Tâlcuiri la Apocalipsa. Sfinții Parinți despre Antihrist.

Tâlcuiri la Apocalipsa. Sfinții Parinți despre Antihrist.

„Nimeni să nu vă înșele în niciun fel; pentru că Ziua aceea [adică Ziua Judecății de Apoi] nu va veni decât dacă va veni mai întâi căderea și se va arăta omul păcatului, fiul pierzării, care se împotrivește și se înalță pe sine mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de tot ce este închinat, astfel încât stă ca Dumnezeu în templul lui Dumnezeu, arătându-se pe sine că este Dumnezeu…

Sfinții Prooroci ILIE și ENOH vor veni înaintea lui ANTIHRIST sau în timpul lui ANTIHRIST?

Sfinții Prooroci ILIE și ENOH vor veni înaintea lui ANTIHRIST sau în timpul lui ANTIHRIST?

Şi voi da putere celor doi martori ai Mei şi vor prooroci o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în sac. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Dumnezeului pământului. Şi de va vrea cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor; şi de va vrea cineva să-i vatăme, acela trebuie tot aşa să fie omorât. Aceştia au stăpânire să închidă cerul, ca să nu plouă ploaie în zilele proorociei lor, şi stă­pânire au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei si-i va birui si-i va omorî”(Apocalipsa 11, 3-7).