Tată ceresc, Iisuse Hristoase şi Maică Precista, vă rugăm să nu luaţi mâna ocrotitoare de pe necăjitul neam românesc şi să ne ajutaţi:

– să înţelegem şi să înlăturăm minciuna şi nedreptatea şi să îndepărtăm lucrarea vrăjmaşului din ţară şi din afara ţării;
– să cunoaştem trecutul, să refacem prezentul şi să pregătim viitorul neamului pentru mântuire şi bună orânduiala în ţară;
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin!

Tată ceresc, Iisuse Hristoase şi Maică Precista, vă rugăm să nu luaţi mâna ocrotitoare de pe necăjitul neam românesc şi să ne ajutaţi:

– să înţelegem şi să înlăturăm minciuna şi nedreptatea şi să îndepărtăm lucrarea vrăjmaşului din ţară şi din afara ţării;
– să cunoaştem trecutul, să refacem prezentul şi să pregătim viitorul neamului pentru mântuire şi bună orânduiala în ţară;
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin!

Până în prezent au rămas necunoscute şi de către generaţiile de români în vârstă, o bună parte din acţiunile naţionale, economice, sociale sau politice, desfăşurate din iniţiativa sau cu acordul factorilor din conducerea supremă a Statului Român, în ultimii 150 de ani, adică de la începutul perioadei moderne respectiv de la 24 ianuarie 1859 şi până la 31 decembrie 2008 (dată până la care se întinde lucrarea de faţă).

În cele 54.726 de zile, românii au fost supuşi la frecvente modificări organizatorice de stat, începând cu: domnia, regalitatea, perioada autoritară, perioada comunistă şi cea postcomunistă din prezent, perioade în care au fost dispuse şi următoarele acţiuni cu efecte nepublicate oficial:

A – Domnitorul A.I. Cuza – 24 ianuarie 1859 – 11 februarie 1866.

În perioada sa de domnie de 2.575 zile, A.I. Cuza a îndeplinit sarcini politice, economice şi sociale deosebite, prin care a urmărit să readucă viaţa normală în Principatele Unite, din acestea au rămas necunoscute:

• numărul total al îndreptăţiţilor, cu suprafeţe de teren prevăzut pentru expropriere, pe judeţe;
• numărul total al celor împroprietăriţi cu suprafaţa de teren dată în proprietate, pe judeţe;
• suprafeţele de teren stabilite pentru expropriere în cadrul moşiilor statului şi a celor particulare;
• suprafeţele de teren expropriate moşiilor statului şi celor particulare.

• obiectivele cuprinse în statutul lojei respective;
• conţinutul ordinului emis de domnitor în luna decembrie 1860 pentru închiderea lojei în cauză;
• consecinţele aplicării ordinului domnesc.

• lista politicienilor care au organizat arestarea şi demiterea domnitorului, cu menţionarea celor care făceau parte din organizaţia francmasonă;
• lista militarilor care au finalizat programul de arestare în cauză, cu specificarea celor care erau francmasoni.

• efortul uriaş de propagandă;
• pregătirea logisticii pentru declanşarea revoluţiei în Principate;
• numeroasele călătorii politice care se făceau în interesul cauzei naţionale sau internaţionale (Nota 2, pg. 336);
• lista politicienilor munteni, care au urmat cursurile mişcării revoluţionare de la Paris.

B – Domnitorul şi Regele Carol I – 8 aprilie 1866 – 27 septembrie 1914.

În cei aproape 49 de ani de conducere a statului nostru, de către domnitorul, apoi regele Carol I, adică o perioadă de 17.715 zile, în jurul ţării noastre, cât şi în interiorul său au fost întreprinse numeroase operaţiuni care au rămas necunoscute românilor, acţiuni din care fac parte şi următoarele:

• nu a preluat şi respectiv nu a completat tradiţionalul nostru „Drept al Românilor”;
• a înlăturat orice răspundere a şefului statului român, însă acesta a fost investit să dispună căderea guvernului, a parlamentului, cât şi înlocuiri de miniştri (Nota 3, pg. 25);

• intervenţiile dispuse de domnitorul Carol la împăratul Iosif al II-lea pentru restabilirea autonomiei Transilvaniei şi pentru păstrarea originii româneşti a locuitorilor săi din această provincie;
• efectivul de locuitori români care au fost maghiarizări, ca urmare a aplicării legii respective (Nota 4, pg. 262).

