Spre deosebire de Rusia contemporană, Uniunea Sovietică era protejată de bariere geografice robuste.
Al Treilea Război Mondial
Dacă ați vaccinat majoritatea populației, de ce mai aveți încă epidemie? De ce să mai faceți a treia doza cu același lucru care nu a mers primele două dăți?
The Taliban Is Tired Of War And Ready To Negotiate
The Taliban is prepared to completely disown al-Qaeda, allow the US to retain several military bases in Afghanistan and agree a ceasefire deal to end…
Ciocnirea civilizațiilor – reeditarea războiului din Crimeea
Asistăm, în anul 2015, la o schimbare de abordare în plan geopolitic la nivel macro. Dacă până acum am fost obișnuiți cu intervenții militare ale…
Colonizarea planetei Marte de către naziști imediat după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial
În noiembrie 1944, unitatea B-27 a United States Air Force, la revenirea dintr-un raid asupra Germaniei de Vest, a întâlnit o uriașă lumină galbenă mișcându-se…
Ucraina se prăbuşeşte. Începe marea „reaşezare tectonică” în Estul Europei. Cât de pregătită este România?
Sub povara propriilor slăbiciuni şi vulnerabilităţi structurale, insuficient cristalizată ca proiect politic şi cultural naţional, duplicitară, coruptă şi neiubită de nimeni cu adevărat (nici de…
“România nu trebuie să se teamă de Putin”. Un interviu fulminant cu Larry Watts
Istoricul, analistul şi scriitorul american Larry Watts, aflat la Botoşani pentru a lansa volumul „Aliaţi incompatibili. România. Finlanda. Ungaria şi al treilea Reich”, a vorbit…
Ucraina şi România, doi pioni de sacrificiu (partea a III-a)
Strategia pericolului iminent Acuma după atâtea declaraţii şi acţiuni confuze, să încercăm câteva concluzii: 1. În ciuda aparenţei, atât declaraţiile românilor cât şi ale reprezentanţilor…
Ucraina şi România, doi pioni de sacrificiu (partea a II-a)
Uite NATO, nu e NATO Până acum câteva zile, guvernanţii noştri ne tot spuneau că prezenţa trupelor, tehnicii şi delfinilor NATO şi subliniez, NATO prin…
Ultimele zile de pace. Numărătoarea inversă pentru invazia Ucrainei a început.
Motto: Si vis pacem para bellum (Vegetius). Poziționarea capacităților militare ale Rusiei în jurul Ucrainei și încercuirea strategică a acesteia din urmă după anexarea Crimeei…
CLARVĂZĂTORII SI AL TREILEA RAZBOI MONDIAL
Un element straniu, absolut inexplicabil pentru ştiinţă îl constituie clarvăzătorii care vorbesc despre Al Treilea Război Mondial. Ei au descris de multe ori în amănunţime…
Pana unde va merge Putin?
După ce Crimeea a fost ocupată de către ruși fără a se trage vreun foc de armă, forțele militare ucrainene rămase în peninsulă fiind…
Suntem în plin război duhovnicesc – şi nu o ştim
Dintotdeauna oamenii s-au temut de războaie. Şi nu vorbim de puternicii lumii, cei care le administrează şi profită de pe urma lor de cel puţin…
Impotriva familiei se duce un razboi, in care cuplurile cad, asa cum cad pe front soldatii
– Daca luam in considerare datele statistice, este, pentru ca in Europa cel putin 58% din familiile formate divorteaza. Adica e mai mult decat o…
Astazi pacatul l-au facut moda…
– Daca oamenii n-ar avea aceasta … „noblete” a pacatului, n-am fi ajuns la acest lucru barbar. Mai barbar lucru este catastrofa morala. Oamenii se…
