Mandria este semetie, cuget sfidator si faptul de a gandi [despre sine] cele ce nu se cuvin. Mandria este asemenea dispretului fata de Dumnezeu; pentru ca atunci cand cineva lucreaza un anume bine si nu-l pune pe seama lui Dumnezeu, ci pe seama puterii proprii, Il dispretuieste pe Insusi Dumnezeu. Mandria este tagaduirea lui Dumnezeu, pentru ca acela care isi pune reusitele pe seama sa Il neaga pe Dumnezeu si se asaza pe sine in locul lui Dumnezeu.
{{all}}
Mandria este semetie, cuget sfidator si faptul de a gandi [despre sine] cele ce nu se cuvin. Mandria este asemenea dispretului fata de Dumnezeu; pentru ca atunci cand cineva lucreaza un anume bine si nu-l pune pe seama lui Dumnezeu, ci pe seama puterii proprii, Il dispretuieste pe Insusi Dumnezeu. Mandria este tagaduirea lui Dumnezeu, pentru ca acela care isi pune reusitele pe seama sa Il neaga pe Dumnezeu si se asaza pe sine in locul lui Dumnezeu.
Teodoret spune:
„Toate felurile de pacate sunt respingatoare, dar cea mai nesuferita dintre toate este mandria.”
Iar Sfantul Grigorie de Nyssa afirma:
„Mandria – ar putea spune oricine – este samanta sau radacina spinului pacatului pentru cel care socoteste ca nu va pacatui.”
Teofilact numeste mandria „culmea rautatilor si dispret fata de Dumnezeu“.
Iar Vasile al Seleuciei spune:
„Mandria este obarsia bolilor, vrajmasa lui Dumnezeu; ea ignora cele ale firii si este bolnava de cele ale diavolului, din cauza carora drumul spre virtute este zadarnic; chiar daca ai aduna toate virtutile laolalta, de indata ce se arata aroganta, facliile acestora se sting [cu totul]. Nici un folos [duhovnicesc] nu aduce postul, atunci cand se insoteste cu mandria; de prisos este fecioria, odata ce a fost intinata de mandrie; Dumnezeu nu primeste dreptatea care se pune in slujba trufiei si uraste facerea de bine hranita cu [patima] infumurarii.“
Cel mandru este o fiinta nerecunoscatoare si nechibzuita. Sfantul Vasile cel Mare spune ca
„omul mandru este acela care isi manifesta ingamfarea sub ochii celor de fata, fiind priceput in a se arata celorlalti mult mai bun decat este in realitate“.
Isidor Pelusiotul declara:
„Pe cel care pe de o parte savarseste un oarecare lucru, dar care apoi il arata ca fiind mult mai mare decat este in realitate, dispretuindu-i pe ceilalti, trebuie sa-l numim mandru.”
Sfantul Ioan Gura de Aur spune despre mandrie:
„Nici un rau nu este asemenea mandriei: face din om un demon, o fiinta care insulta, huleste, se jura stramb; provoaca moarte si doreste sa ucida. Cel mandru traieste vesnic in necazuri, vesnic este indignat, vesnic este tulburat. Nu este cu putinta sa-si sature vreodata patima; chiar daca-l va vedea pe imparat plecandu-i-se si inchinandu-i-se, tot nu-i va fi indeajuns, ci si mai mult se va aprinde; asa cum iubitorii de arginti, cu cat ar aduna, cu atat au nevoie de mai mult, la fel si cei mandri, cu cat se bucura de mai multa cinste, cu atat o poftesc si mai mult; in acest fel, patima lor va spori [neincetat]; pentru ca este patima, iar patimile nu au nici o limita si nu se opresc deci atunci cand il vor nimici pe cel care le poseda.“
Mandria naste necuviinta, ocara, dispretuirea semenilor, lipsa de grija fata de saraci, impietrirea si neomenia. Dumnezeu Isi intoarce fata de la cel mandru. „Dumnezeu celor mandri le sta impotriva.”