• telegrama trimisă de la Paris la 25 mai 1867 pentru Comunitatea israelită din Iaşi prin care a fost cerută intervenţia în favoarea evreilor persecutaţi în urma ordinului transmis de ministrul de interne I. C. Brătianu (Nota 5, pg. 17);
• scrisoarea lui Berhold Auerbach, adresată la 31.11.1867 domnitorului Carol, prin care a protestat împotriva atitudinii autorităţilor faţă de evrei (Nota 5, pg. 18);
• raportul confidenţial al agentului diplomatic la Paris, Ion Strat la 17 ianuarie 1870, adresat ministrului de externe relativ la interpretarea făcută în parlamentul francez de reprezentantul Comitetului Alianţei Israelite din Paris, Cremieux, privind persecuţiile evreilor din România (Nota 5, pg. 65);
• nota întocmită la 03.10.1878 de Ministerul Afacerilor Străine referitoare la procesul intentat de un număr de evrei, ţăranilor din comună Dărăbani, folosit însă de Marile Puteri la conferinţa de la Berlin pentru a demonstra acţiunile antisemite din ţară (Nota 5, pg. 129).

• conţinutul proiectului de lege în cauză şi nota de prezentare a acesteia;
• conţinutul discursului lui I. C. Brătianu prezentat împotriva proiectului;
• poziţia domnitorului Carol faţă de proiectul în cauză.

• complicitatea domnitorului şi a unora din foştii miniştri la numirea ilegală a prusacului Ambronn, în funcţia de comisar român;
• diverse abuzuri, fraude şi acte arbitrare ale lui Strousberg, Ambronn şi ale bancherului Jacques (Nota 1, pg. 194).

Până în prezent a fost menţinut secretul pentru:

• obiectivele cuprinse în legea votată la 27.05.1868, care trebuiau executate de afaceristul Strousberg;
• contractul încheiat între statul Român şi afaceristul respectiv;
• raportul întocmit de Comisia parlamentară pentru „Afacerea Strousberg”;
• modul de rezolvare a problemelor specificate în raportul parlamentar, inclusiv recuperarea daunelor;
• poziţia oficială a domnitorului şi a şefului guvernului faţă de conţinutul raportului în cauză.

• acceptarea hotărârii dispusă de guvern de eliminare a activităţii meseriaşilor şi fabricanţilor autohtoni;
• păstrarea secretului privind numărul atelierelor, cooperativelor şi fabricilor desfiinţate;
• soarta meseriaşilor, fabricanţilor şi lucrătorilor de la unităţile desfiinţate.

• motivarea domnitorului Carol pentru încheierea convenţiei respective în dezavantajul categoric din punct de vedere economic, politic şi social al ţării noastre;
• rezultatele finale economico – financiare ale convenţiei respective.

• măsurile întreprinse de domnitorul Carol pe plan extern pentru prevenirea şi apoi pentru înlăturarea acţiunii respective, avându-se în vedere că Anglia a renunţat la neutralitatea Mării Negre în cursul anului 1871 (Nota 6, pg. 134);
• conţinutul şi semnăturile documentului de predare a celor 3 districte din Basarabia către Rusia.

• efectivul imigranţilor veniţi ilegal în ţară;
• originea lor etnică;
• ţările din care au plecat;
• măsurile pentru reglementarea situaţiei respective, dispuse de şeful statului şi de către guvernul ţării şi efectele concrete ale acestor măsuri.

