Marirea inseamna a cugeta cele inalte, dar din vanitate si mandrie. Cel ce se mareste pe sine se socoteste deasupra tuturor prin izbanzile sale [inchipuite] si se infumureaza pentru virtuti, refuzand sa fie numarat printre cei simpli si umili; omul care se mareste pe sine este fanfaron, arogant, egoist, narcisist, iubitor de sine, dispretuitor.

Omul care se mareste pe sine se afunda in pofte absurde si trezeste in inima sa patimi nesatule; urmareste satisfacerea lor si, atunci cand esueaza, soarbe pahare neintrerupte de tristeti. Zadarnicia il stapaneste si l-a imbatat, adapandu-l din pocalul pe care-l tine-n mana. Cel ce se mareste pe sine duce o viata plina de necazuri.

Despre marire si despre cel ce se mareste pe sine

Marirea inseamna a cugeta cele inalte, dar din vanitate si mandrie. Cel ce se mareste pe sine se socoteste deasupra tuturor prin izbanzile sale [inchipuite] si se infumureaza pentru virtuti, refuzand sa fie numarat printre cei simpli si umili; omul care se mareste pe sine este fanfaron, arogant, egoist, narcisist, iubitor de sine, dispretuitor.

Omul care se mareste pe sine se afunda in pofte absurde si trezeste in inima sa patimi nesatule; urmareste satisfacerea lor si, atunci cand esueaza, soarbe pahare neintrerupte de tristeti. Zadarnicia il stapaneste si l-a imbatat, adapandu-l din pocalul pe care-l tine-n mana. Cel ce se mareste pe sine duce o viata plina de necazuri.

Despre aroganta

„Aroganta este o stare [morala] care creeaza aparenta binelui sau a virtutilor care [de fapt] sunt inexistente” [Platon]. Cel arogant, desi este sarac, vrea sa arate ca este bogat; desi se afla in nevoi, incearca sa creeze impresia ca traieste in belsug; fiind cu totul lipsit de cele necesare, striga in gura mare ca este prosper; ofera in dar cele de care are nevoie pentru a supravietui si rascumpara cele cu care vrea sa faca parada; cauta lauda si vaneaza cinstirea, isi reneaga clasa din care face parte si isi insuseste un nume fals pentru a se recomanda ca fiind de neam nobil; se faleste cu facerile lui de bine si spune cuvinte mari despre fericirea sa; se lauda cu bogatia si se faleste cu vita lui nobila; se mandreste cu frumusetea si socoteste ca insusirile sale sunt exceptionale. Cei care-l cunosc il batjocoresc si cei ai casei isi rad de el. Aroganta este o patima foarte grava si cauza multor rele pentru societate; ea raspandeste vrajba si dezbinarea pretutindeni, provoaca schisme, rastoarna regimuri [politice], tulbura pacea, instiga la razboi, aprinde orase, dezlantuie toate relele.

Despre slava desarta

Slava desarta, spune Sfantul Vasile cel Mare, este hotul mieros al bogatiei duhovnicesti, gadele cel dulce ce al sufletelor noastre, molia virtutilor; care ne rapeste intr-un chip placut cele bune si care amesteca cu miere otrava propriei noastre amagiri, intinzand cugetului oamenilor paharul pustiirii.

Slava desarta nu este numai nimicitoarea faptelor bune, ci si povatuitoarea celor rele.

Slava desarta pateaza sufletele oamenilor cu toata pangarirea.

Ioan Damaschin spune:

“Slava desarta este desarta nu pentru ca iubeste slava, ci pentru ca nu iubeste slava lui Dumnezeu”.

Slava desarta subrezeste pana si temeliile celor mai inalte virtuti, lucrand la suprimarea lor; slava desarta este un rau foarte mare si viclean.

Sfantul Vasile cel Mare descrie astfel slava desarta:

“Cel care este slavit pentru bogatia lumeasca si poarta grija de slava omeneasca, care e trecatoare, si se increde in virtutile trupesti, are parte de slava pe care si-o acorda el insusi, nu insa de cea care duce la ceruri, ci de cea care ramana in tarana”.

Isidor compara slava desarta cu o floare care nu infloreste decat pentru cel mult o zi.

