are o lărgime de 60 kilometri între enclava rusă Kalinigrad și Belarus și este singura legătură terestră între Polonia și Lituania. Odată tăiată această legătură îngustă esențială, Țările Baltice vor fi izolate terestru de restul NATO și este doar o chestiune de timp până ce vor fi cucerite, singura cale de aprovizionare fiind cea navală, prin Marea Baltică, dar acolo vor fi submarinele rusești, plus rachetele de croazieră din Kalinigrad. Desigur, invazia va continua pe teritoriul Poloniei. Să nu ne mirăm că polonezii se înarmează în draci tocmai de teama unui astfel de scenariu? Dar România ce face? Tocmai a anunțat că anul acesta începe producția de drone militare, asta la mai bine de trei ani de când războiul este la graniță și s-a dovedit că dronele sunt un factor crucial pe noul câmp de luptă. Deci, începe producția. Dar de fabricile de pulberi mai știm ceva? Fiindcă noi nu producem pulberi, ci le importăm din Serbia, un aliat declarat al Rusiei. Mai trebuie adăugat ceva? Fiindcă România urmează.
A doua țintă va fi România, fără îndoială. Putin vrea anihilarea României fiindcă stă ca un tampon și o barieră spre calea sa spre Balcani și strâmtori, așa cum a fost timp de secole. România, la ora actuală, barează legătura dintre Rusia și Serbia, aliatul ei tradițional. Dacă Ucraina cade și ne trezim cu rușii la Prut, vizavi de Galați și peste brațul Chilia, este clar că vom deveni următoarea țintă a invaziei rusești. Și vom fi atacați de pe actualele frontiere cu Ucraina, în Delta Dunării și în Maramureș, dar și dinspre Bucovina. Iar în acel moment, credeți că sârbii, aliații rușilor, vor sta pasivi? Sau vor încerca să ia întreg Banatul, cum au vrut în 1918? Iar Ungaria lui Orban, prietenul lui Putin, Orban care spunea că Ungaria Mare va fi realizată încă în timpul vieții noastre? Situație identică ca și cea din 1940.
Acest scenariu l-am prevăzut acum aproape 20 de ani, în romanul Când Armele Vorbesc (https://marist.ro/shop/cand_armele_vorbesc-autor-cristian-negrea/) apărut în 2007. Atunci, deși Ucraina era condusă de prooccidentalul Viktor Iushcenko, am prevăzut o revenire la orientarea pro-rusă, ceea ce s-a întâmplat în 2010. Eu am presupus în roman apariția unei dictaturi militare ucraineane de orientare pro-rusă, care va invada România. Dar iată că peste aproape 20 de ani scenariul poate deveni valabil, în cazul în care Ucraina cade, din cauza orbirii strategice a Statelor Unite conduse de Trump.
Iar cei care îl laudă pe Putin și sunt împotriva rezistenței Ucrainei fiindcă vor pace, zic ei, ar trebui să se gândească serios la aceste scenarii, care devin tot mai aproape de realitate, cu fiecare zi care trece.
Ce va fi dacă Ucraina cedează?
Articol original