• conţinutul tratatului în cauză;
• rezultatele economico – financiare şi politice, obţinute la obiectivele tratatului în cauză de ţara noastră în cei 33 de ani cât a fost în vigoare.

• obiectivele incluse în Statutul Societăţii „Carpaţi”;
• lista intelectualilor care făceau parte din organizaţia în cauză pe provincii;
• rezultatele obţinute de Societatea „Carpaţi” în perioada cât a funcţionat;
• poziţia regelui Carol I şi a şefului guvernului faţă de această societate organizată de Mihai Eminescu şi motivarea desfiinţării acesteia.

• acţiunile întreprinse de partidele politice, de guvern şi de parlament pentru normalizarea vieţii în satele ţării, adică pentru înlăturarea „foametei constante” a ţărănimii;
• iniţiativele regelui „tuturor românilor”, dispuse pentru normalizarea legăturilor între ţărănimea clăcaşă şi boierime.

• efectivul de agitatori socialişti care au acţionat în satele româneşti răsculate, efectivul celor arestaţi, judecaţi şi condamnaţi;
• efectivul de agitatori care au fost expulzaţi, ţările de unde proveneau şi etnia acestora;
• efectivele de ţărani pe judeţe, a celor care: au participat la revoltă, au fost arestaţi, au fost condamnaţi, au fost răniţi şi a celor care au fost omorâţi;
• motivaţia regelui şi a şefului guvernului, pentru represiunea armată ordonată împotriva răsculaţilor.

• lista proprietarilor şi a suprafeţelor moşiilor din Moldova arendate trusturilor reprezentate de: Fischer, Guttman, Drukmann, Ztaler, Ghatel, Costiner (Nota 8, pg. 124), naţionalitatea şi etnia acestora;
• lista comercianţilor din satele şi oraşele Moldovei unde au avut loc incidente cu sătenii răsculaţi şi consecinţele acestora;
• lista cluburilor socialiste, organizate în satele din Muntenia şi din Oltenia, cât şi activitatea desfăşurată de aceştia în timpul răscoalei (Nota 8, pg. 176, 188, 211);
• consecinţele reale ale Marii Răscoale, pe localităţi, unde au avut loc confruntări, adică efectivul celor: morţi, răniţi, arestaţi, schingiuiţi, condamnaţi;
• destinaţia dosarelor Marii Răscoale din 1907, care au fost preluate de către regele Carol I (Nota 8, pg. 214)

În perioada 1864 -1914, adică timp de 50 de ani, această instituţie centrală a izbutit să controleze legalitatea cheltuielilor cu o întârziere de 24 -10 ani, de la efectuarea acestora de către organele „moderne” ale statului (Nota 3, pg. 443), nefiind publicate date oficiale privind:

• motivarea legiferării unui efectiv de salariaţi cu mult sub necesarul minim;
• angajarea celor mai mulţi salariaţi din rândul nespecialiştilor;
• rapoartele întocmite de organele Curţii de Conturi, privind legalitatea cheltuielilor bugetare pentru perioada 1864 – 1876 şi 1878 – 1914;
• bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 1877;
• poziţia oficială a regelui şi a şefilor de guvern care au condus România în perioada 1866 – 1914, faţă de necesitatea ordinii şi a răspunderii în gospodărirea veniturilor bugetare, colectate în cea mai mare parte de la populaţia satelor.

• reluarea aplicării „Dreptului Românilor” în ţara noastră;
• sprijinirea continuării „Dreptului Românilor” în ţările învecinate adică: Haliciu, în sudul Poloniei (adică între Nistru şi Bug), Silezia, Moravia, Slovenia, Serbia, Croaţia, Dalmaţia, Grecia, Bulgaria, etc (Nota 12, pg. 172);
• dentificarea localităţilor şi a numărului familiilor de origine română din regiunile amintite mai sus şi întărirea legăturilor economice, sociale şi politice ale acestora cu Statul Român.

