Tribunal militar exceptional pentru locotenentul protestatar, Alexandru Gheorghe. Judecat de Consiliul de Judecata, desi este doar invinuit.

 

Locotenentul protestatar Gheorghe Alexandru va comparea luni, in fata Consiliului de Judecata, pentru participarea la mitingul din Piata Universitatii. Asta in timp ce locotenentul are calitatea de invinuit. Maestrul Ion Panaitescu (foto 1) general in rezerva, aparatorul locotenentului, a explicat ca armata nu are temei legal pentru judecarea protestatarului, pentru ca regulamentul consiliilor de judecata nu a fost publicat in Monitorul Oficial, si, pe cale de consecinta, nepublicarea echivaleaza cu inexistenta sa, iar judecarea unui militar de catre Consiliu nu poate avea loc, conform regulamentului invocat de armata, decat dupa finalizarea urmaririi penale. In final, in concluziile depuse la dosar de avocatul Ion Panaitescu se arata ca militarul nu a incalcat regulamentele armatei prin participarea sa la miting, intrucat acesta nu a avut nici caracter sindical, nici politic, iar sustinerile locotenentului Alexandru Gheorghe (foto 2) au reprezentat exprimarea unor stari de fapt notorii.

Ordinul privind organizarea Consiliilor de Judecata si regulamentul de functionare, nule prin nepublicarea in Monitorul Oficial

Avocatul locotenentului protestatar, generalul (r) Ion Panaitescu, a aratat, in concluziile scrise depuse la dosarul cauzei ca ordinul privind organizarea consiliilor de judecata si regulamentul de functionare al acestora sunt nule, intrucat “(…) Ministrul Apararii Nationale, (…) avea, sub sanctiunea constatarii, de catre instantele competente, a inexistentei acestor doua acte administrative cu caracter normativ, obligatia sa ordone, nu multiplicarea, precum gresit a procedat ci, publicarea lor in Monitorul Oficial (…). Prin urmare, locotenentul nu poate fi anchetat si judecat de consiliul de judecata, aceasta exceptie fiind una de ordine publica.

Judecarea lt. Alexandru Gheorghe, comparata cu instanta militara extraordinara de la Targoviste, din 1989

In regulamentul invocat pentru cercetarea si judecarea locotenentului protestatar Alexandru Gheorghe s-a prevazut ca: “Pentru acele fapte care au caracter infractional si s-a sesizat organul de urmarire penala, se amana trimiterea in fata Consiliului de judecata pana la finalizarea urmaririi penale (…)”. Ori, in acest caz, desi locotenentul Gheorghe Alexandru are calitatea de invinuit, a fost trimis deja in fata Consiliului de Judecata. In lumina celor aratate, generalul (r) Ion Panaitescu a opinat: “de veti starui in judecarea lt. Gheorghe Alexandru riscati sa repetati figura juridica a acelei instante militare extraordinare constituita la 25.12.1989 in garnizoana Targoviste”.

Lt. protestatar nu a incalcat regulamentele militare participand la miting, pentru ca acesta nu a avut caracter sindical ori politic, iar cele afirmate de Alexandru Gheorghe erau de notorietate

Locotenentului Alexandru Gheorghe i s-a reprosat incalcarea regulamentelor armatei pentru ca a participat la un miting, purtand uniforma militara si pentru ca a adus atingere imaginii armatei, prin declaratiile sale televizate. Avocatul Ion Panaitescu a aratat, din jurisprudenta CEDO, ca: “autoritatile nationale nu pot sa invoce regulile disciplinei militare pentru a impiedica exprimarea unor opinii, chiar si atunci cand acestea ar putea fi indreptate impotriva armatei, ca institutie a statului“. Conditia este ca, in exprimarea respectivelor opinii, militarul sa nu dezvaluie informatii cu privire la ”stadiul fabricarii unor mijloace militare”, dezvaluire de natura sa aduca un prejudiciu considerabil securitatii nationale a Statului in cauza. Mai mult, militarul nu a participat la un miting politic ori sindical, ci la o adunare spontana, pe strada, unde militarul avea tot dreptul sa isi poarte uniforma. In final, Panaitescu a aratat ca declaratiile militarului nu au fost de natura sa dezvaluie ceva, ci reprezentau exprimarea unor fapte notorii, cunoscute de intreaga populatie a Romaniei.

 

Articolul original: aici

Tags: