In Romania in orice spital, pe orice sectie, oricarui medic i se ofera bani sau bunuri si medicul va primi. Sunt gesturi care sunt atat de incetatenite in constiinta individului incat au un caracter aproape spontan. Noi, medicii, vorbim intre noi (desi e secret sacerdotal) despre “cat ia fiecare”. Unii – spunem noi – sunt de-a dreptul nesimtiti. Ca ia 400 de euro pentru o operatie, sau 100 de euro pentru o consultatie, suntem cumva neobisnuiti inca – in 2013 – ca medicul ar trebui sa aibe un tarif. Caci medicul inclusiv in copilaria mea ca medic nu avea tarif, iar daca avea tarif era ceva atat de confidential incat nimeni nu stia; iti dadeai seama dupa costumele poate un pic mai scumpe sau masinile poate un pic mai bune. Dupa aia s-a ajuns la vile si limuzine de lux, doar un oligofren nu si-ar da seama ca doctorul ala nu si-a luat ML din salariul de la stat.
[…]
In Romania in orice spital, pe orice sectie, oricarui medic i se ofera bani sau bunuri si medicul va primi. Sunt gesturi care sunt atat de incetatenite in constiinta individului incat au un caracter aproape spontan. Noi, medicii, vorbim intre noi (desi e secret sacerdotal) despre “cat ia fiecare”. Unii – spunem noi – sunt de-a dreptul nesimtiti. Ca ia 400 de euro pentru o operatie, sau 100 de euro pentru o consultatie, suntem cumva neobisnuiti inca – in 2013 – ca medicul ar trebui sa aibe un tarif. Caci medicul inclusiv in copilaria mea ca medic nu avea tarif, iar daca avea tarif era ceva atat de confidential incat nimeni nu stia; iti dadeai seama dupa costumele poate un pic mai scumpe sau masinile poate un pic mai bune. Dupa aia s-a ajuns la vile si limuzine de lux, doar un oligofren nu si-ar da seama ca doctorul ala nu si-a luat ML din salariul de la stat.
Stiu sa fac diferenta dintre bine si rau. Teoria e simpla si la indemana. Stiu sa fac diferenta si ca medic, si ca pacient.
[…]
In Romania sunt undeva la 30 de mii de medici. Numarul lor scade in fiecare zi. Traiesc intr-o lume a moravului universal ca, la fel ca la orice administrator de vraji si magie, trebuie sa dai un ban. Ca lui Chairon vaslasul. Ca banul pe care il pui pe ochii mortului in anumite parti ale Romaniei. Ca banul pe care il primesti in portofel pentru ca, superstitios, sa traga banul la ban.
Inafara de gesturile lor ocazional reprobabile, inafara de scandalurile si can-can-urile si tabloidele care mustesc, din cand in cand, de savoarea mizeriei risipita de vreun deject al profesiei noastre, umbletul nostru prin vietile voastre e tacut. Noi v-am plans mortii cand nu ne-ati vazut. Noi, cand ati primit o veste oribila, ai cancer sau tata nu mai are nici o sansa sau copilul tau va ramane cu un handicap am fost acolo, aparati doar de halat. Noi n-am avut pe cineva care dupa ce tiganul ala a urlat si-a scuipat si-a scos cutitul la noi sa ne mangaie. Asistentele de la Grigore Alexandrescu cu care am lucrat grupuri de terapie se mangaiau una pe alta cand se mai decompensau. Mie cand o pacienta a venit cu un cutit sa ma omoare la mine la cabinet nu m-a intrebat nimeni cati bani fac, daca or fi multi, daca or fi putini, daca mi-am dorit neaparat sa fac meseria aia si daca nu-mi convine de ce nu plec ca e o tara libera. Nu cer compasiunea nimanui, n-am nevoie de ea. Uneori cand ma intalnesc cu colegi si trecem de penibilitatile afabile ale salut-urile si ce-mai-faci-urile stiti despre ce vorbim?
Despre voi.
Despre cazuri.
Despre bolnavii pe care i-am mai avut. Despre ciudateniile pe care le-am intalnit. Despre cum am facut unii sau altii sau ce-ar fi mai bine sa faci cand te intalnesti cu o problema noua pe care nu stii sa o rezolvi. Da vorbim si de masini. Da vorbim si de bani. Da vorbim si de spaga luata de cutarica si de can-can-uri si barfet-uri. Okay, nu suntem sfinti. Halatele noastre nu sunt albe. Sunt patate. Atunci cand nu sunt patate cu sangele vostru sau cu solutii dezinfectante, atunci cand nu sunt patate cu pranzul mancat pe fuga in timp ce alergi pe scari la vreo urgenta, atunci cand nu sunt patate cu cerneala de la stilou sau de la parafa care a curs pentru ca ai incarcat-o cu tus ieftin, atunci cand nu sar manusile cumparate din salariu de la farmacie pentru ca spitalul nu mai are, atunci cand nu ne caram noi vata hidrofila si spirt-ul de la noi de acasa, abia atunci halatele noastre sunt patate cu plicurile slinoase in care oamenii isi pun banutii pentru doctor.
Ca sa ii dea ce e al lui.
Onoarea unde altcineva i-a luat-o.
Traiesc bine din meseria mea in Romania. Am un angajator caruia i-am spus in prima zi cand m-am dus la el “asteptam un copil, uite abilitatile mele, ajuta-ma sa nu plec din nou din Romania pentru ca a doua oara nu ma mai intorc”. A inteles asta. Anul trecut i-am zis ” uite munca mea, am nevoie sa circul, am nevoie sa invat, am nevoie sa imi platesc formarea in terapia asta noua, am nevoie de mai multi bani” si a inteles din nou. Angajatorul meu nu e statul roman. E un roman la fel ca si mine, dar nu e statul.
Daca angajatorul meu a inteles lucrurile astea atat de simple statul roman unde se impiedica? Unde are mai exact dificultati? In prima zi cand am ajuns la Montreal la Universitatea McGill unde am fost fellow am dat 1000 de dolari la librarie, pe carti. Doctorul Rusu, arestat recent pentru “luare de mita”, avea 1000 de dolari in buzunar. Contravaloarea a doua tratate de medicina.
Vreau sa cititi lucrurile astea. E foarte posibil ca a doua oara n-am sa le mai scriu in formatul asta. Pe mine medicina m-a otravit. Mi-a scrintit mintile. Imi e foarte putin posibil sa mai fac altceva in viata mea decat meseria asta. Doctorul Lascu, s-a spanzurat saracul, ne spunea intr-o zi la o tigara “sunt blestemat, voi va dati seama? daca eu nu mai pot opera copii eu am sa mor de foame”. N-a mai apucat sa moara de foame. A murit de streang.
Dar ceilalti?
Asta nu poate sa ramana asa. Atata cat tine de mine, in memoria oamenilor frumosi pe care i-am intalnit, pentru numele inaintasilor mei si-a tot ce e bun si sfant in meseria asta a mea, pentru halatul ala alb pe care l-am pus acum 15 ani de zile prima oara pe mine si pentru cinstea de-a fi doctor in fata parintilor si-a copilului meu asta nu are voie sa ramana asa.