Despre incapatanare

Incapatanarea este opinia neclintita si de neschimbat a celui indaratnic. Omul incapatanat nu asculta decat de propria sa parere si se lupta din rasputeri pentru a si-o impune, cu toate ca este nechibzuita si puerila; este ignorant si vulgar. Aristotel spune: „Indaratnicii sunt cei care nu-si urmeaza decat propria lor opinie, cei ignoranti si! mitocani” (Etica nicomahica).

Cei incapatanati sunt infumurati, iubitori de vrajba, indaratnici, necrutatori, certareti, egoisti si ambitiosi. Persista sa-si impuna opinia lor in detrimentul adevarului si a ceea ce este intr-adevar de folos. Nu le pasa de adevar, de ceea ce este corect si drept; contrazic pe toata lumea in aceeasi masura, dar nu au obiceiul sa contrazica in chip intemeiat. Cel incapatanat nu poate sa-si faca prieteni, deoa­rece este respins de toti. Ca membru al unei comu­nitati, este nesuferit; prin incapatanarea lui zadar­niceste toate intrunirile. Ca partener de afaceri, este ireconciliabil, ca sot, este tiran si ca reprezentant al puterii, este foarte primejdios, pentru ca nu accepta nici un sfat din partea nimanui. Omul incapatanat cade in multe rele si adesea indaratnicia nu-l adapa decat cu amaraciune.

Despre laudarosenie si despre cel laudaros

Laudarosenia sau fanfaronada inseamna a rosti vorbe mari, a grai fara nici un respect despre orice, a te trufi si a vorbi semet, a sfida si a insulta.

Omul laudaros isi deschide gura si spune lucruri exagerat de mari; cugeta arogant si-i desfiinteaza pe cei buni; ii dispretuieste pe cei puternici si arunca cu noroi in cei umili; se lauda cu marimea puterii sale si se increde in bogatie si vigoare.

Rade de cei care se tem de Dumnezeu si le vor­beste de sus, dintr-un spirit de fanfaronada. Vorbeste despre lucruri insemnate si se prezinta pe sine ca om incercat si desavarsit; vorbeste hulitor si isi bate joc de cei intelepti; incalca legea si refuza indato­ririle [cetatenesti]; savarseste nedreptatea si-i minte pe cei cu care poarta discutii. „Pierde-va Dom­nul toate buzele cele viclene si limba cea plina de laudarosenie”, spune Scriptura: pedeapsa dumnezeiasca ii asteapta pe cei laudarosi.

Laudarosul huleste si nu arata supunere fata de legi; le contesta autoritatea; vorbeste despre sine ca despre un inalt demnitar si isi proslaveste puterea; in cuvintele lui domina egoismul, iar gandurile sunt conduse de aroganta si infumurare. Plin de sine si orgolios, paseste trufas in lume, ca sa iasa in evidenta. Laudarosul este totodata obraznic si las; caci, fiind lipsit de judecata, este bolnav cu sufletul. Ameninta cu vorba, dar moare de frica. Sufletul laudarosului este lipsit de tarie morala, fiind las si nerusinat, pueril si necugetat. Dumnezeu Isi intoarce fata de la cel laudaros.

Despre lauda de sine

Lauda de sine inseamna a vorbi despre persoana proprie ca si cum ai fi cineva cu adevarat important sau cel mai capabil dintre toti; [cei care se comporta astfel] dovedesc o minte impovaratoare si ingusta; multi, dintre cei care intalnesc aceasta atitudine, fug de un astfel de om, fiind dezgustati [de el] (Plutarh).

„Lauda indreptata spre sine este goala si lipsita de orice valoare; atunci cand acestia n-au parte de laudele altora, impinsi de ambitia proprie, care rav­neste lauda, si parandu-li-se ca e just, se comporta intr-un mod urat” (Plutarh).

„Lauda de sine, facand parada de cuvinte, nu arata decat lipsa faptelor; vadeste mai degraba falsa virtute, care este interesata de aspectul exterior al lucrurilor, acuzand existenta unei minti goale pe dinauntru. Asadar, trebuie sa doresti sa faci cat mai multe fapte [bune], dar sa vorbesti cat mai putin [despre ele], ca sa nu ajungi sa fii asemenea unui butoi, plin de mandrie, care sta gata sa crape“ (Neofit Doukas).