Mostră de dezinformare online La noi nu se observă, la noi este campanie electorală internă de când ne ştim, dar adevărul trist este că la…
Suferintele romanilor din Basarabia, Bucovina si Transnistria
Sfatul Tarii Deoarece sarbatoarea celor 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu tara se apropie cu pasi repezi, este important sa ne re-amintim sacrificiul…
20 de ani de la Războiul româno-rus de pe Nistru
Războiul de la Nistru este un capitol tragic din istoria Republicii Moldova şi a poporului român. În războiul din 1992 au participat circa 29.000 de…
Ne puteam opri pe Nistru?
În vara aceasta s-au împlinit şaptezeci de ani de la intrarea României în al doilea război mondial, la 22 iunie 1941. Prilej pentru unii de a-şi da cu părerea pe la televiziuni despre una sau despre alta, despre ce ar fi trebuit România să facă atunci şi nu a făcut sau despre ce ar fi trebuit să nu facă dar a făcut. Am văzut peregrinându-se fel de fel de specialişti şi experţi în datul cu părerea, dar prea puţini au reuşit să puncteze situaţia de atunci şi adevărul,…