În aceste case veneau şi boierii, lăsându-şi familiile şi îşi petreceau serile cu femei de teapa celor mai lipsite de ruşine, care îşi dezonorau sexul (Nota 13, pg. 255), rămânând necunoscute:

• poziţia oficială a şefului statului român, şi a guvernelor din perioada 1866 – 1914 faţă de aceste „afaceri” străine tradiţiei româneşti;
• numărul localurilor – măcar din Bucureşti – care au avut ca obiect şi exploatarea sexuală a unor fete şi femei;
• originea socială şi religia patronilor;
• originea socială şi religia fetelor şi femeilor care au practicat comerţul „sexual”.

• numărul unităţilor cămătăreşti;
• ţările de unde au venit cămătarii, etnia acestora şi capitalul adus;
• dobânda folosită, câştigurile obţinute şi destinaţia lor;
• acţiunile desfăşurate de cămătari pentru a zădărnici orice încercare de înfiinţare a unor unităţi bancare de credit ipotecar (Nota 13, pg. 308);
• măsurile dispuse de regele Carol I şi de şefii guvernelor din timpul său, pentru oprirea cămătăriei în ţara noastră.

• consecinţele negative extinse asupra avuţiei naţionale şi asupra averii populaţiei româneşti ca urmare a excluderii pedepsei cu moartea şi a celei de confiscare a averii vinovaţilor;
• intervenţiile şefului statului şi a conducerii guvernelor din perioada 1866 – 1914 pentru reintroducerea normalităţii în viaţa economică şi socială a ţării.

• cazurile de îmbogăţire prin crime economice dezvăluite prin presa vremii, cercetate, anchetate, judecate şi condamnate de către organele statului;
• poziţia oficială faţă de cazurile respective, a regelui şi a şefilor guvernelor din perioada 1876 – 1914.

• motivarea angajării unui profesionist „în idei socialiste înaintate” şi homosexual, pentru educarea timp de 4 ani, a fiului prinţului Ferdinand;
• acceptarea de către prinţul Ferdinand şi de către soţia sa Maria, a educării de către rege a fiului lor Carol, între anii 1908 – 1911 pe un fond republican de către un profesor socialist şi homosexual.

• legalitatea documentelor semnate de rege în numele Statului Român Ortodox;
• indiferenţa sa în faţa nedreptăţilor sociale, economice şi politice la care a fost supuse continuu satele româneşti, deşi acestea aveau aproape în întregime, o populaţie de credinţă creştin-ortodoxă;
• introducerea în constituţie a dreptului suprem de inviolabilitate, adică cel de iresponsabilitate a regelui, deşi după credinţa noastră creştin-ortodoxă, numai Domnul Isus Hristos este fără de păcat. El este om şi Dumnezeu (Nota 3, pg. 81).

• că ţărănimea a creat neamul român creştin – ortodox;
• ea i-a dat organizarea de stat;
• ţărănimea i-a asigurat paza şi vitalitatea ei (Nota 10, pg. 489), realitate care este nesocotită şi în prezent, sub alte forme.

Realităţile de mai sus ale neamului român au constituit forţa de rezistenţă care s-a opus practicilor folosite în Anglia, mai multe secole, pentru dezvoltarea comerţului cu lână şi produse din lână, practici cum au fost:

• înfrăţirea burgheziei străine cu nobilimea;
• alungarea ţărănimii şi înlocuirea ei cu turme de oi;
• proletarizarea de o dată a ţăranilor;
• transformarea ţăranilor în cerşetori, vagabonzi şi criminali (Nota 6, pg. 218).

• legalitatea dispoziţiei de atribuire a pământului în cauză;
• efectivul îndreptăţiţilor şi a suprafeţelor de teren cuprinse în documentaţia privind aplicarea reformei agrare din 1864 care nu a beneficiat de această reformă;

• inventarierea averii statului (Nota 16, pg. 206);
• modul de administrare a averii naţionale de către guvernele care au condus ţara în aceeaşi perioadă;
• măsurile luate împotriva celor care au adus pagube averii neamului român.