STATUL-NAŢIUNE ÎNTR-O LUME GLOBALĂ
În epoca globalizării, valorile fundamentale ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai vulnerabile. Xavier Raufer (op.cit. pag. 9) este…
Bătălia Moldovei în războiul român antibolşevic
Acum mai bine de un an, un articol de-al meu (Primele lupte cu bolşevicii[1]) a stârnit suficient interes, mai ales prin prisma faptului că evenimentele relatate, de la sfârșitul anului 1917 și prima parte a lui 1918, erau în mare parte total necunoscute cititorilor interesați de istoria adevărată a neamului nostru. Și nici nu este de mirare, aceste evenimente au fost total obturate de istoriografia comunistă, dar din păcate nici cea postdecembristă nu i-a acordat o prea mare atenție
Here’s What Life Is Really Like In Post-Apocalyptic Afghanistan
I hadn’t even opened the package containing my shiny new NYU Master’s in Journalism and I was already heading to Afghanistan. It had been a couple…
Services to Decide MRAPs Fate
Leaders from the Army and the Marine Corps are expected to decide this month just how many MRAPs their services will need for future fights.…
The Gaza And Syria Conflicts Highlight A Complex Web Of Alliances In The Middle East
The 20-month civil war in Syria and the eight-day Israeli offensive in Gaza highlights the often contradictory web of alliances that fuels conflicts in the…
‘I Learned In Afghanistan That Everything I Thought I Knew About Humanity Was Wrong’
I learned in Afghanistan that everything I thought I knew about humanity was wrong. I was profoundly depressed in the wake of this admission. My…
The Global Water Crisis Will Shake Humanity To Its Core [Charts]
Oxfam International on flickr You don't hear much about the water crisis in the United States. Water is still cheap here and our borders contain…
Apocalispsa va incepe odata cu razboiul Israelului impotriva Iranului
Am lucrat in calitate de consultant de specialitate la trei companii de tehnica aeronautica de varf. Specialitatea mea este aceea de a conceptualiza noi…
HAOSUL CONSTRUCTIV SIRIA-TURCIA
Citesc şi ascult, de ieri, comentarii alarmiste în legătură cu intrarea în războiul sirian a Turciei, al cărei Parlament a dat undă verde…
Un nou război al religiei
Opoziţia între ţările “virtuoase” din Nordul Europei şi ţările “risipitoare” din Sud a luat turnura unei fracturi între protestanţii austeri şi riguroşi şi catolicii promţi…
Suntem in razboi si noi nu stim? Poate…
Haosul generalizat a pus stăpînire pe România! Clasa politică şi instituţiile statului s-au prăbuşit concomitent, într-o explozie abjectă. Ca jurnalist, am spus-o de mai multe…
Frank Wisner, un as al spionajului american pe fronturile războiului rece
La numai câteva zile după lovitura de stat (sau de palat) de la 23 august 1944, în urma căreia România ieşea din război, întorcând armele…
SUA inconjoara Iranul cu…dragoste si baze militare!
Doha, Qatar: bazele americane continua sa formeze un plic strategic in jurul Iranului, desi retragerea din Irak parea sa aduca echilibrul regional. Instalatiile americane din…
A doctrine for the 21st Century (almost)
As the Pentagon’s top officers look beyond the wars in Iraq and Afghanistan they are embracing a new approach to warfare focusing on a…
Romania, Rusia si NOUA ORDINE MONDIALA.
