Deveselu: cu scutul, sau pe scut?

Pe la inceputul lui februarie, o dezvaluire de presa de la Washington despre dificultatile existente in derularea unui proiect din sutele de proiecte militare noi…

Rusia şi apărarea imperiului

Rusia şi apărarea imperiului

Rusia a anunţat trecerea la un program de înarmare fără precedent din epoca sovietică până astăzi, este vorba de 650 miliarde de dolari până în 2020. Premiera o constituie faptul că nu este vorba numai de armament rusesc, ci şi din cel produs de Occident, dar mai sunt unele aspecte care denotă preocupările Rusiei, şi anume rolul primordial acordat Kurilelor şi Mării Negre. Dinamica imperiilor Toate imperiile se nasc, se dezvoltă, ajung la apogeu, trec prin perioade de expansiune şi de declin, sunt confruntate cu crize şi trec prin perioade de înflorire, dar toate, absolut toate, la un moment dat

Zvârcolirea naţionalismului rus

Zvârcolirea naţionalismului rus

Preşedintele rus Dmitri Medvedev face o vizită scurtă, de patru ore, în insulele Kurile, prima vizită a unui şef de stat rus sau sovietic de la ocuparea şi anexarea acestor insule de la Japonia, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945. Japonezii reacţionează dur, ambasadorul rus fiind convocat pentru explicaţii, mai ales că Japonia nu a recunoscut niciodată anexarea sovietică a insulelor, denumite de ei Teritoriile de Nord, cele patru insule fiind situate la nord de Japonia şi la sud de Peninsula Kamceatka. În Japonia există o zi de comemorare a pierderii Teritoriilor de Nord, iar acest diferend…