Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise.
Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!
Parintele Arsenie Boca – “Sfantul ocrotitor al romanilor”
Deşi încă necanonizat „oficial”, el a intrat deja în inima poporului nostru drept un sfânt. Atât în viaţa sa, cât şi după mutarea sa la…
Pentagrama trăirii româneşti
Noi, românii, avem în istorie un fel de ciclicitate excepţională. Adică, suntem capabili de oameni şi realizări excepţionale şi prea puţin capabili să construim cu…
Părintele Justin despre plecarea românilor în străinătate
“Ce a făcut străinătatea din bietul român? Vine şi el în ţară, după 4, 5 ani de stat în occident cu o maşină ultimul răcnet,…
Scrisoare catre UE
Excelențele Voastre, Suntem un grup de intelectuali români – savanți, universitari, cercetători în domeniul științelor fundamentale, aplicative și umaniste, scriitori și artiști. Unii suntem veterani…
Blestemul aurului la Romani
Un documentar despre aurul Romanilor http://c.noi3.org/apps/files_sharing/get.php?token=9f5a5c79a210d044483cab6395fa6049723f29bc Vizionare placuta
Suferintele romanilor din Basarabia, Bucovina si Transnistria
Sfatul Tarii Deoarece sarbatoarea celor 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu tara se apropie cu pasi repezi, este important sa ne re-amintim sacrificiul…
450 de militari români s-au antrenat cu americanii, în Germania
450 de militari români s-au antrenat în cursul lunii ianuarie alături de forţele terestre ale SUA la baza Hohenfels, din Germania, în vederea participării la…
RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC
Razboiul nevazut…Un joc al inteligentelor departe de “imaginea” James Bond. Un joc ce dateaza din timpuri imemoriale; joc in care doar cel mai inteligent si…
Sa fim ROMANI, mai este sau nu, cool!?
Asistam de peste 20 de ani incoace la un fenomen, zicem noi periculos si tendentios, pentru noi toti, oamenii de rand, ce formam majoritatea…
Români sau valahi, o dezbatere sterilă
E suficientă o scurtră privire în istoria noastră și a regiunii în care trăim pentru a înțelege un adevăr pe care mulți români preferă să-l ignore. Anume că vecinii noștri cu care ne-a procopsit istoria și migrațiile popoarelor nu ne-au înghițit niciodată, ei făcând tot ce le stătea în putință pentru a scăpa de noi. Au încercat prin toate mijloacele, inclusiv militare, istoria noastră fiind doar un șir continuu de lupte și eforturi pentru a ne păstra limba și neamul. Iar vecinii noștri, cu excepția unor scurte perioade în care i-am avut aliați de conjunctură pe unii sau pe alții,…
Luptătorii români din Siberia
O Anabasis românească, aşa a numit istoricul român Constantin Kiriţescu această campanie fără egal în istoria militară românească. Spre comparaţie, în actuala campanie din Afghanistan, armata română a avut până la 2000 de militari la un moment dat, în schimb, românii din campania susmenţionată au fost de cinci ori mai mulţi, mult mai departe, şi ani de zile au fost total rupţi de legăturile cu ţara. Într-adevăr, poate fi comparată cu epopeea celor zece mii de greci pierduţi în Persia, descrisă magistral de Xenofon în opera numită chiar Anabasis.
Noi şi sârbii
Spuneam în articolul Noi şi bulgarii că, înconjurați de o mare de slavi și fino-ugrici, care nu au precupețit niciun efort pentru a ne desființa ca neam și națiune și care au folosit fiecare ocazie posibilă pentru a ne șterge de pe hartă și chiar de pe fața pământului, ne-am căutat cu disperare vecinii care ne-ar fi putut fi prieteni și aliați, alții decât Marea Neagră. Primii spre care ne-am îndreptat privirile au fost bulgarii, care ne datorau atât de mult, chiar și existența lor ca și stat, obținută inclusiv prin sângele și baioneta dorobanțului român