Cateva evenimente recente legate de situatia geopolitica din Basarabia repun pe tapet soarta Romaniei in actualul context international. Ce se prefigureaza pentru tara noastra si…
ARMELE BACTERIOLOGICE SI CHIMICE –un rau deloc necesar! Partea I
Armele biologice si chimice cunoscute astazi, drept “armele atomice ale saracilor”, au fost descoperite si folosite de catre oameni, inca din timpuri imemoriale –daca ne gandim…
Finlanda şi România în război, asemănări şi deosebiri (II)
Războiul de iarnă Odată cu angajarea luptelor la zonele de graniță, sovieticii bombardează Helsinki începând cu 30 noiembrie 1939. Era o zi senină, iar străzile…
A Look Back at the Vietnam War on the 35th Anniversary of the Fall of Saigon
(AP) Today, April 30th, marks the 35th Anniversary of the fall of Saigon, when communist North Vietnamese forces drove tanks through the former U.S.-backed…
Finlanda şi România în război, asemănări şi deosebiri (I)
Cel puţin într-o privinţă, preşedintele a avut dreptate: ni s-a umplut ţara de experţi. Fel de fel de experţi care vin pe la televiziuni să-şi…
Razboiul secret pentru distrugerea Romaniei
Un documentar bine realizat. http://c.noi3.org/apps/files_sharing/get.php?token=ace96991632b38e84d90f50ab9e76365f41d3d79
Istoria parasutismului IX. Razboiul din Afganistan
Datorita relatarilor de pe front ale militarilor in termen, care constituiau baza fortei de interventie, frustrarile generate de servitutile razboiului, indoielile si stresul soldatilor s-au…
The Empire’s New Middle East Map
In June 2006, Armed Forces Journal published this map from Ralph Peters, a prominent pro-war strategist. It shows the method to the madness – creating…
VISUL UNGARIEI MARI SI SERVICIILE SECRETE DE INFORMATII ALE ROMANIEI (5)
Asociatia generala a tiraliorilor unguri, a luat fiinta odata cu organizatia Vanatorii Turanici in anul 1932, pentru a se asigura pregatirea postmilitara camuflata sub regimul…
Afghanistan and the Long War
By George Friedman The war in Afghanistan has been under way for more than 10 years. It has not been the only war fought…
20 de ani de la Războiul româno-rus de pe Nistru
Războiul de la Nistru este un capitol tragic din istoria Republicii Moldova şi a poporului român. În războiul din 1992 au participat circa 29.000 de…
World War IV – Introduction
The United States today is the only truly global power. Its military reach extends to every corner of the world. Its economic achievements fuel…
Plan de operatii. Preliminar…
The United States Navy normally has one aircraft carrier assigned to Central Command’s fifth fleet. The single carrier supporting operations in the Persian Gulf…
Leonard Orban: Nu exclud reapariţia războaielor în Europa
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, nu este prea optimist în ceea ce priveşte viitorul Bătrânului Continent în cazul în care actuala criză va duce la…
RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (8)
In aceasta parte a “Razboiului Nevazut” ne vom ocupa de Mihnea-voda, un personaj controversat, ale carui fapte i-au atras apelativul de “cel Rau”. In primavara…
General Defends War Progress Despite ‘Whistleblower’ Account
A top American commander in Afghanistan defended the war’s progress and the accuracy of the Army’s reports about it Wednesday in the wake of accusations…
RAZBOIUL NEVAZUT IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a IV-a)
Unei armate de 200000 de oameni, Stefan cel Mare nu putea sa-i opuna decat o forta armata de 40000 de oameni (posibil, daca nu sigur,…
Al III-lea razboi mondial
O scurtă analiză a ceea ce se poate întâmpla.
Special Operations Expanding as Wars Recede
WASHINGTON – War is going back under wraps – that's the next-generation plan put forth by the U.S. special operations commander who led the Osama…
RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a III-a)
CUNOSCAND tot ceea ce se punea la cale impotriva tarii sale, Stefan a avut posibilitatea sa faca pregatirile necesare si sa intampine ostile lui Radu…
Fost ofițer CIA: Cel mai negru scenariu pentru Iran se numește Al Treilea Război Mondial
Washingtonul este complet pregătit pentru un conflict armat în Iran, spune Departamentul American de Apărare. Aflați într-un moment în care cel mai tare este cel…
RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VII, partea a II-a) « RomaniaMilitary
Afland de la agentii sai ca Petru Aron se gaseste in Transilvania, de unde ar urma sa primeasca ajutorul lui Matei Corvin, Stefan a facut…
Tabla de sah se aranjeaza in Orientul Mijlociu
Combatantii, posibili sau doar prezumtivi, isi aduc turele, caii si nebunii in pozitie de lupta. In Siria gruparea navala rusa, cu portavionul Kuznetov in…
RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (VI)
Vlad Tepes (1456-1462), un domnitor de “legenda”, personaj de roman si filme horror, fara a avea absolut niciun “merit” in acest sens. Un domnitor care…
SUA și Coreea de Sud, pregătite de război
Coreea de Sud ?i Statele Unite ale Americii vor semna în ianuarie un plan comun de opera?iuni pentru a face fa?? oric?rei provoc?ri din partea…
RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (V)
Iancu de Hunedoara…Despre el se povestesc destule, mai putin faptul ca, in perioada de pregatire, pentru a se instrui temeinic in arta militara, inclusiv in…
China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012
„Joi, 13 octombrie 2011 China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012.
RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC (III)
In capitolul ce urmeaza ne vom ocupa de fapte si actiuni cuprinse in cronici, acte de cancelarie si diverse documente, care atesta existenta razboiului nevazut…
Trupele americane inconjoara Siria in ajunul invaziei?
Iata ce aflam din articolul US troops surround Syria on the eve of invasion?: Un fost oficial al Biroului de Investigaţii Federale a spus că…
RAZBOIUL NEVAZUT, IN SPATIUL ROMANESC
Razboiul nevazut…Un joc al inteligentelor departe de “imaginea” James Bond. Un joc ce dateaza din timpuri imemoriale; joc in care doar cel mai inteligent si…
Dreptul istoric, starea de fapt și bătăliile internetului
Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.
Anarhia londoneză și România
Actualele revolte violente din Londra și alte orașe britanice în care poliția și forțele de ordine se pare că au pierdut pentru zile întregi inițiativa în mâinile bandelor de tineri ce își coordonau acțiunile prin rețelele sociale ca și Facebook și Twitter, prin internet și telefoanele mobile, ne amintește de alte astfel de mișcări petrecute nu demult în Europa Occidentală. Cele mai violente rămase în memoria publică sunt cele din Franța, din toamna lui 2005, urmate de de cele din 2007 și 2010, ceva mai puțin violente, dar care arată un trend îngrijorător pentru stabilitatea statelor implicate.
Luptătorii români din Siberia
O Anabasis românească, aşa a numit istoricul român Constantin Kiriţescu această campanie fără egal în istoria militară românească. Spre comparaţie, în actuala campanie din Afghanistan, armata română a avut până la 2000 de militari la un moment dat, în schimb, românii din campania susmenţionată au fost de cinci ori mai mulţi, mult mai departe, şi ani de zile au fost total rupţi de legăturile cu ţara. Într-adevăr, poate fi comparată cu epopeea celor zece mii de greci pierduţi în Persia, descrisă magistral de Xenofon în opera numită chiar Anabasis.
Robert Gates, Libia şi NATO
Se părea că ultimele evenimente pe plan internațional îi erau prielnice Rusiei, ea bifând mai multe realizări în politica internațională, reușind chiar să întoarcă în favoarea ei unele evenimente care la prima vedere păreau a-i fi nefavorabile. O nouă apropiere de Germania, fapt care a pus în gardă țările care au o experiență istorică dureroasă a ultimului mariaj ruso-german (1939-1941). Aceste țări au reacționat prompt printr-o decizie prea ușor trecută cu vederea: cele unite prin Tratatul de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) au hotărât să facă un pas înainte pe calea integrării militare (conform Stratfor), în ideea opunerii…
Noi şi bulgarii
În istoria noastră lungă şi complicată am avut parte de multe, de lupte cu vecinii, cu imperiile care ne-au călcat sau intenţionat să ne ocupe sau să ne împartă, cu năvălitori, cu tot ce putea încerca un popor statornic. Situaţia noastră s-a complicat enorm şi prin faptul că am rămas o insulă latină într-o mare slavă, lovită dintr-o parte de o forţă fino-ugrică. Şi rezultatele s-au văzut: poporul român latin a fost redus tot mai mult ca şi areal de răspândire, până a…
Războiul româno-ungar de la 1919 (III) De la Tisa la Budapesta
Am văzut cum s-a declanşat războiul din 1919 şi cum trupele române au ajuns la Tisa ( Războiul româno-ungar de la 1919 (I) Din Apuseni pe Tisa ), precum şi perioada de asteptare, luptele din capul de pod de la Tokay în sprijinul flancului cehoslovacilor, precum şi intervenţia românilor în Pocuţia ( Războiul româno-ungar de la 1919 (II) Expectativa pe Tisa ). La data declanşării ofensivei de către regimul bolşevic al lui Bela Kuhn, aliaţii luau în calcul posibilitatea unei inttervenţii armate care să pacifice Ungaria şi să pună capăt regimului de teroare bolşevică. Dar această intervenţie nu s-a mai…
